Skip to main content

COMUNICAT. Cum să alegi erbicide de calitate

 
COMUNICAT. Cum să alegi erbicide de calitate

COMUNICAT. Erbicidele sunt produse chimice folosite pentru combaterea buruienilor, adică a acelor plante nedorite care se dezvoltă printre cele de cultură. Buruienile cresc mult mai rapid decât plantele de cultură, consumând resursele din sol şi ajungând să sufoce plantele cultivate.

Publicitate

Din acest motiv, este necesar ca buruienile să fie eliminate din culturi înainte de a provoca pagube considerabile.

Nota Paginademedia.ro: În secţiunea COMUNICATE sunt prezentate comunicatele companiilor care se înscriu, pe baza unui abonament plătit.

Cea mai eficientă soluţie pentru a scăpa de ele este erbicidarea culturilor, însă pentru asta trebuie să foloseşti şi produsele potrivite. Ca să înţelegi mai bine criteriile de alegere a unui erbicid, îţi prezentăm principalele tipuri de astfel de substanţe.

Erbicide preemergente şi postemergente

Un prim criteriu de clasificare a erbicidelor este legat de momentul aplicării. Din acest punct de vedere, există două categorii distincte: erbicidele preemergente şi erbicide postemergente.

● Erbicidele preemergente: soluţiile din această categorie se folosesc în scop preventiv, având rolul de a împiedica apariţia buruienilor. Se aplică pe solul bine uscat, care apoi trebuie mărunţit şi nivelat pentru ca erbicidul să pătrundă cât mai bine în pământ.

Erbicidele preemergente sunt absorbite de rădăcinile buruienilor înainte de germinare, afectând procesul vegetativ şi împiedicând plantele dăunătoare să se mai dezvolte.

● Erbicidele postemergente: spre deosebire de cele din prima categorie, acestea se aplică direct pe buruieni, când acestea deja şi-au făcut apariţia. De aceea, mai sunt denumite şi „erbicide de contact”. Folosirea lor este recomandată mai ales în cazul buruienilor cu frunze mari, care asigură o mai bună absorbţie a substanţelor.

Erbicidele de contact afectează procesul de fotosinteză al buruienilor, ceea ce duce la distrugerea celulelor plantei şi, în final, la moartea acesteia.

Erbicide selective şi totale

Erbicidele se clasifică şi în funcţie de modul de acţiune, iar după acest criteriu există tot două categorii distincte: selective şi totale.

● Erbicidele selective: sunt folosite în toate culturile agricole, indiferent că este vorba despre grădini de legume, livezi, podgorii sau culturi de cereale. Acestea au capacitatea de a acţiona doar asupra unor categorii de plante, respectiv a buruienilor.

Aplicate în culturi, erbicidele selective vor ataca doar plantele dăunătoare, în timp ce plantele de cultură nu vor fi afectate şi îşi vor continua procesul vegetativ.

● Erbicidele totale: de această dată, vorbim despre soluţii puternice, dar care nu fac niciun fel de distincţie între buruieni şi plantele de cultură. Acestea distrug orice tip de plantă, aşa că trebuie utilizate cu mare atenţie, astfel încât să nu intre în contact cu alte culturi care trebuie protejate.

Se folosesc în mod special pentru curăţarea terenurilor, a zonelor necultivate năpădite de vegetaţie, a trotuarelor şi altor spaţii în care vegetaţia nu are ce căuta.

Atenţie! Dacă ai folosit un astfel de erbicid pe un teren agricol, trebuie să aştepţi un an pentru a putea cultiva din nou pe suprafaţa respectivă. 

Ce ar trebui să mai ştii despre administrarea erbicidelor

Pentru a obţine maximul de efect, erbicidele preemergente se administrează devreme, fie la finalul iernii fie în primele zile de primăvară, înainte ca buruienile să intre în perioada germinativă.

În ceea ce priveşte erbicidele de contact, acestea se folosesc primăvara, după ce buruienile şi-au făcut apariţia, fără a aştepta ca acestea să ajungă la maturitatea deplină.

De asemenea, ţine cont că un erbicid nu este eficient în cazul tuturor buruienilor, aşa că trebuie să te asiguri că foloseşti produsul potrivit. Unele erbicide au atât efect preemergent cât şi postemergent, în funcţie de cultura în care sunt administrate.

Aşadar, trebuie să te asiguri că nu foloseşti un astfel de produs în mod greşit, aplicând un tratament postemergent într-o cultură în care efectul acestuia este preemergent.

Gama de erbicide profesionale de la Agricover include substanţe din toate categoriile enumerate, aşa că nu ezita să iei legătura cu specialiştii de aici dacă eşti în căutarea unor produse de calitate.  

Ce este secţiunea COMUNICATE:

În secţiunea COMUNICATE sunt prezentate comunicatele companiilor care se înscriu, pe baza unui abonament lunar. Este deschisă atât companiilor, cât şi free-lancerilor care doresc să îşi promoveze serviciile pe care le oferă.

Detalii, la [email protected]



 

 

Autor: Comunicat publicitatepaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus