Skip to main content

COMUNICAT. Auchan România la 20 de ani: un retailer multiformat cu peste 500 de magazine, prezent în toată ţara

 
COMUNICAT. Auchan România la 20 de ani: un retailer multiformat cu peste 500 de magazine, prezent în toată ţara

COMUNICAT. Auchan România marchează două decenii de comerţ sustenabil în serviciul clienţilor, de susţinere şi dezvoltare a producătorilor români, de promovare a produselor româneşti, de investiţii şi inovaţie, construind una dintre cele mai relevante reţele comerciale multiformat din retailul local.

Publicitate

În aceşti 20 de ani, compania a evoluat în linie cu schimbările din societate, economie şi comportamentul de consum, de la un model centrat pe hipermarket la un ecosistem complex, multicanal, de soluţii integrate pentru clienţi şi parteneri, păstrând un fir roşu conducător: preţurile mici.

Nota Paginademedia.ro: În secţiunea COMUNICATE sunt prezentate comunicatele companiilor care se înscriu pe baza unui abonament plătit.

Cele mai importante direcţii de investiţii au vizat extinderea şi modernizarea reţelei, diversificarea formatelor – de la hipermarketuri la supermarketuri de mari dimensiuni, magazine de ultraproximitate, franciză, formate de discount, un magazin autonom şi un magazin online, investiţii în oferirea preţurilor mici permanent şi în „diferenţa în buzunarul clienţilor“, respectiv dezvoltarea soluţiilor de sustenabilitate şi multe altele.

Ionuţ Ardeleanu, CEO Auchan Retail România:

„În 20 de ani, Auchan România a crescut odată cu piaţa, cu tehnologia şi cu aşteptările clienţilor şi în acelaşi timp a contribuit la modernizarea comerţului, la dezvoltarea producătorilor români şi la susţinerea puterii de cumpărare a clienţilor. Am construit pas cu pas o companie solidă, susţinută de o strategie multiformat unică pe plan local, care ne permite să fim prezenţi în toate momentele din viaţa consumatorilor. Astăzi, Auchan este una dintre cele mai apreciate mărci din România, iar acest rezultat se datorează echipelor, furnizorilor şi partenerilor noştri, cărora pur şi simplu le mulţumim.”

Auchan 20 de ani - "Pur şi simplu mulţumim!"

În cei 20 de ani de prezenţă pe piaţa locală, evoluţia Auchan România poate fi privită prin prisma unor etape-cheie care au marcat amploarea şi rolul companiei în retailul românesc.

Primul magazin şi-a deschis porţile pe 7 noiembrie 2006, iar compania s-a concentrat pe o deschidere rapidă de hipermarketuri în cele mai importante oraşe din ţară, în următorii ani. Auchan Titan, primul magazin deschis, rămâne şi astăzi un reper simbolic şi comercial pentru companie, fiind de asemenea cel mai mare hipermarket din România, cu o suprafaţă de 16.000 mp. 

Un moment important a fost achiziţia Real, în 2013-2014, care a reprezentat primul salt major, consolidând prezenţa Auchan în oraşele mari şi aducând noi echipe de profesionişti, magazine şi expertiză operaţională.

În 2016, compania a început dezvoltarea multiformat, cu supermarketuri şi magazine de ultraproximitate, respectiv magazinul online. Aceasta a fost accelerată prin parteneriatul cu OMV Petrom, cu aproape 400 de magazine MyAuchan în staţiile Petrom.

Începând din 2020, retailerul a marcat lansări şi inovaţii prin introducerea programului de fidelitate MyCLUB Auchan şi consolidarea sistemului Auchan Retail Media şi data insights, dar şi alte soluţii de tehnologie precum Scan & Go, self checkout, Click & Collect ş.a. În acelaşi timp, retailerul şi-a consolidat şi sistemul de logistică şi supply prin dezvoltarea celor două campusuri din Ştefăneşti şi Călan, respectiv investiţii în automatizare şi eficienţă operaţională. Ulterior, în 2022, dezvoltarea conceptului de hiper şi super discount ATAC, respectiv lansarea francizei Simply au poziţionat Auchan ca un retailer complet. 

Anul acesta, Auchan va continua expansiunea cu un nou supermarket în One Gallery Floreasca şi un hipermarket în centrul comercial Sun Plaza, ambele în Bucureşti.

Pe termen lung, compania va continua să dezvolte reţeaua de magazine ATAC, un concept construit în România şi exportat deja la nivel internaţional, precum şi formatul de supermarket de mari dimensiuni. În acelaşi timp, retailerul continuă expansiunea magazinelor în franciză Simply by Auchan, care oferă antreprenorilor locali un business de retail la cheie.

De asemenea, Auchan a avut şi iniţiative importante în promovarea României, prin investiţii în cultură şi sport. În 2018, Auchan a lansat filmul documentar „România neîmblânzită”, un proiect amplu şi inedit de responsabilitate socială, care a fost vizionat de peste 80.000 de spectatori în cinematografele româneşti, a fost proiectat în peste 55 de ţări şi premiat cu Delfinul de Aur la Cannes Corporate Media & TV Awards.

