Skip to main content

COMUNICAT. Ce echipamente sunt necesare pentru protecţia împotriva COVID-19?

 
Foto: Pexels
Foto: Pexels

COMUNICAT. Pandemia de COVID-19 este încă în plină desfăşurare şi continuă să pună o presiune imensă asupra sistemului medical şi asupra personalului din spitale. Modul de răspândire a virusului SARS-CoV-2 şi gradul înalt de contagiozitate au impus utilizarea unor echipamente specifice de protecţie atât pentru a proteja personalul medical implicat în gestionarea pandemiei, cât şi pentru a limita răspândirea virusului.

Publicitate

Citeşte în continuare şi află mai multe detalii despre echipamentul medical de protecţie utilizat în lupta împotriva SARS-CoV-2.

Nota Paginademedia.ro: În secţiunea COMUNICATE sunt prezentate comunicatele companiilor care se înscriu, pe baza unui abonament plătit.

Cine are nevoie de echipament de protecţie?

Echipamentul medical de protecţie reprezintă prima linie de protecţie a personalului medical de infecţia cu virusul SARS-CoV-2. Virusul poate fi transmis mai departe prin inhalare, depunere pe mucoase sau prin atingerea mucoaselor cu mâinile contaminate cu virus. Din acest motiv, atât pacienţii, cât şi personalul medical trebuie să poarte echipament de protecţie astfel:

pacienţii infectaţi sau posibil infectaţi cu SARS-CoV-2 trebuie să poarte mască facială atunci când sunt examinaţi;

personalul medical care tratează sau îngrijeşte pacienţi infectaţi cu SARS-CoV-2 trebuie să poarte echipament de protecţie complet şi să execute corect şi cu atenţie secvenţele de îmbrăcare/dezbrăcare a echipamentului.

Din ce este format echipamentul de protecţie?

Centrul de Control şi Prevenţie a Bolilor din Statele Unite recomandă ca personalul medical care tratează sau îngrijeşte pacienţii de COVID-19 să poarte echipament medical de protecţie format din:

mască de protecţie respiratorie─trebuie să fie confecţionată din material respirabil, capabil să filtreze 98% din particulele respiratorii; în cazul în care masca este echipată cu filtru, este important ca forma acesteia să împiedice total colapsul dintre filtru şi gură în timpul respiraţiei.

halat sau combinezon─acestea trebuie să fie confecţionate din materiale neţesute, rezistente la rupere şi la fluide;

mănuşi─pot fi confecţionate din materiale precum nitrilul (de preferat), PVC, latex, policloropren şi nu trebuie să conţină pudră;

vizieră sau ochelari─dispozitivele menite pentru protecţia ochilor trebuie să fie confecţionare din materiale plastice transparente care să ofere o vizibilitate corespunzătoare şi care să poată fi curăţate şi dezinfectate corespunzător, dacă nu sunt destinate utilizării unice.

În concluzie, echipamentul medical de protecţie reprezintă una dintre cele mai eficiente arme împotriva transmiterii virusului SARS-CoV-2.

Pentru a asigura calitatea, eficienţa şi siguranţa echipamentelor medicale, precum şi protecţia corespunzătoare a personalului medical, echipamentele utilizate pentru protecţia împotriva virusului SARS-CoV-2 trebuie să respecte standardele de calitate impuse de Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

 

Ce este secţiunea COMUNICATE:

În secţiunea COMUNICATE sunt prezentate comunicatele companiilor care se înscriu, pe baza unui abonament lunar. Este deschisă atât companiilor, cât şi free-lancerilor care doresc să îşi promoveze serviciile pe care le oferă.

Detalii, la [email protected]

 

Autor: Comunicat publicitatepaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus