COMUNICAT. Conferinţa AI@WORK: HR marchează prima sa ediţie, aducând în prim-plan o temă tot mai actuală: integrarea inteligenţei artificiale în procesele de resurse umane, cu accent pe menţinerea echilibrului între inovaţie şi componenta umană.
Evenimentul va avea loc la Nayam Events, Bucureşti, în zilele de 13 şi 14 noiembrie 2025, sub tema „Cum să foloseşti AI în HR pentru o strângere de mână autentică.”
Nota Paginademedia.ro: În secţiunea COMUNICATE sunt prezentate comunicatele companiilor care se înscriu, pe baza unui abonament plătit.
Agenda cuprinde teme precum redefinirea performanţei şi leadership-ului în era digitală, transformarea datelor generate de AI în decizii strategice, utilizarea tehnologiei în recrutare, competenţele viitorului pentru specialiştii HR, dar şi provocările etice şi de transparenţă în implementarea AI.
Printre speakerii confirmaţi se numără Doru Şupeală (consultant în marketing, management şi afaceri), Magor Csibi (Head of Leadership & Organizational Culture Practice, Trend Consult Group), Beatrice Gălatanu (co-fondator & CEO, My HR Lab), Liliana Avram (HR Director România & Bulgaria, Citi) şi Livia Badea (AI Innovation Center Lead, Genpact), profesionişti care aduc o perspectivă solidă din zona de HR şi management.
Evenimentul va include, de asemenea, intervenţii din afara domeniului resurselor umane, pentru o abordare holistică a relaţiei dintre om şi tehnologie. Printre aceştia se numără Cristian Presură (fizician, cercetător şi expert în popularizarea ştiinţei şi a tehnologiei) şi Virgil Stănescu (fost sportiv de performanţă şi lider inspiraţional) care vor aduce perspective din ştiinţă şi sport asupra performanţei, motivaţiei şi colaborării umane în organizaţiile viitorului.
Organizatorii Net-Connect pun accent şi pe experienţe de învăţare aplicată: participanţii vor avea acces la demonstraţii de instrumente bazate pe AI dedicate HR-ului şi nu numai, masterclassuri interactive susţinute de specialişti, paneluri de discuţie, sesiuni de networking şi oportunităţi directe de dialog cu experţi din multiple domenii.
Levente-László Albert, COO Net-Connect Group:
“AI@WORK: HR este mai mult decât o conferinţă. Este un punct de întâlnire între tehnologie şi om. Ne dorim să creăm un spaţiu de reflecţie şi dialog, unde liderii din HR şi experţii în AI pot explora împreună cum poate fi folosită tehnologia pentru a amplifica potenţialul uman, nu pentru a-l înlocui”.
Conferinţa AI@WORK: HR reprezintă o oportunitate valoroasă pentru profesioniştii din resurse umane să descopere cum poate inteligenţa artificială să redefinească procesele de muncă, să sprijine dezvoltarea oamenilor şi să construiască organizaţii mai agile şi mai umane.
Pentru mai multe informaţii despre program, speakeri şi înscriere, vizitaţi site-ul oficial al evenimentului, AI@Work HR Conference.
Despre Net-Connect Group
Fondată în anul 2000, Net-Connect a evoluat dintr-un pionier al telecomunicaţiilor din România într-un grup multinaţional care oferă conectivitate digitală fiabilă în Europa, America Centrală şi Orientul Mijlociu.
Cu sediul central în Cipru şi operaţiuni în Bulgaria, Republica Moldova, Slovacia, Croaţia, România, Jamaica, Emiratele Arabe Unite şi, începând cu 2025, Uzbekistan, compania furnizează soluţii de telecomunicaţii şi software adaptate cerinţelor pieţelor locale.
Călăuziţi de viziunea noastră „Conectivitate globală cu prezenţă locală”, construim parteneriate durabile prin inovaţie, expertiză şi angajament faţă de calitate, sprijinind transformarea digitală a organizaţiilor din întreaga lume.
Ce este secţiunea COMUNICATE:
În secţiunea COMUNICATE sunt prezentate comunicatele companiilor care se înscriu, pe baza unui abonament lunar. Este deschisă atât companiilor, cât şi free-lancerilor care doresc să îşi promoveze serviciile pe care le oferă.
Detalii, la [email protected]
Autor: Comunicat publicitatepaginademedia.ro