CNA. Realitatea Plus s-a ales cu nouă amendă, după mai multe acuzaţii ale celor două moderatoare ale postului: Alexandra Păcuraru, fiica patronului postului, şi Anca Alexandrescu, fosta consilieră a lui Liviu Dragnea. Acuzaţii aduse mai multor politicieni
Ce acuzaţii au adus cele două?
În a doua săptămână de campanie pentru alegerile parlamentare, Păcuraru şi Alexandrescu au abordat subiecte diferite, dar au adus acuzaţii nefondate la adresa mai multor politicieni.
Alexandra Păcuraru a spus în emisiunea „Jocurile Puterii” din 16 noiembrie că Sorina Pintea şi Nicolae Bănicioiu, foşti miniştri ai sănătăţii, au luat şpagă.
Ediţia din 16 noiembrie a fost împărţită în două părţi, a doua fiind moderată de Oreste Teodorescu. CNA-ul a sancţionat în această parte acuzaţiile unui invitat, Sorin Manea, prezentat ca „autor” în care a acuzat PSD-ul că le impune oamenilor să nu poarte măşti. Iată ce a zis, pe scurt, via documentelor CNA: „În momentul de faţă, o singură putere politică trage ţara şi nu are nici majoritate parlamentară şi ăştia sunt liberalii. Pe de altă parte, PSD-ul a făcut tot posibilul să se îndrepte împotriva intereselor cetăţenilor, îndemnând oamenii să nu respecte regulile, să nu respecte legile, să nu-şi pună masca. Au făcut cu orice preţ să contacteze coronavirusul ăsta, ignorând prezenţa virusului la nivel mondial. (...)”
Principalul subiect de discuţie era legat de incendiul secţiei ATI Spitalului din Piatra Neamţ. În emisiune au fost Florin Bodog, fost ministrul al Sănătăţii din partea PSD, Cătălin Ivan (reprezentat PER) şi Florin Roman (PNL).
Iată ce a spus Alexandra Păcuraru în emisiune, via documentelor CNA:
„Domnule Florian Bodog, sunt foarte revoltată, că dacă mă uit cumva aşa, în spate, mulţi miniştri care sunt din acelaşi partid cu dvs. şi am dat doar două exemple, doamna Pintea şi domnul Bănicioiu, au fost prinşi cu şpagă.
În contextul în care ne mureau 65 de tineri la Colectiv, domnul Bănicioiu îşi negocia şpăgile.
În acelaşi timp, parcă era drogat, în faţa spitalului spunea că nu avem nevoie de ajutor, pentru că România are aceleaşi condiţii de îngrijire şi tratare a marilor arşi, precum au ceilalţi din străinătate. Adică chiar aşa, noi murim ca alţii să-şi negocieze şpaga şi să alerge după imunitatea?”
Pe de altă parte, Anca Alexandrescu a vorbit în emisiunea „Culisele Statului Pararel” din 17 noiembrie despre cazul Giga TV.
Iată ce a spus Anca Alexandrescu în emisiune, via documentelor CNA:
„Puţină lume-şi aduce aminte, probabil... un post făcut de Gheorghe Ştefan, un scandal întreg cu Consiliul Naţional al Audiovizualului de la acea vreme... o să vedeţi cum funcţiona Consiliul Naţional al Audiovizualului în urma acelui scandal cu licenţa pe care a dat-o şi-a ridicat-o CNA-ul în condiţii suspecte...
Un dosar în urma căruia au fost condamnate nişte persoane... unele dintre ele absolut nevinovate în această poveste, însă unde apar nume grele... Viorel Hrebenciuc, Victor Ponta şi Sebastian Ghiţă... deşi sunt autorii ridicării licenţei acestui post Giga TV... nu apar absolut nicăieri, decât într-o stenogramă apare numele domnului Ponta care a discutat la telefon cu Laura Georgescu, preşedintele la acea vreme a CNA-ului... (...)
Eu vreau să fac precizarea şi să vă aduc aminte tuturor că domnul Ponta şi cu domnul Ghiţă nu au închis doar Giga TV, au închis şi... dacă vă aduceţi aminte, şi OTV-ul şi l-au băgat pe Dan Diaconescu în puşcărie. Şi îmi asum când spun acest lucru.
Aduceţi-vă aminte acest moment! Să nu-l uităm şi pe acest moment! Aduceţi-vă aminte că Dan Diaconescu a candidat împotriva lui Victor Ponta, da?, în colegul dânsului şi-i tremurau pantalonii pe el. Şi cum a rezolvat problema? A închis postul Dan Diaconescu şi l-a băgat în puşcărie. (...)”
De asemenea, Realitatea Plus a mai primit sancţiunea şi pentru o altă ediţie din „Culisele statului pararel”, din 13 noiembrie, în care i s-au adus acuzaţii lui Gabriel Oprea, fostul ministru al Apărării Naţionale.
În urma discuţiilor dintre membrii CNA, Realitatea Plus a fost amendată cu suma de 10.000 de lei. Propunerea a venit din partea Cristinei Pocora. Iniţial, Radu Herjeu a propus 15.000 de lei, dar şi-a retras-o după ce în procedura de vot s-a ajuns în turul trei şi risca să nu se ajungă la nicio înţelegere.
Ce spune Legislaţia:
Art. 40 - (1) În virtutea dreptului la propria imagine, în cazul în care în programele audiovizuale se aduc acuzaţii unei persoane privind fapte sau comportamente ilegale ori imorale, acestea trebuie susţinute cu dovezi, iar persoanele acuzate trebuie contactate şi invitate să intervină pentru a-şi exprima punctul de vedere.
În situaţia în care persoana vizată refuză să prezinte un punct de vedere sau nu a putut fi contactată prin încercări repetate, trebuie precizat acest fapt.
(2) În cazul în care acuzaţiile prevăzute la alin. (1) sunt aduse de furnizorul de servicii media audiovizuale, acesta trebuie să respecte principiul audiatur et altera pars; respectarea acestui principiu presupune condiţii nediscriminatorii de exprimare până la finalul aceluiaşi program în cadrul căruia s-au făcut acuzaţiile.
În situaţia în care persoana vizată refuză să prezinte un punct de vedere, trebuie precizat acest fapt.
(4) Moderatorii programelor au obligaţia să solicite ferm interlocutorilor să probeze afirmaţiile acuzatoare, pentru a permite publicului să evalueze cât de justificate sunt acestea
Art. 64 - (1) În virtutea dreptului fundamental al publicului la informare, furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte următoarele principii:
a) asigurarea unei distincţii clare între fapte şi opinii;
b) informarea cu privire la un subiect, fapt sau eveniment să fie corectă, verificată şi prezentată în mod imparţial şi cu bună-credinţă.
Autor: Daniel Samoilă daniel.samoilapaginademedia.ro
Comentarii
Mizerie ,gunoi tot ce înseamnă CNA.
De ce oare cei de la antena 3 sau romania tv nu sunt amendați?!