
COMUNICAT. Cea de-a XIII-a ediţie a Săptămânii Haferland, cel mai îndrăgit festival cultural şi etnografic al saşilor transilvăneni, îşi deschide porţile pe 31 iulie. La eveniment sunt aşteptaţi circa 10.000 de vizitatori din România, Germania, alte ţări din Europa, America de Nord şi Orientul Mijlociu.
Nota Paginademedia.ro: În secţiunea COMUNICATE sunt prezentate comunicatele companiilor care se înscriu, pe baza unui abonament plătit.
• La evenimentul care va dura până pe 3 august sunt aşteptaţi circa 10.000 de vizitatori din România, Germania şi alte ţări din Europa, America de Nord şi Orientul Mijlociu
• Ca şi în anii trecuţi, Săptămâna Haferland se va desfăşura în zece localităţi: Archita, Saschiz, Homorod, Rupea, Criţ, Roadeş, Meşendorf, Cloaşterf, Buneşti şi Viscri
• Aproximativ 50 de evenimente vor fi deschise publicului în cele patru zile de festival: spectacole pentru adulţi şi pentru copii, concerte de fanfară tradiţională, orgă şi jazz, conferinţe, drumeţii şi tururi ghidate, ateliere şi expoziţii
• Pentru prima oară la Săptămâna Haferland, vizitatorii vor putea asista la tradiţionala fugă a lolelor din Agnita, o tradiţie cu origini medievale, foarte rar prezentată în alte locuri decât în localitatea de origine
Ediţia de anul acesta a festivalului se va desfăşura sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui Senatului României, domnul Mircea Abrudean, şi sub patronajul dlui Thorsten Frei, şeful Cancelariei Federale şi Ministru pentru Afaceri Speciale în guvernul federal german.
Timp de patru zile, până pe data de 3 august, vizitatorii pot participa la peste 50 de evenimente culturale: concerte de orgă şi jazz, reprezentaţii de teatru pentru adulţi şi copii, spectacole de dans tradiţional, conferinţe, tururi ghidate şi ateliere de meşteşuguri pentru copii şi adulţi.
Festivalul se va desfăşura în zece localităţi din regiunea numită Haferland (Ţara Ovăzului), dintre Braşov, Sighişoara şi Sibiu: Archita, Saschiz, Homorod, Rupea, Criţ, Roadeş, Meşendorf, Cloaşterf, Buneşti şi Viscri.
Printre cele mai aşteptate evenimente din cadrul festivalului se numără drumeţia ghidată la cetatea de refugiu din Saschiz, edificiu ce datează din sec. XIV (vineri, 1 august, de la ora 12:15), urmată de un tur ghidat al cetăţii. Biserica fortificată din Saschiz este una dintre cele două edificii de cult din Haferland incluse în Patrimoniul Mondial al UNESCO, alături de biserica fortificată din Viscri.
Alte evenimente mult aşteptate sunt concertul de orgă din Biserica evanghelică Meşendorf (vineri, 1 august, de la ora 15.45) şi balul tradiţional săsesc din şura Bisericii Evanghelice din Criţ (sâmbătă, 2 august, de la ora 20.00).
De asemenea, vizitatorii vor putea asista, pentru prima oară în cadrul festivalului Săptămâna Haferland, la tradiţionala fugă a lolelor din Agnita, vechi obicei de iarnă al breslaşilor saşi din Evul Mediu, foarte rar prezentat în alte locuri decât în localitatea de origine (la Biserica Evanghelică din Criţ, duminică 3 august de la ora 13.00).
Tradiţia marca predarea lăzii de breaslă către noul staroste al fiecărei bresle de meşteşugari. Ceremonia avea loc la finalul unei parade a breslaşilor, aceştia fiind însoţiţi de calfe purtând măşti, numite „lole”, înarmaţi cu bice. Având probabil la origine rituri agrare ancestrale, rolul lolelor era de a risipi spiritele rele plesnind din bici.
După anul 1990, când a început emigraţia masivă a saşilor din Agnita, obiceiul a dispărut, fiind readus la viaţă abia în 2006. Foarte rar fuga lolelor a fost prezentată altundeva decât în Agnita.
Săptămâna Haferland, un factor de dezvoltare economică, socială şi culturală a zonei
Până în prezent, în cei 13 ani de existenţă Săptămâna Haferland a înregistrat peste 50.000 de vizitatori din România, Germania, Austria şi America de Nord, dar şi din Marea Britanie, Spania, Ţările de Jos, Israel sau SUA.
„Săptămâna Haferland nu este doar o ocazie de a-i aduce împreună pe saşii din diaspora şi pe cei rămaşi acasă”, a declarat dl Michael Schmidt, preşedintele Fundaţiei M&V Schmidt, organizatoarea festivalului.
