Skip to main content

Facultatea de Jurnalism, parteneriat cu MediaSind. Vor ajuta studenţii să se angajeze în presă

 
Antonio Momoc (FJSC) şi Cristi Godinac (preşedintele MediaSind)
Antonio Momoc (FJSC) şi Cristi Godinac (preşedintele MediaSind)

Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării (FJSC) din Bucureşti a încheiat un parteneriat cu Sindicatul Român al Jurnaliştilor MediaSind, în cadrul proiectului „De la Student la Antreprenor” finanţat de Uniunea Europeană.

Publicitate

Proiectul este adresat studenţilor la licenţă şi master ai facultăţii. Scopul iniţiativei: să îi ajute pe tineri să se integreze mai bine în piaţa media.

În cadrul acestui acord se vor desfăşura mai multe „acţiuni şi evenimente cu rol în generarea de cunoştinţe şi dezvoltarea de competenţe profesionale”, spun cei de la FJSC.

Cristi Godinac, preşedintele MediaSind, se va implica în acest parteneriat şi va trimite jurnalişti de la MediaSind AGERPRES, MediaSind TVR, MediaSind Radio România şi MediaSind Freelanceri pentru a le da sfaturi studenţilor.

Antonio Momoc, decanul FJSC, despre noul parteneriat:

„Viziunea Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării este promovarea prin educaţie şi cercetare a valorilor democraţiei liberale, a statului de drept şi a respectării drepturilor omului şi ale cetăţeanului, prin protejarea drepturilor fundamentale constituţionale la exprimare liberă şi la informare corectă.

Profesionalizarea presei, independenţa editorială, respectul faţă de interesul public, etica profesională în comunicarea publică, în PR şi publicitate, reprezintă principiile academice şi instrumentele formării prin care încurajăm o cultura politică a participării şi implicării democratice.

În contextul ameninţărilor la adresa democraţiei liberale, a infodemiei, a dezinformării pe reţele sociale şi tentativelor de manipulare ale publicului, rolul jurnaliştilor profesionişti este unul strategic pentru apărarea interesului public, al modelării opiniei publice şi al promovării valorilor democraţiei contemporane.

Protejarea drepturilor jurnaliştilor este unul esenţial în democraţia contemporană. Acordul nostru cu MediaSind exprimă angajamentul nostru pentru un jurnalism de calitate şi pentru o presă independentă.”

Cristi Godinac, preşedintele MediaSind, spune:

“Studenţii şi absolvenţii FSJC vor învăţa de la profesioniştii MediaSind că viitorii angajaţi au şi drepturi, nu numai obligaţii, vor învăţa despre importanţa negocierii colective a drepturilor din piaţa muncii, a clauzei de conştiinţă a jurnalistului, dar şi despre drepturile financiare care trebuie să fie asigurate de către orice angajator din mass-media.”

Autor: Daniel Samoilă daniel.samoilapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Livia Pila Livia Pila
    ***. Sau ii va trimite la Realitatea TV sa ii invete *** Pacuraru sa faca entertainment! Bravo Godinac! Dar pentru membrii de sindicat si jurnalisti angajati ce faceti? Joc de glezne.
  • Jimmy Hoffa Jimmy Hoffa
    In sfarsit, MediaSind face ceva util societatii. La muncaaaa, Cristi Godinac! Credeam ca existati doar pt a sustine circul facut prin TVR de manivelisti si de alte aratari.

Trimite un comentariu

sus