Skip to main content

COMUNICAT. Velimira Petrova, noul director comercial al grupului dentsu Southeast Europe

 
COMUNICAT. Velimira Petrova, noul director comercial al grupului dentsu Southeast Europe

COMUNICAT. Velimira Petrova a fost desemnată Group Trading Director (Director Comercial de Grup) al dentsu Southeast Europe. De acum are în responsabilitate conducerea echipelor comerciale din Bulgaria, Croaţia, România şi de pe pieţele din zona Adriaticii.

Publicitate

Nota Paginademedia.ro: În secţiunea COMUNICATE sunt prezentate comunicatele companiilor care se înscriu, pe baza unui abonament plătit.

În urma acestei desemnări, Petrova se va alătura echipei regionale de management.

Organizaţia îşi consolidează astfel poziţia de lider al grupurilor de comunicare internaţionale cu cea mai rapidă creştere din regiune.

Responsabilităţile sale acoperă, de asemenea, managementul investiţiilor, tradingul de spaţiu media şi dezvoltarea de conţinut în cadrul unor parteneriate originale şi în domeniul divertismentului.

Petrova se alătură echipei dentsu după peste 20 de ani de experienţă în poziţii de conducere în domeniul relaţiilor comerciale.

Aceasta deţine o diplomă de master în administrarea afacerilor şi a avut roluri de conducere în cadrul grupului de radio bTV şi al Nova Broadcasting, ulterior parte a United Group.

Radoslav Nedelchev, COO al dentsu Southeast Europe:

„Experienţa extraordinară a Velimirei în tradingul de media şi dezvoltarea vânzărilor, precum şi experienţa de lucru acumulată în regiunea Europei de Sud-Est vor fi un real atu pentru noi.

Reuşitele ei în ceea ce priveşte transformarea afacerilor şi atingerea obiectivelor comerciale, alături de viziunea pe termen lung şi stilul ei de conducere, completează perfect perspectiva dentsu cu privire la afaceri.

Velimira are un talent ieşit din comun de a gândi centrat pe client şi sunt sigur că vom beneficia mult de energia şi pasiunea ei pentru soluţii media creative.”

Velimira Petrova, Group Trading Director al dentsu Southeast Europe:

„Sunt încântată să mă alătur poveştii de succes a dentsu şi să contribui la succesul viitor al agenţiei. Obiectivul meu principal este de a construi parteneriate şi soluţii pe termen lung pentru clienţii noştri, care să aducă beneficii afacerii lor începând chiar de acum, şi în acelaşi timp să sprijine şi să livreze în raport cu strategia şi obiectivele lor pe termen lung, valorificând forţa canalelor media şi a parteneriatelor pe care dentsu le are în regiune.

Din punctul meu de vedere, dentsu deţine o poziţie puternică în regiune, ca organizaţie profesionistă, dinamică şi agilă, şi totuşi foarte similară unei familii. Spiritul organizaţional şi abordarea centrată pe client sunt ceea ce m-a atras la dentsu.

Aştept cu nerăbdare să mă alătur acestei echipe extraordinare şi să dezvoltăm în continuare businessul organizaţiei în întreaga regiune.”

Numirea Velimirei Petrova urmează transformărilor produse în ultimii ani pe pieţele din Bulgaria, Croaţia, România şi regiunea Adriaticii, unde dentsu funcţionează ca o echipă integrată pentru Europa de Sud-Est, având astfel o bază mai largă pentru a furniza servicii creative şi de media la nivel de top, pentru sute de clienţi din această arie geografică.

Petrova se va alătura organizaţiei la 1 august 2022.

Parte a grupului dentsu, dentsu International operează sub şase branduri de top - Carat, dentsu X, iProspect, Isobar, dentsumcgarrybowen şi Merkle -, toate fiind susţinute de divizii de specialitate şi servicii scalabile.

dentsu International îşi ajută clienţii să câştige, să păstreze şi să-şi dezvolte cei mai buni clienţi, precum şi să obţină progrese semnificative în businessurile proprii. Cu cele mai bune servicii şi soluţii în domenii ca media, managementul experienţei clienţilor (CXM) şi servicii creative, dentsu international operează în peste 145 de pieţe din întreaga lume, cu peste 45.000 de specialişti dedicaţi.

În Europa de Sud-Est, dentsu este prezent cu brandurile Carat, dentsu X, iProspect şi Isobar şi prin diviziile sale specializate pentru clienţi, dispunând de o forţă de peste 300 de profesionişti, care activează pe 10 pieţe: Albania, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, Kosovo, Macedonia de Nord, Muntenegru, Serbia, Slovenia şi România.

Ce este secţiunea COMUNICATE:

În secţiunea COMUNICATE sunt prezentate comunicatele companiilor care se înscriu, pe baza unui abonament lunar. Este deschisă atât companiilor, cât şi free-lancerilor care doresc să îşi promoveze serviciile pe care le oferă.

Detalii, la [email protected]

Autor: Comunicat publicitatepaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus