COMUNICAT. Unul din cele mai mari beneficii ale liftingului facial chirurgical este faptul că remediază pielea lăsată, dar nu toţi cei care suferă din cauza pielii laxe sunt candidaţi pentru operaţie, iar cei mai mulţi nu-şi doresc un tratament invaziv, care implică timpi mari de recuperare, costuri importante şi al cărui rezultat nu poate fi controlat.
Nota Paginademedia.ro: În secţiunea COMUNICATE sunt prezentate comunicatele companiilor care se înscriu, pe baza unui abonament plătit.
Pentru a răspunde nevoilor pacienţilor în căutare de soluţii non-invazive ca să-şi întinerească aspectul, clinicile Doctor SKiN au achiziţionat echipamentul Ultraformer III, cel mai SMART dispozitiv pe bază de ultrasunete focalizate de înaltă intensitate (HIFU), care rejuvenează pielea şi obţine rezultate apropiate cu cele ale liftingului chirurgical, fără durere şi fără tăieturi.
“De zeci de ani, ultrasunetele au fost folosite ca instrument de diagnostic pentru a ajuta la determinarea dimensiunii, formei şi consistenţei diferitelor structuri interne.
Cu toate acestea, utilizarea lor pentru proceduri în scop estetic este o dezvoltare nouă şi fascinantă, deoarece această tehnologie ajunge mai adânc sub piele, faţă de celelalte opţiuni existente, stimulând depozitele de colagen ale corpului să se regenereze într-un mod natural.
Tehnologia HIFU a fost testată riguros şi dovedită clinic şi reprezintă unul dintre cel mai eficiente moduri de a efectua un lifting facial fără bisturiu, cu beneficii reale şi de lungă durată pentru pacienţi.
Acesta este motivul pentru care am ales să achiziţionăm în clinicile Doctor SKiN echipamentul Ultraformer III, care duce la rang de excelenţă revoluţionara tehnologie HIFU”, susţine Mirela Markovic, managerul clinicii Doctor SKiN Bucureşti.
Pielea lăsată este greu de tratat fără a implica mâna de artist a unui medic chirurg plastician şi mulţi pacienţi şi paciente nu aveau cum să o elimine, mai ales că sunt foarte puţine tehnologii suficient de eficiente cu acţiune vizibilă asupra acesteia. HIFU este un tratament foarte precis.
Folosindu-se de tehnologia cu ultrasunete macro şi micro-focalizate stimulează fibroblastele din interiorul celulelor care produc colagen şi elastină, în timp ce încălzeşte puternic colagenul existent. Rezultatul este un dublu efect de “strângere” instantanee şi continuă a pielii care atârnă la nivelul feţei, gâtului, decolteului şi chiar şi de pe corp.
Ultraformer III acţionează la nivelul celor trei straturi ale pielii, spre deosebire de alte dispozitive, care pot ajunge doar la unul sau, cel mult, două. Dermul superficial, dermul profund şi stratul de sistem aponevrotic muscular superficial (SMAS) sunt toate abordate de tratamentul HIFU.
Stratul SMAS conectează pielea cu ţesutul muscular de dedesubt, iar structurile slăbite, care apar odată cu înaintarea în vârstă, cauzează laxitatea pielii. Mai mult decât atât, posibilitatea de a viza trei straturi de ţesut înseamnă rezultate mai rapide şi mai puţine şedinţe de tratament.
“Ceea ce ne-a convins este că nu trebuie să aştepţi până te bucuri de rezultate. Efectele apar deja după primele şedinţe de tratament şi se îmbunătăţesc timp de 3 luni de zile după. Cele circa 90 de zile reprezintă timpul necesar pentru ca producţia naturală de colagen să se intensifice.
Pielea va arăta mai fină, va întineri şi se va tonifia, iar conturul facial va fi mai ferm, fără niciun efect secundar pe termen scurt sau lung.
Studiile au demonstrat că tratamentul HIFU cu Ultraformer III:
✅ reduce ridurile cu 11%,
✅ creste elasticitatea pielii cu 19%,
✅ creşte gradul de hidratare al pielii cu 4,5%,
✅ reduce aspectul porilor dilataţi cu 27% şi
✅ creşte densitatea dermică cu 30%.
Este necesar şi un program de întreţinere a rezultatelor, o dată la 6 - 12 luni. Oricum, la Doctor SKiN tratamentul este personalizat şi personalizabil, iar dispozitivul Ultraformer permite adaptarea tratamentului la nevoile pacientului”, a completat Andreea Abraham, managerul clinicii Doctor SKiN Corbeanca.
Întreaga echipă de specialişti în tratamente faciale Doctor SKiN a beneficiat de training specializat pentru a putea efectua procedura de lifting facial fără operaţie cu Ultraformer III.
Despre Doctor SKiN
Doctor SKiN este un lanţ de clinici din România unde pacienţii pot beneficia de cele mai performante dispozitive medicale disponibile în lume, aparatură care impune standardele la nivel mondial în epilare definitivă, tratamente corporale, faciale şi estetice. Mai mult decât atât, beneficiezi de cele mai noi modele existente în piaţă şi toate echipamentele au o vechime mai mică de 2 ani de zile.
Atât Doctor SKiN Corbeanca cât şi Doctor SKiN Bucureşti sunt printre puţinele clinici deschise 363 de zile din an, de luni până duminică, de la ora 9 dimineaţa la 9 seara, pentru a le oferi inclusiv pacienţilor extrem de ocupaţi timp pentru ei înşişi.
Cu o echipă medicală dedicată şi un personal în care se investeşte în continuu, care participă în mod periodic la cursuri de specializare şi care este evaluat cel puţin o dată pe lună, brandul Doctor SKiN este respectat şi iubit de mii de pacienţi, care au lăsat peste 1 000 de recenzii pozitive pe Google şi Facebook.
Toate echipamentele folosite la Doctor SKiN sunt certificate FDA, au studii medicale desfăşurate pe parcursul a mai multor ani de zile, care garantează siguranţa utilizării lor, cu rezultate dovedite clinic.
Detalii contact:
Doctor SKiN Bucureşti
Centrul comercial Auchan Drumul Taberei, Etaj 1,
Bucureşti, România
Doctor SKiN Corbeanca
DN1 Value Centre, Calea Bucureşti 2bis,
Corbeanca, România
Telefon programări: 031 005.10.15
Program: Luni - Duminică: 08:00 - 21:00
Ce este secţiunea COMUNICATE:
În secţiunea COMUNICATE sunt prezentate comunicatele companiilor care se înscriu, pe baza unui abonament lunar. Este deschisă atât companiilor, cât şi free-lancerilor care doresc să îşi promoveze serviciile pe care le oferă.
Detalii, la [email protected]
Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro