COMUNICAT. Kaufland România şi FDSC lansează al doilea apel de proiecte din programul În Stare de Bine, destinat ONG-urilor din România.
Nota Paginademedia.ro: În secţiunea COMUNICATE sunt prezentate comunicatele companiilor care se înscriu, pe baza unui abonament plătit.
Kaufland România şi Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile (FDSC) anunţă lansarea celui de-al doilea apel de proiecte din acest an din cadrul programului În Stare de Bine, destinat organizaţiilor neguvernamentale care desfăşoară iniţiative în sprijinul comunităţilor şi grupurilor vulnerabile din România în trei domenii prioritare de intervenţie: cultură, sport şi viaţă sănătoasă.
Acest al doilea apel din acest an urmează celui lansat în luna martie şi dispune de un buget total de peste 350.000 de euro, care va fi distribuit către ONG-urile câştigătoare sub formă de granturi nerambursabile pentru finanţarea proiectelor propuse. Proiectele pot primi finanţări cuprinse între 10.000 şi 60.000 de euro per proiect.
În acest an, valoarea maximă a granturilor a fost majorată de către finanţator, Kaufland România, cu 10.000 de euro faţă de ediţia din 2022 a programului. Astfel, bugetul total al programului a urcat în 2023 la 1,2 milioane de euro.
La fel ca la precedentele apeluri, selecţia proiectelor câştigătoare va fi realizată în două etape: o preselecţie pe baza dosarului de proiect depus de organizaţiile candidate, urmată de o sesiune de evaluare la care vor fi invitate ONG-urile incluse pe lista scurtă, care îşi vor prezenta iniţiativele în faţa unui juriu format din membrii comitetului CSR Kaufland România şi reprezentanţi ai FDSC.
Intersecţionalitatea, o prioritate pentru 2023 a programului În Stare de Bine
Katharina Scheidereiter, CSR Manager pentru Kaufland România şi Moldova:
"În acest an acordăm o atenţie specială acelor iniţiative care integrează intersecţionalitatea ca o componentă esenţială a propunerii de proiect.
O parte dintre organizaţiile care au obţinut finanţare la primul nostru apel de proiecte derulează deja de mulţi ani asemenea iniţiative. Un astfel de exemplu este Fundaţia Tranzit, care lucrează cu copiii şi tinerii din comunitatea din Pata Rât, acolo unde există un context social foarte complicat: o situaţie materială general precară şi care se transmite de la o generaţie la alta, discriminare etnică, acces limitat la servicii educaţionale, sociale şi de sănătate, mobilitate socială redusă etc.
Aceşti factori multipli care se intersectează necesită intervenţii adaptate, ce abordează problematici care sunt specifice acestor grupuri, respectiv comunităţi. Fiecare astfel de subgrup (romi săraci, romi cu dizabilităţi, minori – şi în special fete – în situaţii de risc de trafic etc.) are nevoie de intervenţii gândite pentru problemele lor specifice.
Ne bucurăm că suntem printre primii finanţatori privaţi ai sectorului neguvernamental din România care pun în lumină intersecţionalitatea ca instrument şi concept de lucru în sprijinirea grupurilor şi comunităţilor vulnerabile din ţara noastră."
Propunerile de proiecte pentru apelul 2/2023 pot fi depuse de către ONG-urile interesate pe platforma instaredebine.ro, în perioada 28 iunie 2023 (ora 9:00) – 30 iunie 2023 (ora 16:00). Informaţii detaliate despre tipul proiectelor eligibile, criteriile de acordare a finanţărilor, Ghidul Solicitantului şi toate documentele necesare sunt disponibile pe acelaşi site.
Organizaţiile şi proiectele câştigătoare la primul apel de proiecte din 2023
La apelul 1/2023, lansat în luna martie, au fost acceptate pentru finanţare 12 organizaţii, ale căror proiecte abordează un spectru larg de problematici şi categorii de beneficiari – persoane fără adăpost, victime minore ale traficului de persoane, tineri LGBTQIA+, copii cu boli oncologice, supravieţuitoare ale violenţei domestice, copii cu dizabilităţi (sindrom Down sau autism), copii şi tineri din comunităţi marginalizate (Castelu, Pata Rât, Ponorâta), persoane din fostele comunităţi miniere care se confruntă cu efectele dezindustrializării etc.
Lista câştigătorilor poate fi consultată aici.
Galerie foto:
Ce este secţiunea COMUNICATE:
În secţiunea COMUNICATE sunt prezentate comunicatele companiilor care se înscriu, pe baza unui abonament lunar. Este deschisă atât companiilor, cât şi free-lancerilor care doresc să îşi promoveze serviciile pe care le oferă.
Detalii, la [email protected]
Autor: Adriana Diură adriana.diurapaginademedia.ro