„În acelaşi timp, acest eveniment, devenit un reper important al calendarului cultural naţional, contribuie în mod esenţial la promovarea diversităţii, a toleranţei, a deschiderii culturale şi a cooperării economice dintre România şi Germania. Această reuşită îi aparţine în egală măsură bunului meu prieten Peter Maffay, unul dintre marii muzicieni ai Germaniei şi coiniţiator al festivalului Săptămâna Haferland prin Fundaţia Tabaluga // Peter Maffay Stiftung, organizaţia sa umanitară.”
Săptămâna Haferland contribuie în mod esenţial la conştientizarea importanţei patrimoniului material şi imaterial al saşilor din Haferland, comunitate care locuieşte aici fără întrerupere de peste opt secole.
De asemenea, festivalul continuă să fie un factor-cheie pentru dezvoltarea turistică, economică şi socială a regiunii, susţinând iniţiativele locale din domeniul turismului cultural, al turismului ecologic şi al turismului de aventură.
Youth Haferland: vânătoare de comori prin bisericile fortificate, în parteneriat cu The Duke of Edinburgh’s International Award Romania
În perioada 30 iulie – 4 august 2025, festivalul găzduieşte Youth Haferland, eveniment ce va avea loc în satele Criţ, Viscri, Rupea, Buneşti, Saschiz şi împrejurimile acestora. Derulat în parteneriat cu fundaţia The Duke of Edinburgh’s International Award Romania, Youth Haferland este un proiect de educaţie non-formală prin istorie, cultură şi experienţă comunitară. Ediţia din acest an pune accent pe schimbul de idei între generaţii şi explorarea identităţii europene prin lentila patrimoniului cultural local.
Devotat misiunii sale de a educa şi inspira prin intermediul accesului la experienţe culturale diverse, în acest an Youth Haferland reuneşte 23 de tineri participanţi de etnie română şi maghiară.
Aceşti tineri participanţi vor avea ocazia de a lua parte la un spaţiu de învăţare vie, descoperind ce înseamnă implicarea activă în comunitate prin participarea la ateliere de meşteşuguri, dansuri tradiţionale, obiceiuri săteşti precum culesul fânului sau mulsul vacilor, drumeţii pe Via Transilvanica şi activităţi creative (de exemplu provocări video şi realizarea de reel-uri).
De asemenea, ediţia din acest an a Youth Haferland cuprinde o nouă serie de căutări de comori şi secrete (de tip treasure hunt) prin bisericile fortificate medievale săseşti. Echipele vor fi formate din tinere şi tineri participanţi la programul Youth Haferland.
Astfel, prin explorarea bisericilor fortificate săseşti, tinerii vor învăţa despre importanţa acestora nu doar ca monumente istorice, ci şi ca simboluri ale rezilienţei şi ale unui patrimoniu cultural viu, care continuă să fie parte din viaţa comunităţilor de azi.
Derulat la nivel global, programul The Duke of Edinburgh’s International Award oferă recunoaştere internaţională şi un cadru structurat de activităţi de educaţie non-formală pentru tinerii cu vârste cuprinse între 14 şi 24 de ani. La nivel internaţional, programul este patronat de ASR Ducele de Edinburgh, iar la nivel naţional de MS Margareta, Custode al Coroanei Române.
***
Cea de-a XIII-a ediţie a Săptămânii Haferland este finanţată de Ministerul Culturii, cofinanţată de Consiliul Judeţean Braşov, în parteneriat cu CEC Bank, Geiger, Aqua Carpatica, Domeniile Sâmbureşti, Penny, Automobile Bavaria şi MHS Truck & Bus.
Partener media: KISS FM
Coorganizatorii festivalului, Fundaţia M&V Schmidt şi Fundaţia Tabaluga // Peter Maffay Stiftung, beneficiază de sprijin din partea partenerilor: Forumul Democrat al Germanilor din Transilvania, Asociaţia Saşilor Transilvăneni din Germania, Biserica Evanghelică C.A. din România, prin Consistoriul districtual al Bisericii Evanghelice C.A. Braşov, Centrul Cultural al Saşilor Transilvăneni din Bavaria, Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” din Bucureşti, Fundaţia Mihai Eminescu Trust, Fundaţia ADEPT Transilvania, Asociaţia Nowero, Primăria Rupea, Asociaţia Descoperă Archita, Primăria Vânători (jud. Mureş), Primăria Saschiz (jud. Mureş), Asociaţia Vecinătatea Femeilor din Saschiz şi Primăria Buneşti (jud. Braşov).
Ce este secţiunea COMUNICATE:
În secţiunea COMUNICATE sunt prezentate comunicatele companiilor care se înscriu, pe baza unui abonament lunar. Este deschisă atât companiilor, cât şi free-lancerilor care doresc să îşi promoveze serviciile pe care le oferă.
Detalii, la [email protected]
Autor: Adriana Diură adriana.diurapaginademedia.ro