Mai mult, din 2019, Auchan s-a alăturat în calitate de partener principal şi coorganizator al Turului României, cea mai prestigioasă competiţie ciclistă din ţară şi una dintre cele mai importante din Sud-Estul Europei. Competiţia reflectă diversitatea şi specificul regiunilor pe care le traversează, de la oraşe cu patrimoniu cultural bine definit la peisaje naturale reprezentative, contribuind la promovarea României.

Produsele şi producătorii locali, în centrul modelului de dezvoltare Auchan, de 20 de ani

De-a lungul celor 20 de ani, Auchan România a construit parteneriate solide cu furnizori şi producători locali, contribuind la dezvoltarea ecosistemului comercial românesc şi la extinderea accesului produselor româneşti în retailul modern.

Astăzi,  peste 90% din produsele alimentare din Auchan provin de la companii din România, iar 1.400 de articole alimentare de marcă proprie sunt realizate în ţară, în colaborare cu 140 de producători locali. Mai mult, sub marca „La Masă în România”, Auchan a dezvoltat o gamă de 100 de produse inspirate din reţete tradiţionale, realizate cu ingrediente naturale.

De asemenea, retailerul a dezvoltat până în prezent 100 de filiere de produse româneşti împreună cu 50 de producători locali, produse cu trasabilitate controlată, de la sămânţă până la raft. Sub eticheta „Cultivăm ce e mai bun!” produsele din filierele Auchan se regăsesc în numeroase categorii, precum legume şi fructe, carmangerie, băcănie, ouă, peşte, lactate, unele dintre acestea bio.

Auchan pune un accent constant pe aprovizionarea locală, colaborând extins cu producători din România în categoriile esenţiale. Întreaga gamă de carne de pasăre, care cuprinde peste 150 de referinţe, provine exclusiv de la furnizori români.

Din categoria produselor lactate, aproximativ 725 de articole sunt realizate în România, prin parteneriate cu 40 de furnizori locali, iar laptele de marcă proprie Auchan este integral românesc. În categoria de fructe şi legume, oferta este dominată de produse româneşti în proporţie de 90–100% în sezon, iar în brutărie şi patiserie se utilizează făină din România.

În acelaşi demers de susţinere a brandurilor autohtone, Auchan a iniţiat în 2020 Clubul Mărcilor Emblematice Româneşti, o platformă care reuneşte peste 40 de mărci naţionale şi care a fost prezentată inclusiv la Paris, în contextul Jocurilor Olimpice din 2024, în parteneriat cu Ambasada României.

O companie construită de oameni: de la 800 de angajaţi la o organizaţie de 7000 de profesionişti

La finalul anului 2006, Auchan România avea 808 de angajaţi. Creşterea companiei a fost susţinută de investiţii constante în echipe, în dezvoltarea profesională şi într-un mediu de lucru incluziv, direcţie reconfirmată şi în 2026 prin certificarea Top Employer, pentru al patrulea an consecutiv.

Astăzi, Auchan România are 7.000 de angajaţi, peste 320 dintre ei fiind parte din echipă încă de la deschiderea primului magazin în România, iar aproape 50% au o vechime de peste 10 ani în companie. În acelaşi timp, 46% dintre manageri vin de pe poziţii de execuţie şi au fost promovaţi intern, ceea ce reflectă un model de dezvoltare construit pe continuitate, performanţă şi mobilitate internă.

Investiţii în sustenabilitate şi tranziţie către energie din surse regenerabile

De 20 de ani, Auchan promovează un comportament responsabil, derulând iniţiative de sustenabilitate orientate către alimentaţie echilibrată, reducerea risipei alimentare, limitarea impactului asupra mediului, reciclarea şi susţinerea economiei circulare.

Printre cele mai importante rezultate se numără colectarea a peste 1,8 milioane de litri de ulei alimentar uzat, implementarea primului sistem tip SGR cu 7 luni înainte de startul programului naţional, salvarea de la risipă alimentară a cca. 29 de milioane de produse, precum şi deschiderea a 11 shop-in-shop. O nouă viaţă cu haine pre-purtate.

De asemenea, odată cu lansarea companiei Auchan Renewable Energy, retailerul a accelerat tranziţia către energie verde,  40 de locaţii fiind alimentate în proporţie de până la 60% cu energie din surse regenerabile, prin energia tranzacţionată prin ARE. În acest context, doar în 2024, Auchan România a redus cu peste 50% emisiile generate de consumul de energie, pe fondul investiţiilor în producţia şi utilizarea energiei regenerabile, inclusiv prin instalarea a 18.000 de panouri fotovoltaice, dar şi prin modernizarea echipamentelor frigorifice şi optimizarea transportului.

Ce este secţiunea COMUNICATE:

În secţiunea COMUNICATE sunt prezentate comunicatele companiilor care se înscriu pe baza unui abonament lunar. Este deschisă atât companiilor, cât şi free-lancerilor care doresc să îşi promoveze serviciile pe care le oferă.

Detalii, la [email protected]

 

 

Autor: Comunicat publicitatepaginademedia.ro
viewscnt

sus