Skip to main content

Dan Andronic, patronul EVZ, condamnat la trei ani cu suspendare şi muncă în folosul comunităţii. În dosarul Băneasa

 
Dan Andronic - Gandul
Dan Andronic - Gandul

Condamnări în dosarul Ferma Băneasa. Dan Andronic, patronul EVZ, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare şi muncă în folosul comunităţii, informează G4Media.

Publicitate

Andronic a fost acuzat de aderare la un grup infracţional organizat. Va trebui presteze muncă în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile.

La scurt timp după aflarea sentinţei, Andronic a scris un scurt mesaj pe Facebook în care vorbeşte despre „retragere”:

„Eu mă retrag. Vă urez succes! Doamne ajută!”, a post acesta pe Facebook.

În această dimineaţa a venit şi cu precizări suplimentare:

„Am văzut reacţiile multora dintre voi. Simt că trebuie să fiu foarte clar. Când am spus că mă retrag, m-am referit la apariţiile publice.

Cât şi cum este în funcţie de ceea ce simt. Deocamdată o văd ca pe o mare nedreptate, mă voi lupta cu toate căile legale pe care le am, voi încerca să demonstrez că, aşa cum a spus şi Curtea de Apel Braşov, sunt nevinovat. Nu am de gând să o fac la TV, sau în publicaţiile pe care le am.

Nu am scris un rând despre asta în ultimii 5 ani, nu o voi face nici acum. Dar voi rămâne ziarist, asta nu poate nimeni să-mi ia. Nici măcar Statul Vertical, cum le place unor maimuţoi să spună”, a scris patronul EVZ.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat joi verdictul final în dosarul Ferma Băneasa, menţionează sursa citată:

  • Omul de afaceri Remus Truică a fost condamnat la şapte ani de închisoare
  • Israelienii Benjamin Steinmetz şi Tal Silberstein au primit câte cinci ani de închisoare
  • Prinţul Paul a primit trei ani şi patru luni. Pentru acesta, Poliţia a emis mandat de arestare şi urmărire internaţională pentru că nu a fost găsit acasă.
  • Dan Andronic a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare, iar avocatul Robert Roşu la 5 ani de închisoare. Lucian Mateescu a primit o condamnare de 3 ani cu suspendare.

Sentinţele sunt definitive.


Citeşte mai multe, pe G4Media


Trafic de influenţa şi retrocedări ilegale

Context via Agerpres: Acuzaţiile vizează infracţiuni comise în perioada 2006 - 2013 în diferite forme de participare, în interesul obţinerii unor bunuri de o valoare deosebită, printre care Pădurea Snagov şi Ferma Regală Băneasa, revendicate fără drept de prinţul Paul.

Conform DNA, Paul Philippe Al României a cumpărat influenţa pe care Truică o avea asupra diferiţilor funcţionari de la instituţiile publice care deţineau cele două proprietăţi.

După dobândirea bunurilor Pădurea Snagov şi Ferma Băneasa, acestea au fost transferate de prinţul Paul, prin contracte de vânzare-cumpărare, către Reciplia SRL, la preţuri mult subevaluate, disimulându-se natura ilicită a provenienţei, iar societatea respectivă a vândut mai departe altor persoane, fără a încasa vreo sumă de bani.

Potrivit procurorilor, prin activitatea infracţională desfăşurată s-a reuşit retrocedarea abuzivă a Pădurii Snagov, cauzându-se un prejudiciu în dauna statului român de 9.523.769 euro, precum şi a fermei regale Băneasa, cu un prejudiciu în dauna statului român de 135.874.800 euro, mai scrie Agerpres.

Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Cristi Cristi
    Andronic sa mearga sa stranga gunoiul in Sectorul 1 ca tot a luat el niste spagi de pe la Romprest. Ca de la gunoi la gunoi
  • livia pilă livia pilă
    Poate ca munca in folosul comunitatii o va face in curtea TVR. Ca tot venea pe acolo la solicitarea numitului Cristache Ionuț. Zis Sarmaluta
  • geo geo
    Abia astept sa citesc un reportaj in EVZ despre prima zi de munca a lui Dan Andronic in ”folosul comunitatii”.
  • Mile Mile
    De ce va mira coruptie e peste tot
  • ion ion
    pedepse prea "dulci" pentru *** astea !!!!!!

Trimite un comentariu

sus