COMUNICAT. Evenimentul se va desfăşura sub patronajul E.S. domnul Mircea Abrudean, Preşedintele Senatului României, şi al Nadiei Comăneci, personalitate a sportului mondial care aniversează în acest an 50 de ani de la prima notă de zece din istorie acordată în competiţia de gimnastică de la Jocurile Olimpice de Vară, la Montreal, în 1976.
Nota Paginademedia.ro: În secţiunea COMUNICATE sunt prezentate comunicatele companiilor care se înscriu pe baza unui abonament plătit.
Evenimentul este organizat de Fundaţia Michael Schmidt în parteneriat cu Fundaţia Tabaluga // Peter Maffay Stiftung, şi va avea loc în 10 localităţi din Ţara Ovăzului: Archita, Saschiz, Homorod, Rupea, Criţ, Roadeş, Meşendorf, Cloaşterf, Buneşti şi Viscri.
Tema ediţiei din acest an a manifestării, cea de-a XIV-a, este „Dor de Transilvania”, o ilustrare a punţii ce uneşte rădăcinile istorice ale acestei comunităţi cu viitorul generaţiilor următoare.
De asemenea, festivalul va găzdui expoziţia „AGAPI – o jumătate de secol de iubire”, semnată de artista şi actriţa Kira Hagi, proiect artistic ce interpretează ideea de „acasă” ca loc al memoriei şi continuităţii şi, deopotrivă, ca ilustrare a temei „Dor de Transilvania”.
Cea de-a XIV-a ediţie a festivalului cultural Săptămâna Haferland, manifestare care celebrează istoria, cultura şi obiceiurile comunităţii saşilor transilvăneni, va avea loc în acest an în perioada 6-9 august, în zece sate din Ţara Ovăzului: Archita, Saschiz, Homorod, Rupea, Criţ, Roadeş, Meşendorf, Cloaşterf, Buneşti şi Viscri.
Evenimentul va avea loc sub patronajul Preşedintelui Senatului României, dl Mircea Abrudean, şi al Nadiei Comăneci. În acest an, România aniversează alături de Nadia 50 de ani de la prima notă de zece acordată vreodată în competiţia olimpică de gimnastică, la Jocurile Olimpice de vară de la Montreal, în 1976, atunci când sportiva noastră a reuşit o performanţă istorică.
Una dintre cele mai mari sportive din toate timpurile, Nadia Comăneci nu a încetat niciodată să ne reprezinte cu mândrie, ca ambasador al sportului sau pentru cauze umanitare.
Publicul care va vizita satele din Haferland în perioada festivalului va avea ocazia de a asista la aproximativ 60 de evenimente pentru toată familia: vizite în celebrele biserici fortificate (unele dintre acestea fiind incluse în Patrimoniul Mondial UNESCO), concerte, reprezentaţii de teatru, spectacole de dans tradiţional, conferinţe, tururi ghidate către obiective istorice din zonă, ateliere de meşteşuguri pentru copii şi adulţi, precum şi dansuri şi concerte de muzică tradiţională săsească.
De asemenea, anul acesta festivalul va găzdui la Cloaşterf un recital Maria Tănase susţinut de Luiza Zan & Jazzpar Trio, precum şi un concert de jazz la cetatea Rupea, susţinut de Luiza Zan, Mariano Castro şi Muse Quartet. Ca în fiecare an, şi anul acesta va avea loc un bal tradiţional săsesc la Criţ, susţinut de formaţia de muzică săsească Flamingo Sound din Nürnberg.
De asemenea, în cadrul ediţiei 2026 vor fi sărbătoriţi 5 ani de colaborare dintre festivalul Săptămâna Haferland şi fanfara săsească Kulturwerk der Siebenbürger Sachsen, printr-un moment special susţinut sâmbătă după-amiază în curtea bisericii fortificate din Criţ.
Tot sâmbătă după-amiază, la Criţ va avea loc şi parada fanfarelor tradiţionale săseşti, prezente în număr de trei în cadrul programului din acest an: Kulturwerk der Siebenbürger Sachsen, Original Karpaten-Express, Siebenbürger Trachtenkapelle Göppingen.
Accesul la toate evenimentele este gratuit, fără limite de vârstă. La Săptămâna Haferland sunt aşteptaţi peste 8.000 de vizitatori din ţară şi din străinătate.
De asemenea, festivalul va găzdui expoziţia „AGAPI – o jumătate de secol de iubire”, semnată de artista şi actriţa Kira Hagi. Conceput ca un spaţiu imersiv, proiectul Kirei Hagi se concentrează pe ideea de casă ca loc al memoriei şi al continuităţii. Inspirată de sensul termenului „meraki” (cuvânt din limba greacă, prezent şi în dialectul aromân, ce înseamnă „a face ceva cu suflet şi dăruire”), casa este construită ca un spaţiu real în care se întâlnesc imaginea, obiectul şi sunetul, oferindu-le vizitatorilor ocazia de a reflecta asupra propriilor rădăcini şi a relaţiei personale cu ideea de „acasă”.
Programul complet al evenimentului poate fi consultat aici.
„Sunt deosebit de mândru că am reuşit să facem din Săptămâna Haferland, printr-o muncă susţinută desfăşurată timp de aproape un deceniu şi jumătate, poate cea mai importantă reuniune culturală a comunităţii saşilor din Transilvania, o ocazie de reîntâlnire şi reafirmare a legăturilor saşilor din emigraţie cu locurile şi familiile de acasă”, afirmă Michael Schmidt, preşedintele Fundaţiei Michael Schmidt, co-organizatoarea festivalului.
