Skip to main content
LIVE: Povestea spectaculoasă a lui Radu Giovani! După şase ani de puşcărie, a ajuns actor într-un serial Pro TV

AUDIENŢE. Finala Spania - Argentina a adus audienţe spectaculoase pentru Antena 1. A avut cifre de zeci ori mai mari decât Pro TV pe comercial

 
Foto: Getty Images. Pusă la dispoziţie de Antena 1
Foto: Getty Images. Pusă la dispoziţie de Antena 1

AUDIENŢE. Finala Spania - Argentina (1-0) a adus cifre-record pentru Antena 1 postul care a difuzat partida. Aproape 3,5 milioane de telespectatori au urmărit partida care a desemnat Spania cea mai bună echipă de fotbal din lume. 

Publicitate

Paginademedia.ro vă prezintă audienţa finalei Spania - Argentina:

Naţional. La nivelul întregii ţări, Antena 1 a avut peste 3,4 milioane de telespectatori în fiecare minut de difuzare. Postul a reuşit un rating de 20% şi o cotă de piaţă fabuloasă de 60,4%. Cu alte cuvinte, 6 din 10 români care aveau televizoarele deschise urmăreau aseară finala Spania - Argentina. 

Cifrele au fost de aproape şapte ori mai mari faţă de al doilea clasat, Pro TV, care pe acelaşi interval era urmărit de puţin peste 500.000 de persoane. 

Urban. La oraşe, Antena 1 a reuşit o performanţă importantă: peste 2,2 milioane de telespectatori în fiecare minut al partidei, ceea ce corespunde unui rating de 23,2. Postul a obţinut şi cotă de piaţă de 65,8%. 

Cifrele au fost de aproape 10 ori mai mari decât al postului aflat pe locul al doilea, Pro TV.

Comercial. Pe publicul tânăr de la oraşe (21-54 ani), Antena 1 a obţinut o medie de 1,1 milioane de telespectatori şi un rating rar de 24,4%. Cota de piaţă a fost şi aici impresionantă de 75%. Pe acelaşi interval, Pro TV avea 114.000 de telespectatori şi o cotă de piaţă de 7,5%. 

Ce a făcut finala mică

Partida Franţa - Anglia, finala mică, a fost unul dintre cele mai apreciate meciuri din acest Campionat. Meciul s-a încheiat cu un scor fabulos, 4-6, iar publicul a iubit fiecare moment. Cifrele nu au fost însă la fel de spectaculoase, cu menţiunea că meciul a fost difuzat mai târziu (intervalul 00.00 - 02.00). 

Antena 1 a avut la nivel naţional 1,1 milioane de telespectatori (6,5 rating) şi o cotă de piaţă 40,5%.

Pro TV, de pe locul al doilea, avea o medie de 323.000 de persoane (1,9 rating) şi o cotă de piaţă de 11,6%. 

În mediul urban, Antena 1 a obţinut cu finala mică (00.00 - 02.00) o medie de 764.000 de privitori şi o cotă de piaţă de 45,4%. Pe Pro TV au fost 164.000 şi o cotă de piaţă de 9,7%. 

Pe publicul comercial, meciul Franţa - Anglia a obţinut o medie de 337.000 şi o cotă de piaţă de 51,1%. 

AUDIENŢE. Toată lumea la Antena. Semifinala Argentina - Anglia, cifre de şase ori mai mari decât Pro TV pe interval. Cotă de piaţă record pe comercial

AUDIENŢE. Semifinala Spania - Franţa, recordul (de până acum) al Cupei Mondiale! Aproape trei milioane de români la Antena 1 în minutul de vârf! Spania a dat toate vârfurile până acum

Vezi TOATE audienţele de la Cupa Mondială 2026, aici: Ce audienţe au făcut partidele? Lista meciurilor difuzate de Antena 1

Audienţa posturilor TV duminică, 19 iulie, pe intervalul finalei Spania - Argentina (22.00-24.00), la nivel NAŢIONAL:

  1. Antena 1 - 3.493.000 (20% rtg, 60,4 share)
     
  2. Pro TV - 506.000 (2,9 rtg, 8,7 share)
     
  3. Kanal D - 287.000 
     
  4. România TV - 203.000
     
  5. Happy Channel - 125.000
     
  6. Kanal D2 - 70.000
     
  7. Antena 3 CNN - 58.000
     
  8. Antena Stars - 58.000
     
  9. Film Cafe - 56.000

Audienţa posturilor TV duminică, 19 iulie, pe intervalul finalei Spania - Argentina (22.00-24.00), în mediul URBAN:

  1. Antena 1 - 2.281.000 (23,2 rtg, 65,8 share)
     
  2. Pro TV - 246.000 (2,5 rtg, 7,1 share)
     
  3. Kanal D - 126.000
     
  4. România TV - 125.000
     
  5. Happy Channel - 76.000
     
  6. Antena 3 CNN - 45.000
     
  7. B1 TV - 30.000
     
  8. Kanal D2 - 29.000
     
  9. Realitatea Plus - 26.000
     
  10. Diva - 25.000

Audienţa posturilor TV duminică, 19 iulie, pe intervalul finalei Spania - Argentina (22.00-24.00), pe segmentul COMERCIAL:

  1. Antena 1 - 1.133.000 (24,4 rtg, 75,3 share)
     
  2. Pro TV - 114.000 (2,4 rtg, 7,5 share)
     
  3. Kanal D - 30.000
     
  4. România TV - 19.000
     
  5. Kanal D2 - 13.000
     
  6. Antena 3 CNN - 12.000
     
  7. Happy Channel - 11.000
     
  8. B1 TV - 10.000
     
  9. Film Cafe - 8.000
     
  10. Antena Stars - 7.000

Citeşte şi: AUDIENŢE Record! Ultimul meci al lui Ronaldo la Mondial, prima partidă cu peste două milioane de români pe Antena 1! Cotă de piaţă uriaşă

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

sus