Skip to main content

COMUNICAT. Casa dintre Tei şi STADA România îi ajută pe bătrânii din Corabia

 
COMUNICAT. Casa dintre Tei şi STADA România îi ajută pe bătrânii din Corabia

COMUNICAT. În România există zeci de mii de bătrâni care au nevoie de ajutor. Fie că sunt bolnavi sau se bucură de sănătate chiar la vârsta a treia, situaţia lor a fost mult îngreunată de pandemie. Accesul la tratamente medicale sau chiar minima nevoie de socializare au fost restricţionate datorită măsurilor sanitare luate pentru combaterea pandemiei de COVID-19.

Publicitate

Nota Paginademedia.ro: În secţiunea COMUNICATE sunt prezentate comunicatele companiilor care se înscriu, pe baza unui abonament plătit.

În aceste vremuri dificile, Casa dintre Tei si STADA România nu îi uită pe bătrâni, pentru care au organizat un eveniment de întrajutorare la Corabia, în judeţul Olt.

Ce este Casa dintre Tei?

Casa dintre Tei este o asociaţie de binefacere înfiinţată în anul 2015, cu scopul de a oferi ajutor persoanelor defavorizate şi în special bătrânilor. Încă de la înfiinţare, Camelia Ionescu, preşedinta asociaţiei, a subliniat că scopul principal al acestei organizaţii este de a-i ajuta pe “bunicii noştri”.

Casa dintre Tei lucrează zilnic la îndeplinirea acestui obiectiv nobil printr-o varietate de iniţiative de întrajutorare.

În acest moment Casa dintre Tei are o sucursală în Corabia, judeţul Olt, pe strada Dumitru Buzdun numărul 2, unde bătrânii au primit de-a lungul timpului o gamă variată de servicii medicale: asistenţă oftalmologică, lucrări stomatologice, panoramice radiografice, dar şi cadouri cu prilejul sărbătorilor.

Scopul imediat al asociaţiei este înfiinţarea unui complex în comuna Brăstăvăţu, judeţul Olt, care să includă un centru de îngrijire pentru bătrânii bolnavi de Alzheimer şi o zonă de ateliere în care se vor promova şi perpetua meşteşugurile locale.

Ce este STADA România?

STADA este o companie farmaceutică germană cu tradiţie de peste 120 de ani în producţia de medicamente şi dispozitive medicale. În România, Stada este prezentă pe piaţă cu o gamă largă de produse farmaceutice, care cuprinde atât medicamente cu prescripţie cât şi medicamente fără reţetă.

Stada România a răspuns apelului de ajutorare a bătrînilor lansat de Casa dintre Tei.

Bătrânii din Corabia au primit 60 de pachete conţinând produse farmaceutice marca STADA, care să îi ajute în ameliorarea afecţiunilor de care suferă, de la problemele articulare şi cele de circulaţie sanguină la lipsa capacităţii de concentrare şi infecţii urinare.

Compania de farmaceutice STADA va susţine şi pe viitor proiectele desfăşurate de Casa dintre Tei pentru ajutorarea bătrânilor aflaţi în dificulate.

Cum putem ajuta persoanele în vărstă aflate în dificultate?

Ajutorarea bătrânilor poate să ia forme foarte variate. Putem să venim în ajutorul lor oferindu-le suport emoţional prin organizarea de ateliere de lucru sau terapie ocupaţională.

De asemenea, îi putem ajuta să ducă o viaţă cât mai independentă cu putinţă, facilitându-le accesul la consiliere juridică şi consiliere socială. Nu în ultimul rând, îi putem sprijini prin donaţii financiare şi materiale, fie prin contribuţii directe, fie sprijinind asociaţii precum Casa dintre Tei.

Putem ajuta direct Casa dintre Tei să îşi ducă la îndeplinire proiectele prin contribuţii financiare sau prin direcţionarea a 3,5% din impozitul pe veniturile realizate ca salariat.

Casa dintre Tei va transforma aceste donaţii în ajutor concret pentru bătrâni, oferindu-le medicamente, intervenţii chirurgicale, alimente de bază şi îmbrăcăminte.

Chiar dacă trăim vremuri dificile, să nu îi uităm pe bunicii noştri, ale căror nevoi au fost de multe ori puse pe plan secundar în timpul acestei pandemii.

Ce este secţiunea COMUNICATE:

În secţiunea COMUNICATE sunt prezentate comunicatele companiilor care se înscriu, pe baza unui abonament lunar. Este deschisă atât companiilor, cât şi free-lancerilor care doresc să îşi promoveze serviciile pe care le oferă.

Detalii, la [email protected]

Autor: Comunicat publicitatepaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus