INTERVIU VIDEO. Un interviu care o să vă facă poftă de mâncare. Cu Marius Tudosiei şi o poveste - cum altfel - savuroasă.
Vorbeşte cu pasiune despre mâncare şi copilăria în bucătăria de la ţară. Cu pasiune vorbeşte şi despre presă, că aşa a început.
Acum peste 20 de ani, era jurnalist media. Scria despre audienţe la TVmania. A trecut apoi prin marketing, prin PR, iar mulţi dintre voi îl cunoaşteţi de la Băcănia Veche. Sau de la emisiunea Sănătatea în bucate, pe care o făcea la Digi 24.
Acum, Marius Tudosiei este #TheDiscoveryMan pentru emisiunea Chefi fără limite. După o pauză de trei de la micul ecran, jurnalistul-omul de media-bucătarul Marius Tudosiei is back on TV. Şi nu oricum. La un show culinar, evident.
Marius Tudosiei a lăsat emisiunea Sănătatea în bucate de la Digi 24, care era „un loc de joacă perfect“, acum trei ani. De ce?
Ca să se implice (şi) mai mult în Băcănia Veche, pe care o lansase în 2010 şi de care nu se mai putea ocupa la fel de mult, pentru că prezenta emisiunea. S-a întors şi a făcut "revoluţie".
Marius Tudosiei: „Acum trei ani, când m-am întors, cu arme şi bagaje, 100%, de dimineaţă până seara în prăvălie, am făcut o mică revoluţie. Mi-am schimbat practic toată echipa şi am ţinut 43 de zile prăvălia deschisă de unul singur. A fost o decizie pe care a trebuit s-o iau la rece“, a explicat el.
Despre pasiunea pentru bucătărie?
„Tatăl meu a fost preot şi avea o parohie foarte mare - patru sate. Era mai tot timpul plecat. Iar eu trăiam cu mama, două surori şi o bunică. Ştiu să cos, dau la gherghef, cârpesc pantalonii băieţilor.
Când am plecat la liceu am stat cu sora mea într-un apartament şi ne găteam singuri, apoi m-am mutat în Bucureşti unde dacă nu găteam, muream de foame.“
Ca să vezi cât de mult m-a marcat în copilărie, noi acum ne construim casă şi voi replica exact plita cu lemne pe care găteam acolo.
Mai multe, în interviul video - unde veţi afla şi despre o idee inedită, un fel de cooking show interactiv - şi în transcrierea de mai jos.
Interviul Lunii este un proiect Paginademedia.ro susţinut de Banca Transilvania.
VIDEO. Marius Tudosiei - Povestea. De la jurnalist media, la Băcănia Veche şi Chef fără limite
Ce l-a convins să revină pe TV?
Marius Tudosiei: „Era o perioadă limitată de timp în care se întâmplau filmările. Erau în Grecia, care e ţara mea favorită. Eu sunt realmente îndrăgostit de Grecia. Înainte de acest proiect vizitasem deja 27 de insule acolo, mergeam în fiecare an, copiii se simt foarte bine şi cred că Grecia e locul în care o să îmbătrânim.
În plus, rolul pe care mi l-au propus era unul care mi se potrivea mănuşă. Numele de cod este The Discovery Man pentru că rolul meu este să intru în contact cu gastronomia locală, fie că vorbim despre producători, oameni care au un restaurante sau pur şi simplu să degust nişte mâncăruri noi şi să vorbesc despre asta.
Este exact viaţa mea dintr-o vacanţă. E contextul în care mi-aş pune cel mai bine în valoare experienţa anterioară cu Grecia.“
Dar, îi e teamă că nu va avea timp, din nou, pentru Băcănie?
„Remote eu voi putea, în continuare, să ţin contactul cu cei de acasă. Pentru că modelul de business e un pic diferit. Se bazează foarte mult pe online şi pe proactivitatea noastră. Înainte eram un pic mai reactivi.
Acum avem un coeficient foarte mare de sustenabilitate, nu risipim nici ingredientele şi nici mâncarea gătită. Anunţăm un meniu şi după ce strângem comenzile peste zi, gătim dimineaţă şi livrăm a doua zi la prânz. Gătim exact cât e nevoie şi livrăm exact ce s-a comandat.
Nu nepărat pierderile financiare mă interesează, dar mie îmi pare rău să ştiu că cineva a muncit pentru un ingredient, eu muncesc împreună cu echipa mea să-l transformăm în mâncare şi ulterior să-l aruncăm. Asta ar fi un coşmar pentru mine! Nu aş putea pune liniştit capul pe pernă ştiind că fac asta.“
Despre pandemie
„Sunt tentat să văd aceste foarte multe părţi bune. Şi, da, ştiu că sunt şi o listă de lucruri rele care au venit la pachet. Dar, hei, aşa e în viaţă cu orice. Când primeşti ceva, trebuie să dai altceva.“
Despre începuturile în presă
„Era perioada când TV Mania avea rubrică de audienţe, tu, Petrişor, făceai acelaşi lucru în redacţia de alături. Eu o consider o perioadă foarte bună în drumul nostru.“
Când a început nebunia şi pasiunea lui Tudosiei pentru mâncare?
