UPDATE. Premiera a fost amânată pentru 9-10 octombrie, ca urmare a situaţiei legate de pandemie.
PARTENERIAT. Adaptare pentru copii a faimoasei Carmen, de Bizet. Şase reprezentaţii se vor juca la Opera Comică pentru Copii. Premiera: săptămâma viitoare. Cum puteţi lua bilete, în continuare.
„Carmen şi toreadorul”, după faimoasa „Carmen” a lui G. Bizet, se joacă în premieră la Opera Comică pentru Copii pe 25 şi 26 septembrie.
"Carmen, alături de La Traviata este cea mai cântată operă din lume. Nu există scenă lirică pe afişul căreia să nu figureze, foarte des, această capodoperă.
Arii precum "Habanera" sau "Aria Toreadorului" sunt fredonate peste tot în lume, inclusiv de cei care n-au călcat încă într-o sală de spectacole – sunt, cum am spune astăzi, adevărate hituri", spune Felicia Filip, directorul Operei Comice pentru Copii.
Tocmai de aceea, regizorul Cristian Mihăilescu ne propune, în premieră, adaptarea pentru copii a acestei celebre creaţii pentru oameni mari, care, la Opera Comică pentru Copii, devine "Carmen şi Toreadorul", continuă ea.
Biletele pentru Carmen şi Toreadorul s-au pus în vânzare şi pot fi cumpărate de pe Bilete.ro, AICI.
Opera este adaptată pe înţelesul copiilor de maestrul Cristian Mihăilescu, regizorul celor mai iubite opere de la OCC, care a acceptat provocarea unei noi premiere, o operă extrem de cunoscută în întreaga lume, cu o poveste captivantă şi cu o muzică uimitoare.
Şase reprezentaţii îşi aşteaptă publicul, familii cu copii de toate vârstele, pe 25 - 26 septembrie, 02 - 03 şi 09 - 10 octombrie.
Opera „Carmen” este astăzi una dintre cele mai cunoscute opere, jucată în întreaga lume, iar muzica lui Bizet este cea mai iubită din toate timpurile.
Îndrăgitul regizor de producţii pentru copii, maestrul Cristian Mihăilescu vrea să ofere şi celor mici bucuria de a asculta celebrele arii din „Carmen”, aşa că, alături de echipa sa şi de artiştii Operei Comice pentru Copii creează o nouă poveste care să cuprindă personajele acestei opere: frumoasa Carmen, îndrăgostitul Don Jose şi curajosul toreador Escamillo.
Cu toţii vin pe scena Operei Comice pentru Copii începând cu data de 25 septembrie şi ne transportă în atmosfera unei coride, în tensiunea alertă a pasiunii cântului şi dansului spaniol. Se anunţă o experienţă unică, un spectacol plin de culoare şi efecte speciale.
"Carmen" este o poveste despre îndrăzneală, fantezie şi tandreţe – atribute ce n-ar trebui să lipsească dintr-o copilărie fericită. Iar dacă ţinem cont de faptul că numele Carmen înseamnă "cântec", atunci nu putem decât să ne lăsăm învăluiţi de muzica lui Bizet şi să trăim alături de eroina poveştii toate peripeţiile imaginate de compozitor şi de regizor.
Şi toate acestea, în interpretarea unei distribuţii de excepţie şi într-un cadru scenic de vis” - a declarat Felicia Filip, directorul general al Operei Comice pentru Copii.
Trimite un comentariu