Marius Moga, Andra şi Adi Despot revin în platoul Vocea României, pentru ediţia specială de 1 Decembrie. Vor fi alături de actualii juraţi, Horia Brenciu, Smiley, Irina Rimes şi Tudor Chirilă, anunţă Pro TV.
Ediţia specială se vede mâine seară, de la ora 20:30, în ziua în care Pro TV sărbătoreşte 25 de ani de la lansare.
Vor interpreta piese, fie împreună, fie alături de concurenţii pe care i-au antrenat în competiţie.
De exemplu, Irina Rimes va urca pe scenă alături de Tudor Chirilă, iar Andra va reveni în scaunul de antrenor şi va interpreta o piesă românească, alături de unul dintre foştii concurenţi din echipa lui Smiley.
Vocea Reuniunea vine şi în contextul în care, din cauza pandemiei, în această toamnă Vocea României nu s-a regăsit în grila Pro TV. A fost pentru prima dată în zece ani, după cum Paginademedia.ro a scris atunci.
Reamintim că, în această seară (30 noiembrie), Pro TV aduce un episod special din Las Fierbinţi, de la ora 20:30.
Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
Comentarii
Diferenta de 0 si ceva. Ca Pro TV a avut reluari. Oricum, publicul Pro a fost afara. Nu in fata la TV ca Antenuta Satelor. Dar de pensionari nu zici nimic?
Antenuta 3.7 la tineri si 5.7 national pensionari. Pro TV 3.1 comercial si doar 3.6 national. Deci Antenuta pensionara batrana. Nu zici asta ?
Lider la pensionari ha. Dar Umorul de 2 lei ce a facut ? Ca Antena Satelor se lauda pe site-ul lor ca au fost lideri cu Ajut pe Nimeni. Dar de Umorul de 2 banuti nu scrie nimic... Locul 2 oare? Umilinta ha