COMUNICAT. O seară cu prietenii sau o aniversare reprezintă prilejuri de petrecere, iar distracţia este la cote maxime atunci când se organizează şi activităţi amuzante, care să însufleţească atmosfera. Iată care sunt cele mai îndrăgite jocuri de party, pentru oameni veseli şi cu mult umor:
Nota Paginademedia.ro: În secţiunea COMUNICATE sunt prezentate comunicatele companiilor care se înscriu, pe baza unui abonament plătit.
Mima
Se formează două echipe şi, pe rând, fiecare jucător primeşte de la adversari un cuvânt sau o expresie pe care trebuie s-o explice coechipierilor săi, fără să folosească niciun cuvânt. Are voie să facă doar gesturi, ca într-un spectacol de pantomimă, de unde şi numele jocului.
Se stabileşte o limită de timp pentru fiecare etapă şi câştigă echipa care obţine cele mai bune rezultate cumulate după o tură completă de joc.
Şarade
Similar cu mima, Şarade aduce un plus de fun prin utilizarea unor bileţele pe care sunt scrise fraze haioase, titluri de filme sau melodii, expresii mai fără perdea ori vorbe de duh.
Câte un jucător din fiecare echipă extrage un bilet din cutia pregătită de adversari şi încearcă să mimeze textul scris, în timpul stabilit. Dacă nu reuşeşte, primeşte o pedeapsă din partea coechipierilor.
Board games pentru petreceri
O idee excelentă este organizarea unor jocuri de societate pentru petreceri, prin folosirea de board games de diferite tipuri: trivia, mystery, de strategie, escape room, fantasy, de aventură.
Petrecăreţii pot face un adevărat maraton de jocuri, iar cine pierde prepară câte un cocktail pentru fiecare invitat.
Twister
Un clasic al jocurilor de petrecere, Twister are reguli simple: se învârte o ruletă cu 4 zone de culori diferite şi astfel se stabilesc regulile de aşezare şi răsucire pe suprafaţa cu buline colorate.
Jucătorii se vor strădui să respecte indicaţiile date de ruletă, fără să se dezechilibreze, iar câştigător este cel care rămâne ultimul în picioare.
Adevăr sau provocare
Simplu, haios şi provocator, acest joc reprezintă un adevărat test de sinceritate. Pe rând, participanţii sunt întrebaţi dacă vor să îndeplinească o sarcină la care vor fi provocaţi sau să răspundă la o întrebare.
Orice ar alege, vor fi surprinşi cu situaţii hilare sau detalii indiscrete, aşa că se va râde copios, iar cei în cauză trebuie să aibă simţul umorului, aşa cum se cuvine la o petrecere!
Vânătoare de comori
Gazdele ascund prin casă indicii către o comoară ascunsă în apropiere, de obicei o ladă de bere sau câteva sticle de şamoanie.
Oaspeţii se împart în două echipe şi pornesc în căutarea ei, urmând indicaţiile scrise pe bileţele sau cărţi de joc. Câştigă cei care ajung primii la comoară.
Ghiceşte personajul (Celebrity)
Este tot un joc pe echipe, în care fiecare jucător primeşte de la adversari un nume de celebritate (actor, cântăreţ, scriitor, politician, etc.) şi va răspunde doar prin da sau nu la întrebări pe care coechipierii lui i le adresează, cu scopul de a afla cine este personajul pe care-l au de ghicit.
Se stabileşte o limită de timp şi câştigă echipa cu mai multe victorii.
Secret Karaoke
Se joacă pe perechi, de obicei un el şi-o ea, iar unul dintre ei ascultă muzică în căşti şi încearcă să-i fredoneze celuilalt melodia pe care o aude. Lucrurile nu sunt aşa de simple, pentru că în interpretarea cântecului se pot folosi doar silabele la, lu şi li. Se va râde în hohote, chiar dacă nu toată lumea are voce sau ureche muzicală…
Alegeţi ce vă place dintre aceste sugestii de jocuri pentru petrecere, iar distracţia poate să înceapă, cu voie bună şi antren!
Ce este secţiunea COMUNICATE:
În secţiunea COMUNICATE sunt prezentate comunicatele companiilor care se înscriu, pe baza unui abonament lunar. Este deschisă atât companiilor, cât şi free-lancerilor care doresc să îşi promoveze serviciile pe care le oferă.
Detalii, la [email protected]
Autor: Comunicat publicitatepaginademedia.ro
Trimite un comentariu