Skip to main content

Twitter, funcţie nouă pentru influenceri. Cu abonament pe postări

 
Foto: Pexels
Foto: Pexels

Twitter va lansa, la sfârşitul acestui an, o nouă funcţie, „Super follow”, care le permite influencerilor să ceară bani pentru anumite postări, scrie The Guardian.

Publicitate

Cei mai populari utilizatori de pe platformă îşi pot seta un abonament lunar pentru urmăritorii săi, în cazul în care doresc să îşi facă un conţinut exclusiv. Twitter a anunţat că postările pot include ştiri normale sau videoclipuri.

Mişcarea celor de la Twitter, scrie The Guardian, este pentru a atrage cât mai multe fonduri, atât pentru platformă, cât şi pentru cei mai urmăriţi utilizatori ai săi.

Mulţi dintre utilizatorii Twitter, dar şi investitorii companiei, i-au cerut lui Jack Dorsey, directorul executiv al platformei, să lanseze un model de abonament în acest an pentru a atrage mai mulţi influenceri. Aceştia folosesc în prezent aplicaţii precum Patreon, Substack sau OnlyFans pentru a câştiga bani.

Twitter nu a detaliat ce procent din venituri va fi împărţit cu influencerii, notează sursa menţionată.

„Noua funcţie le va permite creatorilor de conţinut să fie susţinuţi direct de publicul lor şi îi va stimula să continue să creeze conţinut pe care publicul lor îl adoră”, spun reprezentanţii Twitter.

Autor: Daniel Samoilă daniel.samoilapaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus