Skip to main content

Arafat, reclamaţie la CNA pentru România TV. Postul a fost amendat pentru titluri ca „Arafat, trimis la DNA pentru echipamente sanitare nelivrate”

 
Arafat, reclamaţie la CNA pentru România TV. Postul a fost amendat pentru titluri ca „Arafat, trimis la DNA pentru echipamente sanitare nelivrate”

„Este rea-credinţă totală”, aşa cataloghează Radu Herjeu (membru CNA) mai multe burtiere de la România TV, la adresa lui Raed Arafat. Titlurile au fost reclamate la forul audiovizual chiar de secretarul de stat. Rezultatul? Staţia de ştiri a fost amendată.

Publicitate

Arafat a reclamat următoarele burtiere, folosite de România TV:

  • Arafat, greşeală majoră: spital inexistent transformat în spital Covid
  • Raed Arafat, trimis la DNA pentru echipamente sanitare nelivrate
  • Dosarul retragerii cetăţeniei române lui Arafat
  • Curtea de conturi l-a dat pe Arafat pe mâna DNA
  • Eşecul măsurilor lui Arafat, cu ce a fost prins

Titlurile folosite de România TV au atras o amendă de 15.000 de lei, venită la propunerea lui Radu Herjeu. A fost votată de şapte oameni din CNA. A mai existat o propunere a Dorinei Rusu, de 20.000 de lei, dar care nu a trecut la vot.

Se întâmplă la două luni distanţă faţă de o altă amendă primită de RTV, atunci când postul era amendat cu 10.000 de lei, după cum Paginademedia.ro a scris AICI.

Tuşele groase de pe burtiere sunt cu iz de acuzaţii penale

La discuţiile de la CNA a participat şi Roxana Niculescu, reprezentanta România TV. A avut un dialog cu Radu Herjeu, care a explicat motivele din spatele amenzii.

Radu Herjeu, membru CNA:

„De ce în momentul în care Arafat a postat pe pagina lui documentul primit de la DNA, în care se arăta ca nu are nicio calitate în cercetările DNA, aţi mai continuat discuţia. El a venit cu document care arăta că nu are niciun fel de calitate. Voi aţi ţinut-o langa cu Arafat care va fi luat la întrebări de DNA.

Nu are cum să fie în subordinea lui Arafat un organism ce ţine la Ministerul Finanţelor. Trebuie să probezi că acei oameni au făcut măgării la ordinul lui Arafat. Este rea-credinţă totală.

Nu poţi să afirmi că Arafat este de vină pentru tot ce s-a întâmplat în ultimele nouă luni în această ţară fără să ai şi o dovadă.

Eu am verificat şi cele două contracte despre care se face vorbire sunt încheiate de Oficiul Naţional de Achiziţie. Unde-i treaba lui Arafat?

Constatările Curţii de Coturi nu îl vizează pe Arafat.

Am apreciat că l-aţi sunat pe Arafat, chiar dacă nu a răspuns”, a spus Herjeu.

Roxana Niculescu, România TV:

„Nu este o minciună pentru că este vorba despre perioada stării de urgenţă, când ştim foarte clar că toate achiziţiile în ceea ce priveşte echipamentele medicale au fost făcute, în mod direct, prin ISU. Curtea de Conturi asta a semnalat, asta a făcut. În perioada celor două luni de stare de urgenţă procedura a fost puţin diferită.

La această televiziune este, într-adevăr, o problemă cu titlurile şi tuşele groase.

Radu Herjeu, membru CNA:

Tuşele groase sunt cu iz de acuzaţii penale. Nu doar burtierele sunt cu tuşe groase, ci şi reporterul a zis anumite lucruri. E combinaţie.

Aţi continuat cu burtierele şi după reacţia lui pe Facebook, pe care aţi dat-o şi pe post.

Gabriel Tufeanu a intervenit: E de aplaudat că l-au sunat la un moment dat. M-a amuzat faptul că toate intervenţiile au fost cu „avem toate detaliile”, dar nu apar puncetele de vedere nici de la Arafat, nici de la Curtea de Conturi.

Legat de retragerea cetăţeniei, nici nu ştiu cum poate fi retrasă cetăţenia. Cred că trebuie să fii grozav rău să ţi-o retragă.

Roxana Niculescu: Eu am înţeles că domna avocată lucrează la un dosar prin care să ceară retragerea cetăţeniei.

Dorina Rusu: Am înţeles asta, dar e tot o problemă cu burtiera.

Galerie FOTO

Legislaţie

Sancţiunea a fost votată de Radu Herjeu, Monica Gubernat, Oana Dincă, Ramona Sorescu, Cristina Pocora, Gabriel Tufeanu, Nicolaie Bălaşa. Amenda a fost propusă pentru următoarele emisiuni:

  • Breaking News din 9.10 (ora 12:44)
  • Ştirile RTV din 9.10 (ora 14:00)
  • Breaking News din 11.10 (ora 12:23)
  • Romania Te Vede din 11.10 (ora 17:00)
  • Stirile RTV din 15.10 (ora 14:00)

Codul audiovizual: Articolul 64 - (1) - a) şi b)

(1) În virtutea dreptului fundamental al publicului la informare, furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte următoarele principii:

a) asigurarea unei distincţii clare între fapte şi opinii;

b) informarea cu privire la un subiect, fapt sau eveniment să fie corectă, verificată şi rezentată în mod imparţial şi cu bună-credinţă.

Articolul 65 - (1) În emisiunile de ştiri şi dezbateri, radiodifuzorii trebuie să respecte următoarele reguli:

a) rigoare şi acurateţe în redactarea şi prezentarea ştirilor;

Legea audiovizualului - Art. 3 - (2) Toţi furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia să asigure informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor şi evenimentelor şi să favorizeze libera formare a opiniilor.


Citeşte şi: Arafat, reclamaţie la CNA pentru România TV. Postul a fost amendat pentru titluri ca „Arafat, trimis la DNA pentru echipamente sanitare nelivrate”


Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Adi Adi
    Oare ce ar trebui sa se întâmple ca acest post sa primească o data ce merita??? Sa ieșim la vot, ar fi primul pas.
  • S S
    Si inca continua!auzi restrictii noi dupa prelungirea starii de alerta iar.care?inchiderea magazinelor anuntate de arafat.cand?cum?
  • DODO DODO
    RTV pina cind ? s-au adunat prea multe mizerii ca acest post sa mai continue

Trimite un comentariu

sus