„Pentru saşi, dorul de Transilvania este şi o formă de încredere. Încredere în resursele noastre interioare de a construi mai departe, de a duce înainte povestea saşilor transilvăneni, de a ne îngriji de patrimoniul nostru cultural şi de viitorul generaţiilor ce urmează. Nu în ultimul rând, aş vrea să adaug că suntem onoraţi de generozitatea pe care ne-au arătat-o E.S.
Mircea Abrudean, Preşedintele Senatului României, şi Nadia Comăneci, personalitate de legendă a sportului mondial, acceptând să acorde patronajul lor festivalului nostru.”
La conferinţa de presă de prezentare a ediţiei 2026 a Săptămânii Haferland, tema „Dorului de Transilvania” şi a întoarcerii spre rădăcinile istorice ale saşilor şi-a găsit o ilustrare în donaţia pe care dl Michael Schmidt a făcut-o în beneficiul Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”: o ladă tradiţională de zestre din Criţ, datând din anul 1897, ce a făcut anterior parte din colecţia de obiecte tradiţionale a Fundaţiei Michael Schmidt.
Astfel, o mică parte a preţiosului patrimoniu material al saşilor din Transilvania ajunge în colecţia celui mai important muzeu al civilizaţiei rurale din ţara noastră, pentru a putea fi admirată de toţi vizitatorii. În acelaşi timp, donaţia reprezintă atât o expresie a dedicării Fundaţiei Michael Schmidt faţă de conservarea moştenirii culturale a saşilor din Haferland, cât şi un gest de mulţumire adresat acestei prestigioase instituţii culturale care este Muzeul Satului, pentru parteneriatul şi sprijinul îndelungat acordate festivalului.
Început cu 14 ani în urmă, festivalul Săptămâna Haferland a devenit una dintre cele mai importante manifestări culturale ale comunităţii saşilor din România şi din diaspora. Evenimentul este organizat de Fundaţia Michael Schmidt în parteneriat cu Fundaţia Tabaluga // Peter Maffay Stiftung, organizaţii fondate de muzicianul german de origine română Peter Maffay.
Festivalul a fost lansat de dl Michael Schmidt şi Peter Maffay ca un proiect comun de recuperare şi consolidare a memoriei culturale a saşilor transilvăneni, cei doi co-fondatori fiind legaţi de o prietenie veche de peste două decenii.
Youth Haferland, o experienţă unică pentru tineri, în parteneriat cu The Duke of Edinburgh’s International Award Romania, a ajuns la a III-a ediţie
Graţie parteneriatului început în anul 2024 între Fundaţia Michael Schmidt şi fundaţia The Duke of Edinburgh’s International Award Romania, festivalul include şi o componentă destinată publicului tânăr: iniţiativa Youth Haferland, o tabără educaţională şi de aventură menită să creeze punţi între tineri, comunităţi şi patrimoniul cultural local, cu accent pe implicare civică şi identitate.
În acest an, la Youth Haferland vor participa în premieră două echipe străine, alături de cea naţională – din Bulgaria, respectiv Cehia.
Derulat la nivel global, programul The Duke of Edinburgh’s International Award oferă recunoaştere internaţională şi un cadru structurat de activităţi de educaţie non-formală pentru tinerii cu vârste cuprinse între 14 şi 24 de ani. La nivel internaţional, programul este patronat de ASR Ducele de Edinburgh, iar la nivel naţional de MS Margareta, Custode al Coroanei Române.
Galeria foto. Săptămâna Haferland 2026
Cea de-a XIV-a ediţie a Săptămânii Haferland este organizată în parteneriat cu Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” din Bucureşti, cu sprijinul Primăriei Municipiului Bucureşti şi ARCUB - Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti, proiect susţinut de CEC Bank, Geiger, Aqua Carpatica, Domeniile Sâmbureşti, Automobile Bavaria şi MHS Truck & Bus.
Evenimentul este organizat de Fundaţia Michael Schmidt şi Fundaţia Tabaluga // Peter Maffay Stiftung, cu sprijin din partea partenerilor:
Forumul Democrat al Germanilor din Transilvania, Asociaţia Saşilor Transilvăneni din Germania, Biserica Evanghelică C.A. din România, prin Consistoriul districtual al Bisericii Evanghelice C.A. Braşov, Centrul Cultural al Saşilor Transilvăneni din Bavaria, Fundaţia Mihai Eminescu Trust, Fundaţia ADEPT Transilvania, Asociaţia Nowero, Primăria Rupea, Asociaţia Descoperă Archita, Primăria Vânători (jud. Mureş), Primăria Saschiz (jud. Mureş), Asociaţia Vecinătatea Femeilor din Saschiz şi Primăria Buneşti (jud. Braşov).
Ce este secţiunea COMUNICATE:
În secţiunea COMUNICATE sunt prezentate comunicatele companiilor care se înscriu pe baza unui abonament lunar. Este deschisă atât companiilor, cât şi free-lancerilor care doresc să îşi promoveze serviciile pe care le oferă.
Detalii, la [email protected]
Autor: Comunicat publicitatepaginademedia.ro






