COMUNICAT. Cea mai veche instituţie bancară din România începe anul 2022 cu un nou slogan şi o nouă promisiune de brand, în colaborare cu agenţia sa de comunicare, şi noi produse de creditare online pentru persoanele fizice şi IMM-uri
CEC Bank a încheiat anul 2021 cu o nouă identitate vizuală şi poziţionare comercială, care reflectă mai bine personalitatea şi planurile de viitor ale băncii de tradiţie a românilor. Schimbarea a venit în urma unui pitch câştigat anul trecut de Isobar Romania, parte a grupului dentsu, una dintre cele mai dinamice echipe creative din industria locală de media şi publicitate.
Nota Paginademedia.ro: În secţiunea COMUNICATE sunt prezentate comunicatele companiilor care se înscriu, pe baza unui abonament plătit.
CEC Bank este parte din viaţa românilor de peste 155 de ani. De-a lungul acestei lungi istorii, care se suprapune aproape perfect cu cea a României ca stat modern, instituţia a cunoscut numeroase transformări, de la începuturile sale de casă de economii la banca modernă care este în prezent. Indiferent de momentul istoric, CEC Bank a rămas în permanenţă un reper constant în viaţa tuturor românilor.
„Parte din viaţa ta”, noul slogan al instituţiei bancare, reprezintă o promisiune pe care aceasta le-o face clienţilor săi de pretutindeni, precum şi o semnătură de brand ce defineşte strategia pe care Isobar Romania a propus-o încă din prima fază a procesului de selecţie a noii agenţii de comunicare a CEC Bank.
Noua identitate de brand a fost prezentată public în luna iunie 2021, odată cu debutul campaniei dedicate creditului de nevoi personale – „Pentru noi începuturi”.
Pornind de la adevărul universal că viaţa este plină de noi începuturi şi schimbări, CEC Bank demonstrează că este întotdeauna alături de clienţii săi, pentru fiecare dintre aceste momente. Astfel, spotul TV surprinde începuturi şi schimbări mai mult sau mai puţin surprinzătoare, aşa cum este viaţa de zi cu zi.
Acestea curg în acordurile de fluier făcute faimoase de formaţia Subcarpaţi prin melodia „’84-’85”, o piesă care îmbină perfect tradiţia şi spiritul modern al României, o declinare naturală a strategiei propuse de Isobar.
VIDEO 1. Campania "Pentru noi începuturi"
„CEC Bank se află într-o nouă etapă. O etapă în care ne dezvoltăm şi ne modernizăm, iar acum facem un pas mai departe şi abordăm cu optimism ideea de schimbare, de noi începuturi. Rolul nostru este de a-i susţine pe români şi de a le fi alături în această călătorie surprinzătoare spre viitor.
Pe plan comercial, noua poziţionare de brand se regăseşte în multe dintre iniţiativele lansate de CEC Bank pe parcursul ultimului an, cum ar fi: lansarea unei game largi de produse pentru persoane fizice, care pot fi achiziţionate 100% online, iniţierea de plăţi din conturile de la alte bănci, prin aplicaţia de Mobile Banking, sau lansarea pachetelor de cont curent 100% online, pentru IMM-uri şi PFA-uri”, spune Alexandra Frunză, Identity & Communication Director al CEC Bank.
Orientarea către o direcţie de comunicare în care oamenii sunt în centrul atenţiei a continuat şi în luna septembrie 2021, cu campania pentru cardul de credit, produs care oferă unele dintre cele mai bune condiţii comerciale de pe piaţă.
Astfel, spotul campaniei subliniază într-un mod optimist şi plin de culoare că nu trebuie să alegem între ce putem face acum şi împlinirea visurilor noastre în viitor.
VIDEO 2. Campania cardul de credit
Cea mai recentă campanie CEC Bank, lansată în luna decembrie, a fost dedicată sărbătorilor de iarnă, când de prea multe ori ne concentrăm asupra cumpărăturilor şi cadourilor şi pierdem din vedere cât de valoros este timpul petrecut împreună.
