Skip to main content

EXCLUSIV! L-am găsit pe Mihai Eminescu. Detalii din culisele serialului documentar „Enigmele României” de la History Channel

 
Eduard Moca are 41 de ani, este actor şi regizor şi îl interpretează pe Mihai Eminescu în documentarul „Enigmele României” de la History Channel / foto: arhiva personală
Eduard Moca are 41 de ani, este actor şi regizor şi îl interpretează pe Mihai Eminescu în documentarul „Enigmele României” de la History Channel / foto: arhiva personală

Eduard Moca, actor şi regizor, cel care îl interpretează pe Mihai Eminescu într-unul dintre episoadele documentarului „Enigmele României” care va debuta la 29 octombrie la History Channel, a oferit un interviu în exclusivitate, pentru Paginademedia.ro.

Publicitate

Mai sunt doar câteva zile până la lansarea la TV a noului serial documentar de la History Channel, „Enigmele României”, prezentat de actorul Marcel Iureş.

Este vorba despre şase episoade, dedicate câte unei enigme importante pentru ţara noastră, iar unul dintre acestea este legat de viaţa şi moartea lui Mihai Eminescu.

Paginademedia.ro a aflat cine este actorul care îl interpretează în producţie pe renumitul poet. Se numeşte Eduard Moca şi a vorbit în Studioul de Podcasturi Paginademedia despre acest proiect unic în România.

Vă oferim mai multe informaţii, din culise.

VIDEO: Eduard Moca, actorul care îl interpretează pe Mihai Eminescu în documentarul „Enigmele Romţniei” de la History Channel. INTERVIU, în exclusivitate, în studioul Paginademedia

Paginademedia.ro: La mine în telefon aşa ai fost salvat, Eduard Eminescu. Te deranjează?

Eduard Moca: Deloc... Toată echipa şi toţi oamenii care mă ştiu din acest proiect de la History Channel deja aşa îmi spun. De câte ori mă văd, Eminescu în sus, Eminescu în jos. E chiar flatant.

Paginademedia.ro: Cred că au mai fost ocazii când Eminescu a fost interpretat de vreun actor. Te-ai documentat despre asta?

Eduard Moca: Nu am vrut să mă documentez pe partea asta, pentru a nu fi influenţat. M-am documentat însă despre viaţa lui, picanteriile, delirul.

Paginademedia.ro: Dar cine este Eduard, actorul care îl interpretează pe Eminescu în noul documentar de la History Channel?

Eduard Moca: Sunt regizor de de film la bază, dar şi actor. Am absolvit în 2019 la Universitatea „Hyperion”.

Eu, actorul, în set, pe platoul de filmare, mă transpun, sunt eu cu personajul, cu emoţia lui, cu trăirile lui, dar în acelaşi timp şi cu emoţiile mele, cu trăirile mele vizavi de personaj: sufăr, „mor” şi devin personajul căruia mă dăruiesc total.

Actoria, jocul actoricesc este ceea ce vine din interiorul meu, ceea ce simt, vibrez, în set simt că trăiesc, că respir, că mă hrănesc, mă bucur şi sunt recunoscător pentru toată emoţia trăită acolo;

Atunci când devin personajul pentru mine dispar camerele de filmat, echipa, luminile şi tot ceea ce rămâne este trăirea şi emoţia pură şi ceea ce îmi doresc să transmit privitorului, ca să vadă prin mine personajul, să intre în povestea lui, să-l înţeleagă, să empatizeze cu el, să sufere şi să se bucure alături de el.

Asta am făcut şi cu Eminescu, vreau ca oamenii să îl vadă şi să-l perceapă pe Eminescu în maniera lor subiectivă şi cred că aşa va fi, fiecare privitor va avea un Eminescu propriu, propriile întrebări, cugetări, trăiri şi emoţii.

Paginademedia.ro: Şi ce te-a chemat spre regie-actorie?

Eduard Moca: Ceva din tinereţile mele zbuciumate. Am început cu modelingul, apoi cu muzica electronică, au fost şi câteva trupe în care am activat. Ca manechin am colaborat cu Zina Dumitrescu, am făcut şcoala veche. Am descoperit apoi fotografia, videografia, am fost mereu pasionat de a manipula imaginea, lumina… Şi am şi avut şansa să întâlnesc nişte oameni faini: Sophia Loren, Gérard Depardieu, Enrico Morricone, Eros Ramazzotti, La Gazzetta dello Sport... Iar cea care m-a condus către regie a fost chiar Sophia Loren.

GALERIE FOTO. Eduard Moca, în rolul Mihai Eminescu din „Enigmele României” – Fotografii din culise, de la filmările pentru History Channel

Paginademedia.ro: Şi cum s-a întâmplat asta?

Eduard Moca: În 2012-2013 lucram în Italia pentru o companie a căror imagine erau ei, Sophia Loren, Gérard Depardieu. Eu lucram ca fotograf şi videograf acolo. Şi, pentru că nu aveam regizor sau scenarist şi trebuia să mă descurc de unul singur, probabil că a văzut ceva în mine. M-a întrebat ce am studiat, i-am spus Criminalistică şi mi-a spus „Du-te la regie”. M-a impresionat şi faptul că nu a comentat la ideile mele, mi-a spus „Cum vrei tu aşa facem”. Atunci când m-am întors în ţară, i-am ascultat sfatul şi am dat la Regie. Dar pentru că sunt pasionat şi de actorie, am mers în paralel cu ambele.

Paginademedia.ro: Cu ce amintiri ai rămas din colaborarea aceea?

Eduard Moca: Sunt oameni care sunt atât de conştienţi de valoarea lor, încât sunt mult mai simpli şi trec neobservaţi, faţă de noi care mai dăm din coate. Drumul către succes nu e despre a epata, ci mai degrabă despre suferinţă, frustrări şi foarte multă muncă.

