Care este cel mai iubit star românesc? Irina Rimes, Selly, Emil Rengle, Smiley şi Mimi sunt nominalizaţi la Gala Kids Choice Awards, a postului pentru copii Nickelodeon.
Pentru al doilea an consecutiv cinci artişti români sunt nominalizaţi la Nickelodeon - Kids Choice Awards, din Statele Unite ale Americii.
Gala din acest an se va ţine online, la fel ca şi în 2020, pe 13 martie.
Artiştii din ţara noastră pot fi votaţi pe pe site-ul oficial Kids’ Choice Awards. Aceştia sunt nominalizaţi la categoria Cel mai iubit star românesc.
Nume celebre de pe tot globul sunt nominalizate.
În 2021, pe lista artiştilor şi a producţiilor cu cele mai multe nominalizări se regăsesc nume precum: Justin Bieber (5 nominalizări), Stranger Things (patru), Ariana Grande, The Croods: A New Age, Henry Danger, High School Musical: The Musical: The Series, Soul, Trolls World Tour şi Wonder Woman 1984, fiecare cu 3 nominalizări.
Gazda spectacolului de anul acesta va fi Kenan Thompson – actor, comediant şi membru al distribuţiei emisiunii Saturday Night Live.
„Nominalizarea la Kids’ Choice Awards mă bucură nespus şi vă mulţumesc pentru asta. E un început de an foarte frumos, care mă ajută să simt toată energia voastră. Sper să ne şi putem vedea cât de curând şi să ne auzim doar cu veşti bune", spune Irina Rimes (nominalizată pentru al doilea an consecutiv).
„Sunt onorat să fiu nominalizat la Kids’ Choice Awards 2021. 2020 a fost un an în care s-au schimbat multe, în care am făcut foarte multe videoclipuri şi am adus câteva lucruri în premieră în peisajul YouTube-ului românesc. A fost un an care ne-a pus pe toţi la încercare, dar, uitându-mă în spate, pentru mine a fost, totuşi, un an bun”, spune şi Selly.
„Unul dintre cele mai utile sfaturi pe care le-am primit şi pe care l-am dat mai departe cât de des am putut a fost: „Nu uita să te joci! Joacă-te mult, oricând, până la finalul vieţii, nu contează vârsta!” Trebuie să găsim bucuria jocului şi a vieţii în orice facem, fie că sunt treburi de copii sau de oameni mari. Sunt foarte recunoscător copiilor pentru că mă lasă sa reînvăţ zi de zi de la ei să mă joc frumos, să fiu bun, sa râd mult şi să mă bucur de bucuria celor din jur. Să fie joacă, veselie şi muzică în vieţile noastre mereu! Mulţumesc pentru tot, copii mari şi mici!”, spune Smiley.
„Nominalizarea la Kids’ Choice Awards 2021 mă onorează. Sunt fan absolut al noii generaţii... liberi, curajoşi, asumaţi şi foarte inteligenţi. Trăiesc liber şi au visuri măreţe, exact aşa cum trebuie şi cum ar trebui să trăim cu toţii. Iar faptul că acum sunt nominalizat pentru acest premiu, mie deja îmi îndeplineşte un vis mare: acela de a comunica cu copiii printr-un limbaj al iubirii şi al acceptării. Pentru asta, dar şi pentru toată susţinerea, vă mulţumesc! See you all on Tik Tok, my favorite generation”, a adăugat şi Emil Rengle.
Mimi spune: „În primul rând, aş vrea să vă mulţumesc din suflet pentru această nominalizare. Vă spun sincer că m-a luat pe neaşteptate, am început anul cu dreptul, e prima surpriză pe care o primesc! Mă simt onorată să mă pot asocia cu poveştile copilăriei pe care Nickelodeon ni le spune încă de mici! Mă simt flatată că am fost nominalizată în una din cursele pentru cele mai faimoase premii, alături de personalităţi din întreaga lume. Activez în social media de 4 ani şi jumătate.
Scopul meu, încă de la primul video postat în mediul online, a fost să schimb mood-ul oamenilor prin ce creez, să îi fac să se simtă mai bine cu ei înşişi, iar, ocazional, să îi fac să râdă sau să zâmbească. La început, m-am bucurat în special de atenţia copiiilor – din acest motiv, am făcut tot posibilul să îmi folosesc vocea în folosul lor.
Am lucrat alături de Salvaţi Copiii la o campanie împotriva bullying-ului, şi multe alte ONG-uri făcând tot posibilul să îndrum cât mai bine copiii şi adolescenţii care m-au urmărit de-a lungul anilor. Între timp, mulţi dintre ei au crescut o dată cu mine şi pot să spun că ne-am dezvoltat împreună.
Mă bucur că o să am şansa să concurez pentru votul lor. Îmi doresc să câştige cel mai iubit dintre noi! Consider că fiecare suntem într-o constantă competiţie cu noi înşine şi cred că acest premiu va merge acolo unde este menit să fie! Va mulţumesc încă o dată pentru această nominalizare. Să înceapă distracţia!”
Anul trecut au fost nominalizaţi artişti ca Andra Măruţă (jurat Românii au talent), Gaşca Zurli (fondată de Mirela Retegan), Alina Eremia şi Irina Rimes. Câştigătoare a fost Andra.
Citeşte şi: Andra, Irina Rimes, Gaşca Zurli şi Alina Eremia, nominalizaţi la o gală Nickelodeon din SUA. Cum se votează?
Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
Îmi puteți da follow pe tiktok? ( Maria_adina19 )