După patru luni de relaţie, Selly coboară de la „prima”. Nu va mai avea emisiune la postul Prima TV, cu care colabora de la finalul anului trecut. "A fost în totalitate decizia mea", a declarat Andrei Şelaru - Selly - pentru Paginademedia.ro.
Prima TV a difuzat 13 ediţii Selly Show în cele patru luni de colaborare. Audienţa a fost în jur de 80.000 de români pe TV. Vârful a fost la ediţia de Crăciun (260.000 de români s-au uitat atunci).
Declaraţiile lui Selly pentru Paginademedia.ro:
- A fost decizia mea şi numai a mea să nu mai realizez emisiunea la Prima TV.
- Nu mă mai regăseam în acest show. Am realizat că poate nu este momentul, chiar dacă eu mi-am dorit dintotdeauna să fac o astfel de emisiune. Poate sunt prea tânăr pentru un astfel de format.
- Partenerii de la Prima TV au fost extraordinari, am învăţat mult de acolo, dar am realizat că sunt cel mai bine în elementul meu pe vlog. Când sunt în platou, la costum, cu toate rigorile din televiziunea, cred că nu mai am aceleaşi performanţe şi cred că asta s-a văzut şi în cifre.
- A fost cea mai bună decizie să ne oprim şi să ne asumăm.
- Nu consider că a fost un eşec, pentru că am învăţat multe în această perioadă: ce este o emisiune TV, cum se face, cum se lucrează cu foarte mulţi oameni în acelaşi timp. Sunt însă mult mai în elementul meu în online.
- Încercarea de a face o emisiune pentru două canale media diferite nu a fost una reuşită, dar mă bucur că măcar am încercat. Ar fi fost poate nevoie de cel puţin doi ani pentru a avea succes.
- Este greu să comunici şi pentru un om de 35 de ani şi pentru un adolescent de 15 ani în acelaşi timp. Sunt puţine formate care pot face asta. Eu sunt mândru de ce am realizat, de exemplu pe partea de început a emisiunii.
- Lăsând la o parte zona de venituri, de profit, de cifre, am tras linie şi am realizat că este mai bine pe online. Acolo sunt în elementul meu, făcând vlogging şi cred că va fi şi în următorii ani. Poate dacă aveam 30 de ani altfel ar fi fost rezultatul cu acest proiect, dar acum, chiar dacă a fost unul dintre visurile mele, mi-am dat seama că nu mă regăsesc.
- Să faci un show TV nu se compară cu ceea ce faci pentru un vlog.
- Am luat decizia aceasta înainte de ziua mea, nu are nicio legătură cu petrecerea.
- Ce se va face cu studioul? Nu cred că s-a luat încă o decizie.
Vloggerul făcea emisiunea Selly Show, o emisiune ce s-a vrut „late-night”. Producţia a debutat iniţial sâmbătă, apoi s-a mutat joia.
Show-ul nu s-a simţit foarte tare în audienţele pe care le-a scos. Lucrul diferit, în schimb, a fost că emisiunea a astras un public mai tânăr, după cum arăta Paginademedia.ro într-o analiză după prima ediţie.
Adrei Şelaru a început emisiunea la Prima TV în decembrie, anul trecut. Emisiunea era iniţial anunţată doar pentru online, dar chiar înainte de lansare Selly s-a înţeles şi cu Prima TV.
Audienţele emisiunilor lui Selly la Prima TV:
Date | NATIONAL | Rtg% | Share | URBAN | Rtg% | Share | COMERCIAL | ||
---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
1 dec | 158.000 | 0.9 | 1.6 | 85.000 | 0.9 | 1.7 | 21.000 | ||
4 dec | 99.000 | 0.6 | 1.2 | 49.000 | 0.5 | 1.2 | 19.000 | ||
12 dec | 78.000 | 0.4 | 0.9 | 39.000 | 0.4 | 0.9 | 17.000 | ||
19 dec | 49.000 | 0.3 | 0.5 | 27.000 | 0.3 | 0.6 | 11.000 | ||
26 dec | 259.000 | 1.5 | 3 | 112.000 | 1.2 | 2.6 | 40.000 | ||
31 dec | 84.000 | 0.5 | 1 | 30.000 | 0.3 | 0.7 | 16.000 | ||
4 feb | 88.000 | 0.5 | 1 | 41.000 | 0.4 | 0.9 | 17.000 | ||
11 feb | 109.000 | 0.6 | 1.2 | 58.000 | 0.6 | 1.2 | 22.000 | ||
18 feb | 70.000 | 0.4 | 0.8 | 32.000 | 0.3 | 0.7 | 6.000 | ||
25 feb | 56.000 | 0.3 | 0.6 | 20.000 | 0.2 | 0.4 | 7.000 | ||
4 mar | 77.000 | 0.4 | 0.9 | 39.000 | 0.4 | 0.9 | 10.000 | ||
11 mar | 83.000 | 0.5 | 0.9 | 44.000 | 0.5 | 0.9 | 14.000 | ||
18 mar | 79.000 | 0.4 | 0.9 | 34.000 | 0.4 | 0.8 | 15.000 |
Citeşte şi: Selly, show nou pe YouTube. Va fi ca un late-night: „Râdem, ne distrăm, dar să rămânem şi cu ceva”
Mutare surpriză. Noua emisiune a lui Selly se vede şi la Prima TV. Postul anunţă când trece la HD
Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
Farmec=0
Bravo selly