Isobar Romania a acceptat cu entuziasm provocarea şi astfel, „Cel mai preţios cadou” le reaminteşte românilor că nu există nimic mai de preţ decât timpul atunci când vorbim despre ceea ce îşi doresc cu adevărat cei dragi de la noi.
VIDEO 3. Campania "Cel mai preţios cadou"
„În contextul pandemiei, oamenii au încercat să recâştige controlul căutând brandurile familiare, pe care le cunosc, în care au încredere. Şi acesta este avantajul CEC Bank pe care am dorit să îl amplificăm.
CEC Bank este alături de noi de la început, este parte din familie şi vorbeşte cu toate generaţiile din casă şi, foarte important, este garanţia unei continuităţi într-o perioadă cu multe necunoscute”, spune Maria Vatamanu, Head of Creative Operations la Isobar Romania.
Proiectele de comunicare dezvoltate pentru CEC Bank coincid, din punctul de vedere al agenţiei, cu accelerarea tranziţiei către integrarea ofertei de servicii şi a competenţelor dentsu, arată Carmen Simion, New Business Director al Isobar Romania:
„Echipa Isobar a atins un nou nivel de maturitate, iar tranziţia dinspre servicii predominant digitale către servicii complete de comunicare a survenit natural. Ceea ce ne diferenţiază este aplecarea aproape obsesivă către cea mai eficientă strategie, îmbinată cu o creativitate care pleacă de la insighturi universale, cu un puternic caracter local.
Le mulţumim colegilor de la CEC Bank, alături de care zi de zi suntem mândri că putem construi istorie în marea carte a publicităţii româneşti”, spune Simion.
Echipele implicate
CEC Bank: Alexandra Frunză, Identity & Communication Director; Veronica Gogescu, Head of Clients Communications; Raluca Bărbuneanu, Head of Corporate Communications; Daniel Ion, Head of Clients Acquisition
Echipa dentsu Romania: Maria Vatamanu, Head of Creative Operations; Raluca Simion, Client Director; Marius Vlad, Head of Art; Dana Canurschi, Creative Strategist & Copywriter; Oana Constantinescu, Account Executive; Carmen Simion, Business Development Manager dentsu; Zoran Vuxanovici, Creative Strategist.
Casa de producţie
Film Factor – „Pentru noi începuturi” şi „Vise împlinite”. Regizor: Andreea Păduraru
Abis Studio – „Cel mai preţios cadou”. Regizor: Tom Wilson
Despre dentsu
Parte a grupului dentsu, dentsu international operează sub şase branduri de media de top – Carat, dentsu X, iProspect, Isobar, dentsumcgarrybowen şi Merkle –, toate fiind susţinute de divizii de specialitate şi servicii scalabile.
dentsu international îşi ajută clienţii să câştige, să păstreze şi să-şi dezvolte cei mai buni clienţi, precum şi să obţină progrese semnificative în businessurile proprii.
Cu cele mai bune servicii şi soluţii în domenii ca media, managementul experienţei clienţilor (CXM) şi servicii creative, dentsu international operează în peste 145 de pieţe din întreaga lume, cu peste 45.000 de specialişti dedicaţi.
În Europa de Sud-Est, dentsu este prezent cu brandurile Carat, dentsu X, iProspect şi Isobar şi prin diviziile sale specializate pentru clienţi, dispunând de o forţă de peste 300 de profesionişti, care activează pe 10 pieţe: Albania, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, Kosovo, Macedonia de Nord, Muntenegru, Serbia, Slovenia şi România.
Ce este secţiunea COMUNICATE:
În secţiunea COMUNICATE sunt prezentate comunicatele companiilor care se înscriu, pe baza unui abonament lunar. Este deschisă atât companiilor, cât şi free-lancerilor care doresc să îşi promoveze serviciile pe care le oferă.
Detalii, la [email protected]
Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
Trimite un comentariu