Cine este redactor-şef la viitorul post Euronews România. Euronews a anunţat redactorul-şef al postului TV pe care-l va lansa în România. Este vorba despre Andra Miron Diaconescu, jurnalistă care a lucrat 14 ani la Realitatea TV, iar în ultimii ani a fost şef al comunicării la Consiliul Judeţean Ilfov.
Numele, ales "după un proces de selecţie foarte competitiv", a fost anunţat într-o conferinţă de presă la care au participat Michael Peters (CEO-ul Euronews) şi Mihnea Costoiu (Rectorul Universităţii Politehnice Bucureşti, cu care Euronews a făcut parteneriatul pentru proiectul din România).
La sfârşitul acestui an, staţia are în proiect pornirea emisiei în România.
Andra Miron, ca angajată Euronews, raportează nemijlocit Directorului Editorial al Afiliaţilor Marca Euronews, François Chignac, cu sediul în Lyon, Franţa, spun oficialii grupului european.
“Noi deţinem controlul asupra redactorului-sef. Ne raporteaza nouă. Noi l-am angajat si tot noi il putem concedia daca nu respecta valorile Euronews”, a spus şeful Euronews, Michael Peters.
Totodată, "începând de acum, Andra va recruta restul echipei editoriale în coordonare cu sediul central al Euronews şi partenerul român al Euronews."
Andra Miron, în conferinţa de presă:
"Sunt încântată că am trecut etapele de selecţie, care au fost foarte dure.
Trebuie să construiesc echipa, iar asta e o responsabilitate mare. Vom avea conţinut local, dar şi international.
Vom acorda autonomie jurnaliştilor. Voi avea grijă ca jurnaliştii să fie dedicaţi valorilor Euronews."
De ce a fost aleasă Andra Miron?
"De-a lungul carierei sale, Andra a demonstrat întotdeauna profesionalism, integritate şi angajament în susţinerea valorilor care stau şi la baza misiunii Euronews: obiectivitate, echilibru şi imparţialitate", explică oficialii Euronews într-un comunicat de presă.
François Chignac, Directorul Editorial al Afiliaţilor de Marcă Euronews:
“Suntem încântaţi să o avem pe Andra Miron Diaconescu în fruntea redacţiei din Bucureşti.
Ea are un palmares puternic în diferite funcţii manageriale şi şi-a arătat entuziasmul şi angajamentul faţă de susţinerea valorilor editoriale ale Euronews precum independenţa, imparţialitatea, ADN-ul nostru european şi linia editorială „All Views” a canalului.
Aştept cu nerăbdare să lucrăm împreună pentru a înfiinţa o echipă puternică de jurnalişti dedicaţi acestor valori.”
Ce spun cei de la Euronews despre Andra Miron:
"Andra are o experienţă de 17 ani în jurnalism şi management media şi a lucrat pentru branduri media consacrate precum B1 TV, National TV şi Realitatea TV. Este o prezentatoare bine-cunoscută în România şi are o vastă experienţă de lucru în mediul de ştiri şi ştiri de ultimă oră.
De-a lungul anilor, a ocupat mai multe poziţii-cheie în redacţii, în calitate de reporter, editor senior, supervisor, producător executiv, editor al zilei sau prezentator TV şi a dezvoltat abilităţi de management importante.
Andra are diplomă de licenţă în jurnalism şi diplomă de master în management media. A câştigat mai multe burse în SUA şi UE, precum şi premii profesionale."
Cine este Andra Miron?
În 2001, Andra Miron s-a angajat la site-ul Apropo.ro. În 2002 a plecat la postul B1 TV, unde a stat un an.
Din 2003 până în 2005 a lucrat la postul Naţional TV, iar în aprilie 2005 a intrat în echipa Realitatea TV.
În mai 2019, după 14 ani, Andra Miron a plecat de la Realitatea TV, după cum Paginademedia.ro a scris aici. Andra Miron a trecut în comunicare. Mai exact a fost Director de Comunicare la Consiliu Judeţean Ilfov, pe vremea în care era condus de Marian Petrache (PNL)
Din anul 2017 este şi profesor asociat la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării.
Reamintim că Euronews a anunţat că îşi va lansa post de ştiri în ţara noastră. Noul canal de ştiri va fi lansat în parteneriat cu Universitatea Politehnica, pornind de la staţia deja existentă UPB Sigma TV.
Până la lansare, echipa va ajunge la peste 100 de angajaţi la nivel local, spuneau reprezentanţii postului în luna ianuarie.
Postul ar trebui să fie lansat până la finalul anului. Gabriel Petrea, fost candidat Pro România, fost deputat, ministru viceprimar la sectorul 6 din partea PSD, este directorul de proiect al Euronews România.
GALERIE FOTO. Prin amabilitatea Inquam Photos / Octav Ganea
Citeşte şi: Euronews vine şi în România. Noul canal de ştiri, lansat în parteneriat cu Universitatea Politehnica
Citeşte şi: Directorul de proiect al Euronews România, un fost ministru, deputat şi viceprimar PSD: „M-am retras din politică”
Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
Comentarii
După ani de zile in care a avut ca sarcină să promoveze și realizarile fostului baron al CJ Ilfov !