COMUNICAT. Asociaţia Help Autism aniversează 16 ani de activitate, perioadă în care a construit, consolidat şi extins constant servicii specializate dedicate copiilor şi adulţilor cu tulburări din spectrul autist (TSA), precum şi familiilor acestora, dezvoltând totodată o reţea naţională de centre de terapie şi servicii integrate.
Nota Paginademedia.ro: În secţiunea COMUNICATE sunt prezentate comunicatele companiilor care se înscriu, pe baza unui abonament plătit.
Daniela Bololoi, preşedintele Asociaţiei Help Autism:
„Dintr-o nevoie personală s-a născut, în urmă cu 16 ani, o comunitate care astăzi înseamnă sprijin pentru mii de copii, tineri şi adulţi cu tulburări din spectrul autist şi pentru familiile lor. Help Autism s-a dezvoltat consolidând servicii specializate, crescând numărul centrelor de terapie şi formând o comunitate puternică de specialişti dedicaţi.
Această misiune nu ar fi fost posibilă fără sprijinul constant al partenerilor noştri din mediul privat şi al autorităţilor, care ne ajută să creştem accesul la servicii specializate şi să oferim suport celor care au nevoie”.
Şapte centre de terapie şi peste 150 de specialişti dedicaţi
Cu o reţea de şapte centre de terapie pentru copii şi tineri, active în Bucureşti şi la nivel naţional, Help Autism reuneşte o echipă extinsă de peste 150 de specialişti implicaţi zilnic în sprijinirea copiilor şi tinerilor cu tulburări din spectrul autist (TSA) şi a familiilor acestora.
Servicii specializate şi acces facilitat prin decontarea terapiilor din 2021
În cei 16 ani de activitate, organizaţia a sprijinit peste 3.600 de copii şi tineri cu TSA, contribuind totodată la un progres important în domeniu: din 2021, serviciile de terapie şi logopedie pentru copiii şi adulţii cu TSA pot fi decontate parţial în România, facilitând astfel accesul la intervenţii specializate pentru cât mai multe categorii de populaţie.
Reuşita a venit după 10 ani de advocacy, de dialog şi perseverenţă care au făcut posibil ca, astăzi, familiile să nu mai ducă singure toată povara financiară a intervenţiilor terapeutice.
O prioritate constantă a organizaţiei rămâne susţinerea unui buget de decontare adecvat, care să răspundă nevoilor reale ale copiilor cu autism. Help Autism continuă să militeze pentru politici publice care să asigure acces echitabil, predictibil şi sustenabil la terapie, şi pentru creşterea bugetului de terapie decontată de statul român.
În prezent, 930 de beneficiari sunt susţinuţi prin serviciile Help Autism sau furnizate de parteneri externi, dintre care 300 de copii şi adolescenţi se află în terapie în centrele organizaţiei, iar comunitatea activă Help Autism numără peste 2.000 de părinţi şi bunici.
Dezvoltarea reţelei în sistem de franciză şi diversificarea serviciilor în centre noi
În luna aprilie va fi inaugurat primul centru Help Autism dezvoltat în sistem de franciză, în Sectorul 6 din Bucureşti. Acest demers marchează un pas important în extinderea reţelei de servicii la nivel naţional.
Totodată, în perioada următoare va demara construcţia Centrului Multifuncţional din Bezdead, judeţul Dâmboviţa, un proiect de infrastructură socială dedicat sprijinirii copiilor şi familiilor din comunităţi vulnerabile.
Proiectul este finanţat prin Programul Incluziune şi Demnitate Socială (PIDS), cu sprijinul FEDR şi FSE+, având o valoare totală de 11.528.999,04 lei. Obiectivele principale vizează prevenirea abandonului şcolar, reducerea izolării sociale şi îmbunătăţirea accesului la servicii educaţionale şi sociale pentru copii.
De asemenea, Help Autism - în parteneriat cu DGASPC Ialomiţa, DGASPC Ilfov şi Direcţia de Asistenţă Socială Voluntari - are în pregătire în perioada următoare deschiderea a două centre specializate pentru copiii cu tulburări de comportament în Slobozia şi Voluntari, precum şi a două centre de tip respiro destinate copiilor şi adulţilor în Voluntari, Ilfov.
Despre Asociaţia Help Autism
Asociaţia Help Autism este astăzi cea mai mare organizaţie dedicată cauzei tulburării de spectru autist (TSA) din România. Misiunea sa a început în urmă cu 16 ani, în 2010, cu doar câţiva copii şi a ajuns să susţină peste 3,600 de copii şi adolescenţi diagnosticaţi cu TSA în programe de terapie, în cadrul celor 7 centre specializate şi la domiciliu.
De la terapie specifică, la programe de integrare şcolară şi în câmpul muncii, de la sprijin pentru părinţi, la campanii de conştientizare şi advocacy, Help Autism caută să ofere constant un spectru de soluţii pentru copiii cu autism şi familiile lor.
Help Autism sprijină instituţiile publice pentru a creşte calitatea serviciilor oferite de acestea prin parteneriatele public-private cu Direcţiile de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului şi la domiciliu, desfăşoară cursuri de formare în terapie ABA, cursuri gratuite pentru informarea cadrelor didactice, workshop-uri şi şedinţe de consiliere pentru părinţi şi este co-organizator al Conferinţei Internaţionale ABA - ştiinţa care stă la baza terapiilor în autism.
În octombrie 2024, Help Autism a lansat prima franciză socială din România din nevoia de a extinde accesul la terapie şi sprijin specializat pentru toate persoanele care au nevoie. Programul de franciză socială Help Autism va duce la creşterea numărului de centre de terapie avizate în vederea decontării, uşurând astfel povara financiară a familiilor lor.
Organizaţia este recunoscută pentru iniţiativele sale inovatoare în domeniul social, precum şi pentru contribuţia semnificativă adusă sectorului non-profit, inclusiv prin proiecte digitale precum Formular230.ro.
Ce este secţiunea COMUNICATE:
În secţiunea COMUNICATE sunt prezentate comunicatele companiilor care se înscriu, pe baza unui abonament lunar. Este deschisă atât companiilor, cât şi free-lancerilor care doresc să îşi promoveze serviciile pe care le oferă.
Detalii, la [email protected]
Autor: Comunicat publicitatepaginademedia.ro