Skip to main content

Florin Piersic Jr. şi Andi Vasluianu în confrutarea epică din noua producţie audio imersivă „Frankenstein”, disponibilă pe Bookster - COMUNICAT

 
Florin Piersic Jr. şi Andi Vasluianu în confrutarea epică din noua producţie audio imersivă „Frankenstein”, disponibilă pe Bookster - COMUNICAT

COMUNICAT. Frankenstein, una dintre cele mai puternice poveşti ale literaturii universale, prinde viaţă într-o nouă formă printr-un audiobook imersiv realizat de editura Booksprint. Povestea poate fi ascultată exclusiv pe platforma Bookster, prin care angajaţii din mii de companii din România au acces gratuit la conţinut educaţional şi cultural.

Publicitate

În rolurile principale, Florin Piersic Jr. şi Andi Vasluianu interpretează personajele creaturii şi ale creatorului, într-o producţie care reinterpretează clasicul roman al lui Mary Shelley prin voce, muzică şi sound design cinematografic.

Nota Paginademedia.ro: În secţiunea COMUNICATE sunt prezentate comunicatele companiilor care se înscriu, pe baza unui abonament plătit.

Noua producţie audio îmbină elemente de teatru radiofonic, o distribuţie multi-cast, pasaje muzicale şi efecte speciale menite să ofere o experienţă imersivă pentru ascultător.

Teodora Rădulescu, CEO Bookster:

„La Bookster, credem că învăţarea nu se opreşte niciodată, doar îşi schimbă forma. De la început, ne-am propus să oferim acces la lectură în toate formele ei: de la cărţi fizice şi ebooks, până la articole şi rezumate audio.

Prin formatul audiobook, ne dorim să completăm această experienţă şi să aducem poveştile mai aproape de abonaţii noştri, oriunde s-ar afla.

Timpul petrecut în maşină, la plimbare sau în drum spre birou poate deveni timp pentru creştere. Frankenstein este primul dintr-o serie de titluri pe care le vom promova în format audio.

Este o producţie excepţională, care te transpune în universul operei şi te face să trăieşti povestea cu toate simţurile. Mă bucur să vedem cum pasiunea şi tehnologia pot lucra împreună pentru a crea experienţe culturale de o asemenea calitate”.

Audiobookul rămâne fidel textului original scris de Mary Shelley la doar 18 ani, redând esenţa poveştii într-o manieră contemporană. De la întrebările despre natura umanităţii până la reflecţiile asupra eticii creaţiei şi ale puterii, teme tot mai actuale într-o lume dominată de tehnologie şi inteligenţă artificială, Frankenstein continuă să provoace, să fascineze şi să inspire.

Prin interpretările nuanţate ale lui Florin Piersic Jr. şi Andi Vasluianu, ale celorlalţi actori din cast şi prin soundtrack-ul original, povestea clasică se transformă într-o experienţă audio intensă, care aduce povestea mai aproape de ascultător.

Audiobook-ul Frankenstein marchează o etapă importantă pentru editura Booksprint, parte din Bookster Business Holding, care a pornit de la misiunea de a promova autori la început de drum şi se extinde acum într-un proiect editorial complex, cu titluri fundamentale aduse la viaţă prin producţii deosebite în formate multiple: print, eBook şi audiobook.

Titlurile produse de Booksprint vor fi disponibile pe platformele majore de distribuţie şi vor putea fi accesate şi de abonaţii bibliotecilor care doresc să ofere acest tip de conţinut.

Într-un context în care educaţia şi cultura sunt adesea puse în plan secundar, Frankenstein devine nu doar o reinterpretare a unui text fundamental, ci şi un manifest pentru redescoperirea lecturii prin mijloace moderne, la intersecţia dintre tehnologie, artă şi emoţie.

VIDEO. Trailerul care te introduce în povestea lui Frankenstein:

Până la finalul anului, audiobook-ul va putea fi achiziţionat de pasionaţi de literatură din întreaga lume de pe platformele de specialitate.

Despre Bookster

Bookster este serviciul care facilitează accesul la mii de cărţi şi resurse educaţionale pentru companii şi angajaţii lor, pentru a-i susţine să crească, să înveţe şi să se lase inspiraţi.

În colaborare cu biblioteci publice şi private, Bookster facilitează pentru angajaţii din companiile partenere împrumutul de titluri din domenii diverse, de la cărţi de business şi dezvoltare personală, la beletristică, hobby-uri şi cărţi pentru copii.

Titlurile accesibile prin intermediul Bookster cuprind lecturi în limba română, dar şi în engleză, franceză, maghiară şi germană, şi sunt livrate săptămânal la birou sau acasă, în toate oraşele din România. Prin aplicaţia mobilă Bookster, abonaţii au acces nelimitat la oferta bibliotecilor partenere de cărţi, articole, e-bookuri, podcasturi şi videoclipuri de dezvoltare personală şi profesională, în orice moment.

Mai multe amănunte despre cum puteţi aduce Bookster în companii sunt disponibile aici.

Despre Booksprint

Booksprint este o platformă de self-publishing dedicată autorilor români care vor să-şi transforme manuscrisul într-o carte publicată, fără să renunţe la controlul creativ. Oferă servicii complete de tipărire la cerere, distribuţie online şi sprijin pas cu pas în procesul de publicare independentă.

Din 2023 până astăzi, peste 90 de autori au reuşit prin Booksprint să îşi vadă visul tipărit, ajungând direct la cititorii lor şi construindu-şi propriul drum în lumea editorială.

Pe lângă sprijinul pentru autori independenţi, editura Booksprint îşi propune să aducă mai aproape de publicul român literatura universală, prin traduceri de calitate şi selecţii editoriale menite să inspire, să provoace şi să cultive plăcerea lecturii.

Ce este secţiunea COMUNICATE:

În secţiunea COMUNICATE sunt prezentate comunicatele companiilor care se înscriu, pe baza unui abonament lunar. Este deschisă atât companiilor, cât şi free-lancerilor care doresc să îşi promoveze serviciile pe care le oferă.

Detalii, la [email protected]

 

Autor: Comunicat publicitatepaginademedia.ro
viewscnt

sus