COMUNICAT. Auchan România continuă dezvoltarea unuia dintre cele mai ample programe de economie circulară din retailul românesc, lansat în premieră la nivel local în 2019. Prin programul de colectare a uleiului alimentar uzat de la consumatorii casnici, compania a ajuns la un total de peste 1,7 milioane de litri colectaţi şi predaţi pentru reciclare, aproape un sfert din această cantitate fiind adusă de clienţi doar pe parcursul anului trecut.
Auchan Cluj Nord, Militari şi Berceni, sunt în topul magazinelor cu cele mai mari cantităţi colectate.
Ce beneficii primesc clienţii care reciclează uleiul în magazinele Auchan şi ATAC?
Nota Paginademedia.ro: În secţiunea COMUNICATE sunt prezentate comunicatele companiilor care se înscriu, pe baza unui abonament plătit.
Pentru a încuraja reciclarea uleiului de gătit şi un comportament de consum mai responsabil, Auchan România, alături de partenerii săi, recompensează gestul clienţilor care predau uleiul alimentar uzat în hipermarketurile şi supermarketurile Auchan şi ATAC, în funcţie de cantitatea colectată.
Iniţiativa este susţinută prin parteneriate cu Henkel şi Valvis, astfel că, de la minimum 3 litri de ulei predat, clienţii pot primi la schimb un detergent de vase Pur 450 ml sau o sticlă de apă plată Aqua Carpatica de 2 litri. Uleiul alimentar uzat colectat este predat spre reciclare şi transformat ulterior în biocombustibil.

Cum se colectează corect uleiul alimentar uzat
Uleiul alimentar uzat se transferă, după răcire, într-un recipient transparent din plastic, cu volum de 1, 2 sau 3 litri, ori multiplu de un litru. Pentru ca reciclarea să se realizeze în condiţii optime, uleiul trebuie strecurat şi nu trebuie amestecat cu alte tipuri de deşeuri.
Recipientele pot fi predate la punctele Serviciu Clienţi din hipermarketurile şi supermarketurile Auchan şi ATAC. În funcţie de cantitatea predată, începând de la minimum 3 litri, clienţii beneficiază de un produs gratuit, în limita stocurilor disponibile.
Doar în 2025, Auchan România a colectat peste 400.000 de litri de ulei alimentar uzat, contribuind astfel la salvarea de la contaminare a peste 400 de miliarde de litri de apă.
Corina Dospinoiu-Imre, Director Sustenabilitate Auchan România:
„Deşi impactul uleiului alimentar uzat asupra mediului este major, colectarea lui rămâne încă limitată la nivel naţional. Experienţa noastră arată că schimbarea este posibilă atunci când există infrastructură accesibilă, parteneriate şi un mecanism care încurajează implicarea clienţilor.
Le mulţumim partenerilor noştri care s-au alăturat acestui efort colectiv şi ne dorim ca astfel de iniţiative să se multiplice şi să fie susţinute prin colaborare între Auchan, partenerii săi şi consumatori, pentru ca reciclarea uleiului să devină o practică obişnuită, la scară cât mai mare”, a declarat
Valentina Vesler, Director de Comunicare şi PR, AQUA Carpatica:
„Fiecare litru de ulei colectat înseamnă mai puţină poluare şi mai multă grijă faţă de natură. Ne bucurăm să fim alături de Auchan într-un proiect care dovedeşte că binele comun începe cu gesturi mici, făcute conştient. Pentru AQUA Carpatica, protejarea purităţii apei şi a mediului este parte din ceea ce ne defineşte.
Înseamnă mai mult decât o promisiune – este o responsabilitate asumată zi de zi”.
Sînziana Plămădeală, Brand Manager Pur, Henkel România:
„Am observat un interes tot mai crescut al consumatorilor pentru soluţii responsabile şi pentru iniţiative care contribuie concret la protejarea mediului. Prin implicarea brandului Pur în acest proiect, ne dorim să susţinem comportamentele sustenabile şi să încurajăm gesturile simple, dar cu impact major, precum reciclarea uleiului alimentar uzat.
Preocuparea pentru impactul asupra mediului se reflectă tot mai puternic în activitatea noastră şi în modul în care dezvoltăm produse şi parteneriate, iar colaborarea cu Auchan reprezintă un exemplu concret, care aduce beneficii reale comunităţilor”.
De la lansarea proiectului în urmă cu 7 ani, Auchan, alături de partenerii săi, a oferit peste 1,4 milioane de produse drept beneficii clienţilor, iar numărul persoanelor care reciclează ulei a depăşit 1,3 milioane. Topul magazinelor cu cele mai mari cantităţi colectate anul trecut include Cluj Nord, Militari, Berceni, Galaţi şi Satu Mare.
Uleiul colectat în cadrul programului este preluat de un partener specializat de colectare, care asigură transportul şi prelucrarea iniţială în procesul pentru transformarea uleiului uzat în biocombustibil, proces prin care se evită contaminarea apei şi se reduc emisiile de carbon.
Despre Auchan România
La 20 de ani de la deschiderea primului hipermarket pe plan local, Auchan România are în portofoliu peste 500 de magazine, cuprinzând 26 de hipermarketuri clasice, 9 hipermarketuri ATAC Hiper Discount, 9 supermarketuri, magazinul inteligent Auchan Go, aproape 400 de magazine de ultra-proximitate MyAuchan, din care majoritatea în staţiile Petrom, peste 70 de magazine în franciză Simply by Auchan, precum şi magazinul online auchan.ro.
Cu o cifră de afaceri cu taxe în 2024 de peste 1,7 miliarde de Euro, Auchan propune locuitorilor din oraşele în care sunt prezente magazinele sale un comerţ omnicanal, modern, de calitate, cu cele mai largi game de produse şi un concept de discount responsabil, cu toate preţurile mici, în fiecare zi.

Ce este secţiunea COMUNICATE:
În secţiunea COMUNICATE sunt prezentate comunicatele companiilor care se înscriu, pe baza unui abonament lunar. Este deschisă atât companiilor, cât şi free-lancerilor care doresc să îşi promoveze serviciile pe care le oferă.
Detalii, la [email protected]
Autor: Comunicat publicitatepaginademedia.ro