Paginademedia.ro: Revenind la actorie şi la serialul documentar de la History Channel. Cum ai fost cooptat în acest proiect?

Eduard Moca: Ştiam la ce casting mă duc, deşi nu ştiam pentru ce rol dau. M-au găsit pe o platformă media destinată acestui scop. Au căutat actori profesionişti pentru rolurile-chieie.

VIDEO. „Enigmele României” – Trailer – Primele imagini din documentar. Scenele cu Eduard Moca, foarte folosite: „Am făcut un fel de pact cu Eminescu”

Paginademedia.ro: Cât au durat filmările pentru ce ai avut tu de făcut pentru episodul cu Eminescu?

Eduard Moca: Două zile foarte lungi.

Paginademedia.ro: Eminescu avea ochi albaştri?

Eduard Moca: Nu am fost singurul la castingul pentru acest rol şi am primit rolul foarte târziu. Am fost într-o tensiune. Bănuiesc că nu le-a fost nici lor uşor să ne departajeze pe cei doi rămaşi în finală.

Paginademedia.ro: Şi cum a fost la casting?

Eduard Moca: Castingul a fost unul simplu la început, apoi a urmat o probă de costume şi eu am ales să joc şi la proba de costume, apoi am dat şi o probă video, unde am avut de ales o speţă din viaţa lui Eminescu. Şi m-am folosit de intuiţie în tot ceea ce am făcut.

Paginademedia.ro: Ce înseamnă pentru tine acest rol?

Eduard Moca: A fost un rol foarte interesant, pentru că nu a fost nici uşor, nici obişnuit, mai ales pentru că nu am avut replici scrise. Ghidat de regizor a trebuit eu să improvizez. A fost mai mult un rol de improvizaţie şi am făcut un fel de pact cu Eminescu. Şi am simţit să merg la Bellu, la mormântul lui, şi să-i mulţumesc.

GALERIE FOTO. Eduard Moca, fotografii din arhiva personală - tot de pe platourile de filmare, imagini de la alte filmări

Paginademedia.ro: Ce ne mai poţi spune despre acest proiect?

Eduard Moca: E un proiect cu foarte multă documentare şi atunci e unul foarte dificil. Filmările pentru Eminescu au durat două zile. Mi-a plăcut mult scena în care el era la ospiciu şi medicul îi face injecţia cu mercur. Oamenii vor avea ocazia să-l vadă pe Eminescu un pic altfel. Să vadă drama vieţii lui. Era atât de celebru şi de cunoscut şi atât de bun în ceea ce face, încât avea şi mulţi „prieteni”... Cred că acest documentar ne împinge să gândim şi să cunoaştem mai mult. Şi toate întrebările care se nasc sunt foarte importante...

Paginademedia.ro: Cum au reacţionat ai tăi atunci când le-ai spus că vei avea acest rol?

Eduard Moca: La început au fost uimiţi, pentru că nu se aşteptau. Deşi sunt foarte extrovertit pe platourile de filmare, în viaţa mea privată sunt mai rezervat. Şi atunci nu vreau să le creez aşteptări.

Paginademedia.ro: Ai apucat să vezi episodul cu Eminescu?

Eduard Moca: Eu am reuşit să realizez ceea ce s-a întâmplat abia la două zile după filmare, pentru că atunci când filmez sunt într-o transă...

Despre Eduard Moca

  • Eduard Eminescu s-a născut la 29 noiembrie 1981, în Galaţi.
  • A studiat limbi străine la liceu, a început Criminalistica la Facultatea de Psihologie, apoi s-a dedicat studiilor artistice. A urmat cursuri de Actorie în Italia, la Milano şi Florenţa şi apoi a absolvit Facultatea de Arte „Geo Saizescu” (Universitatea „Hyperion”), secţia Regie Film.
  • În adolescenţă (între 15 şi 17 ani) a făcut parte din trupa de modeling a agenţiei create de Zina Dumitrescu.
  • A activat în trei trupe muzicale, între 15 şi 25 de ani.
  • De la 17 ani lucrează ca fotograf şi de la 25 de ani ca videograf.
  • În prezent lucrează ca actor şi regizor.

CITEŞTE ŞI

VIDEO EXCLUSIV! Marcel Iureş: „Enigmele României nu vor fi elucidate de acest documentar. Se ridică şi mai multe întrebări”

VIDEO. Gigi Becali şi Emil Constantinescu, în documentarul prezentat de Marcel Iureş pentru History Channel. Primele imagini din „Enigmele României"

Primele imagini de pe platourile de filmare ale documentarului cu Marcel Iureş de la History Channel. Se ştie şi data lansării pe TV

Marcel Iureş comentează Enigmele României, pentru un nou documentar marca HISTORY Channel

Autor: Anca Bejan anca.bejanpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Milica Milica
    Bolovane R, audientele Fierbinti nu le vrei ? A sters pe jos cu Antenuta Zero.
  • R R
    Dati audientele meciului de aseara,lider absolut de sudienta, vrem audientele si pe publicul comercial National 21-54 Esomar ABCD
  • jk jk
    Update:Florin Dumitrescu,dupa mesajul despartirii de Antena:"Cea dintâi condiție a fericirii este liniștea sufletului"
  • jk jk
    Antena a anuntat despartirea de Chefii la cutite,dupa cum s-a scris si aici,deci cu aceasta ocazie,emisiunea se va duce pe apa sambetei
    Insa bomba ar fi...sa se intoarca,eventual la pachet cu Gina Pistol sa reinvie Mastercheful de pe Pro?

Trimite un comentariu

sus