COMUNICAT. “No Time to Die / Nu e vreme de murit”, cu siguranţă cea mai aşteptată lansare din seria Bond, amânată din cauza pandemiei, ajunge, în sfârşit, în cinematografe, având în prim-plan un agent 007 mai puternic şi mai vulnerabil în acelaşi timp, care, de data aceasta, are de depăşit o provocare nebănuită, într-o poveste despre adaptare, încredere şi trădare.
Acţiunea din noul film are loc la cinci ani după evenimentele din “Spectre”, într-o perioadă în care agentul 007 (Daniel Craig) s-a retras definitiv din lumea spionajului. Felix Leiter, un vechi prieten din CIA, apare în peisaj şi îi cere ajutorul într-o misiune de extragere a unui om de ştiinţă răpit, misiune care se dovedeşte mai plină de riscuri decât părea iniţial.
Nota Paginademedia.ro: În secţiunea COMUNICATE sunt prezentate comunicatele companiilor care se înscriu, pe baza unui abonament plătit.
Ne aducem aminte că la final de “Spectre” îi vedem pe James Bond (Daniel Craig) şi Madeleine Swann (Léa Seydoux) îndepărtându-se într-un Aston Martin DB5. Acum, în “No Time to Die / Nu e vreme de murit”, el şi Madeleine sunt în Matera, un oraş fascinant din sudul Italiei. Potrivit producătorului seriei, Michael G. Wilson, ideea a fost să reia firul epic de la povestea relaţiei lui Bond cu Madeleine.
“Am avut discuţia aceasta – de unde să reluăm povestea de dragoste dintre ei şi cum să explorăm temele centrale din filmele cu Daniel Craig”, spune producătoarea Barbara Broccoli. “Aveam de încheiat o poveste complexă cu multe fire. Cred că am reuşit să spunem o poveste completă şi să punem toate lucrurile în ordine”, spune Daniel Craig.
Subiecte ca secrete, trădare şi încredere s-au derulat în ultimele patru filme din seria Bond, susţinând povestea către concluzia din “No Time to Die / Nu e vreme de murit”. După suferinţa cauzată de pierderea lui Vesper Lynd (Eva Green) în “Casino Royale”, după relaţia fluctuantă cu M şi MI6, după durerea trăită în urma descoperirilor în ceea ce îl priveşte pe Blofeld (Christoph Waltz), Bond îşi asumă un nou risc, lăsând garda jos prin relaţia sa cu Madeleine, într-o încercare de a iubi şi de a fi iubit.
“Dacă Bond chiar are o relaţie serioasă e clar că acest lucru aduce multe provocări emoţionale pentru el. Aşa că încrederea este tema cheie în acest film, e foarte dificil pentru el să se dedice unei relaţii, mai ales că a fost trădat de multe ori”, spune Broccoli.
Încă de la începutul noului film îl regăsim pe Bond nu numai într-o relaţie, ci şi retras din activitate. “Retragerea lui Bond a fost o temă complet nouă pentru noi. Cum e acest om dacă nu mai are jobul său. Când eşti Bond şi ţi-ai dedicat întreaga viaţă serviciului secret nu poţi să nu te întrebi ce moştenire laşi”, afirmă producătorul asociat Gregg Wilson.
Având un fir epic atât de complexă, producătorii au apelat la vizionarul regizor Cary Joji Fukunaga, care a trecut la cârmă după ce regizorul contactat iniţial, Danny Boyle, a renunţat.
“Când ne-am întâlnit, Cary a spus că i-ar plăcea să facă un film Bond la un anumit moment. Şi când Boyle a ieşit din proiect şi căutam un nou regizor el ne-a contactat. Am fost foarte încântaţi că era disponibil. Entuziasmul lui pentru proiect şi priceperea lui ne-au ajutat în mod miraculos”, spune Broccoli.
Fukunaga este primul regizor american care a semnat un film din franciza Bond. “E grozav cu actorii şi personajele şi aduce un nivel de complexitate în tot ceea ce face. Este un regizor cu prestigiu internaţional. Vorbeşte mai multe limbi străine, e genul care a călătorit foarte mult. Este tânăr şi entuziast şi are o viziune cinematografică extraordinară”, spune Gregg Wilson.
Fukunaga îşi aduce aminte de prima interacţiune puternică cu un film din seria Bond, în 1985, când a văzut “A View To A Kill / Perspectiva unei crime”. “Îmi amintesc finalul de pe podul Golden Gate. Era ca şi cum Bond a traversat ecranul direct în lumea mea. A fost un film foarte tare cu Roger Moore într-un rol foarte bun”, spune regizorul.
Pe măsură ce şi-a construit cariera în industria cinematografică, Fukunaga a avut mereu în minte ideea de a face un film din seria Bond într-o bună zi. “Fiecare film Bond excelează în acţiune şi pericol. Alegi cel mai periculos lucru posibil şi apoi îl pui pe Bond să îl înfrunte. Iar ceea ce e şi mai interesant de-a lungul apariţiilor lui Daniel Craig este că a adăugat profunzime personajului”, spune regizorul.
Avem de-a face deodată cu mai multă complexitate, cu mai multă suferinţă şi, mai ales, cu vulnerabilitate ascunsă bine după pierderea lui Vesper Lynd. “E cu atât mai interesant modul în care ia decizii, ţinând cont de ingeniozitatea lui şi de slabiciunile lui”, spune Fukunaga.
GALERIE FOTO
Daniel Craig, a cincea oară Bond
Cunoscutul actor revine pe marile ecrane ca cel mai tare agent secret pentru un a cincea oară, într-o aventură finală care îl poartă într-o lume nouă, modernă, în care îi este destul de greu să se adapteze.
