TVR 2 aduce sezoane noi pentru şapte emisiuni din grilă: „Pescar hoinar”, „Fraţi de viţă”, „Motor vlog”, „Mic dejun cu un campion”, „Ferma”, „Natură şi aventură” şi „Sănătate cu de toate”, anunţă reprezentanţii postului public.
Sezonul 13 din „Mic dejun cu un campion” debutează sâmbătă, 20 martie, de la ora 10:00. Primul invitat al jurnalistei Daniela Zeca Buzura este Dumitru Prunariu, primul român care a zburat vreodată în spaţiul cosmic (în 1981).
Daniel Zeca Buzura, despre noul sezon:
„Credem cu tărie că este un număr norocos, cu toate superstiţiile care l-au secondat de-a lungul istoriei. Şi o să dovedim că astrele sunt de partea noastră, pentru că v-am pregătit întâlniri cu oameni frumoşi şi deştepţi, cu vieţi de legendă ce vă vor stârni, fără îndoială, interesul.”
Sâmbătă, de la ora 17:00, va fi şi primul episod al sezonului 2 din „Fraţi de viţă” cu fraţii Cătălin şi Adrian Păduraru. Duminică, de la ora 10:00, va începe un nou sezon din „Pescar Hoinar”. Este pentru al 18-lea an când producţia se regăseşte în grila postului. Eugen Roibu şi Ştefan Stoica sunt gazdele emisiunii.
Lista emisiunilor cu sezoane noi pe TVR 2:
- Sâmbătă, 10:00 - Mic dejun cu un campion
- Sâmbătă, 17:00 - Fraţi de viţă
- Sâmbătă, 17:30 - Motorvlog
- Duminică, 09:00 - Ferma
- Duminică, 10:00 - Pescar hoinar
- Duminică, 10:30 - Natură şi aventură
- Duminică, 12:30 - Sănătate cu de toate
Comentarii