Nu mai este eroul pe care îl ştiam, îl descoperim într-o lumină nouă, mult mai vulnerabil. Acum este un om care are încă multe de învăţat, al cărui succes este limitat de eşecurile ocazionale. E un amestec complex de lumină şi întuneric.
De-a lungul ultimelor filme din serie publicul a fost martor al acestei transformări. L-au urmărit pe Bond cum devine agent secret, cum învaţă să ucidă, cum află ce consecinţe au misiunile sale. Era un singuratic care a fost forţat să lase oameni în viaţa lui. Un om care a iubit şi a pierdut şi care îşi ascunde bine rănile.
“Schimbarea asta a început odată cu Casino, un film în care am vrut ca Bond nu doar să fie un asasin, dar şi să se comporte ca unul. Însă am vrut să adaug şi o nuanţă modernă personajului”, spune Daniel Craig. Aceleaşi mari teme s-au regăsit în filmele Bond în care a jucat el, iar acum ele sunt exploatate la maximum, pe ideea ori totul, ori nimic.
“Mi-a plăcut mereu cum au ieşit filmele cu 007 în care am jucat. În fiecare a fost vorba de relaţii şi despre efectele şi consecinţele lor. Iar acest film se învârte tot în jurul relaţiilor, cele mai importante teme fiind dragostea şi încrederea”, afirmă Daniel Craig.
După trădarea suferită în relaţia cu Vesper Lynd, Bond trage concluzia că nu poate fi un profesionist desăvârşit dacă acceptă relaţii în care devine vulnerabil. Asta explică de ce a fugit de alte relaţii până când a întâlnit-o pe Madeleine, fiica unui asasin, singura femeie care îl poate înţelege. Prin urmare se implică, se îndrăgosteşte şi devine din nou vulnerabil. Rămâne de văzut unde îl va purta încrederea în iubita sa.
“A avut o mare iubire şi a pierdut-o tragic, aşa că a decis să nu mai fie disponibil emoţional pentru nimeni. Se păstrează mai mult pentru sine, dar odată cu acest film descoperim că i se dă o nouă şansă. Acesta e clar un film Bond şi abundă în acţiune şi aventură. Însă, dincolo de asta, regăsim elemente importante din sfera adevărului şi emoţiilor şi avem o poveste de dragote care face ca întreaga producţie să fie complicată şi fascinantă”, mai spune Daniel Craig.
SINOPSIS:
Acţiunea din “No Time to Die / Nu e vreme de murit” are loc la cinci ani după “Spectre”, premisa de la care porneşte noul film din seria 007 fiind că super agentul s-a retras din viaţa agitată.
Însă, clipele sale de linişte sunt brusc întrerupte când Felix Leiter, un vechi prieten din CIA, apare în peisaj şi îi cere ajutorul.
Deodată, o misiune aparent simplă, de extragere a unui om de ştiinţă răpit, se transformă într-una cu mult mai periculoasă decât era de aşteptat şi îl poartă pe Bond pe urma unui răufăcător misterios care e înarmat cu o nouă tehnologie de luptă ce poate avea efecte devastatoare asupra omenirii.
Cu acelaşi Daniel Craig în rolul agentului secret 007, filmul a fost gândit ca un punct culminant al universului Bond, potrivit regizorului Cary Joji Fukunanga. James Bond nu numai că este nevoit să se adapteze lumii moderne a spionajului – pe care pare să nu o cuprindă cu uşurinţă – dar se şi loveşte de cea mai grea şi traumatică provocare dintre toate.
Însă nu porneşte singur în această aventură. Din distribuţie mai fac parte şi Ana de Armas, Naomie Harris, Ralph Fiennes, Léa Seydoux, Rami Malek.
“No Time to Die / Nu e vreme de murit” este distribuit în România de Forum Film şi va intra în avanpremiera in cinematografe incepând cu data de 30 septembrie în formatelev 2D, 3D, IMAX 3D, 4DX, 3D
Filmul este al 25-lea din franciza Bond şi marchează apariţia pentru ultima dată a lui Daniel Craig în calitate de agent al serviciului secret britanic.
TRAILERE:
Despre Forum Film România
Forum Film România s-a înfiinţat în anul 2010 şi a preluat distribuţia în cinematografe, la nivel local, a peliculelor realizate de studiourile Disney, Disney Pixar, Marvel şi LucasFilm si de curand si pe cele produse de 20th Century Studios si Searchlight Pictures.
În afară de România, companiile Forum Film coordonează distribuţia peliculelor Disney şi în Bulgaria, Ungaria, şi Israel. În Israel, colaborarea Disney cu Forum Film a fost începută în urmă cu aproape 50 de ani. În ultimii ani, pe lângă Marvel, compania distribuie şi titluri ale studiourilor MGM, FilmNation, Relativity şi alţi independenţi.
Distribuitorul de filme este parte a grupului Cinema City International, activ pe diverse segmente ale pieţei cinematografice, inclusiv operarea de cinematografe şi distribuţia de filme.
Pentru mai multe detalii despre cele mai noi producţii distribuite de Forum Film România, accesaţi:
www.cineforum.ro
www.facebook.com/CineForum.ro/
www.instagram.com/cineforumromania/
www.youtube.com/user/CineforumRomania
Ce este secţiunea COMUNICATE:
În secţiunea COMUNICATE sunt prezentate comunicatele companiilor care se înscriu, pe baza unui abonament lunar. Este deschisă atât companiilor, cât şi free-lancerilor care doresc să îşi promoveze serviciile pe care le oferă.
Detalii, la [email protected]
Autor: Comunicat publicitatepaginademedia.ro
Trimite un comentariu