„Întotdeauna am avut o legătură strânsă cu mâncarea pentru că la noi în casă se gătea foarte mult. Ca să vezi cât de mult m-a marcat în copilărie, noi acum ne construim casă şi voi replica exact plita cu lemne pe care găteam acolo.
Mi-am găsit şi sobar. O să am şi foc deschis ca să pot să gătesc şi la jar.“
Primul JOB în presă şi ultimul…
„Primul meu salariu era de 60 de dolari, chiria era aproape dublu. Pe vremea respectivă, imediat după liceu, eram asistent în laboratorul de bio-chimie de la Institutul Parhon. Am simţit că nu evoluam aşa cum voiam, neavând nicio pilă, nicio relaţie, motiv pentru care m-am reorientat şi am dat la Jurnalism.
Primul meu job a fost la Cronica Română, la redacţia de reporteri speciali, unde salariul meu era ceva mai mare, de 66 de dolari. Am tras foarte tare acolo.
Mi-a plăcut dintotdeauna povestea asta cu scrisul. Şi m-am apucat de meseria asta de-adevăratelea. Ce n-am putut eu să fac în viaţă - jumătăţi de măsură. Aşa sunt eu structurat.
Când am intrat în meseria asta nouă mi s-a părut fabulos şi simţeam că a început să mi se împlinească nişte visuri din tinereţe. Am lucrat 5 ani în presă. Ultimul job a fost la TV Mania unde scriam destul de mult. Cu oamenii din echipa de acolo am rămas într-o relaţie mai mult decât bună. Ne mai şi botezăm între noi.“
Adio, presă! Bun-venit marketing.
Marius Tudosiei este un om cu multe straturi: asistent într-un laborator de bio-chimie, jurnalist şi... om de marketing. Deşi a făcut trecerea dintr-un domeniu într-altul rapid, toate au rămas asezonate cu gustul rafinat pentru mâncare.
"Schimbarea către marketing s-a produs de pe o zi pe alta. Marţi noaptea am predat BT-urile pe ultimele pagini şi miercuri dimineaţă m-am dus la noul job care era de BTL executive la Antena 1, într-un domeniu pe care nu-l stăpâneam neapărat, dar mi s-a părut interesant.
Am fost convins cu următoarea frază: „Ăsta e un job în care trebuie să fii creativ. Bugete de bani nu avem, dar cu bani ştie orice. Dacă eşti creativ, poţi face şi fără“. M-am aruncat cu capul înainte.
În vara aceea am făcut o campanie gigantică la mare, m-am dus cu altă paradigmă să fac tot branding-ul local. Costineşti-ul a fost albastru pentru o vară. Oamenii acceptau să ne dea primul rând de mese ca să punem umbrele albastre. Ceea ce se obţinea greu.
Am făcut la un moment dat o revistă de maşini. Am identificat nişa asta şi a mers doi ani şi ceva. Era într-un parteneriat. Dar eu cred că nu sunt făcut pentru parteneriate. Eu nu sunt tip sucit. Nu pot să fac schimbări radicale.
Dar m-am ridicat de pe scaun şi am plecat, pur şi simplu. E mai bine aşa. Sunt foarte mulţi oameni care trăiesc nefericiţi în căsnicia lor, evitând să se rupă de acolo. De ce să te chinui, că vorbim totuşi despre un business."
Perioada când a lucrat la Jurnalul, pe marketing: "Să scoţi campanii în care printezi 400.000 de exemplare chiar e o performanţă"
"În perioada cu revista eu aveam un job la Jurnalul Naţional, eram în marketing, imediat sub Lucian Ioniţă care era director de marketing şi care a plecat de acolo. Am primit o propunere care nu mi-a părut viabilă, am refuzat-o, apoi au revenit cu alta, mult mai bună, să mă întorc la Jurnalul, pe poziţia de director de marketing. Erau nişte zone cu libertăţi foarte mari pentru că aşa era construit Jurnalul Naţional.
Ştiam că resurse financiare în bugete de cash nu sunt, însă aveai libertăţi să faci ce deal-uri vrei ca să-ţi faci treaba. Am ajuns să fac nişte campanii de care sunt mândru. Să scoţi campanii în care printezi 400.000 de exemplare chiar e o performanţă. Nici pe vremea aia nu se atingea cifra asta.
La un moment dat au apărut suplimentele de la Jurnalul, printre care şi Jurnalul de Bucătărie în care am fost foarte implicat pe flancul de marketing. Apoi a venit proiectul cu inserturile lui Jamie Oliver, care era în vremea aia într-o ascensiune teribilă. Toţi făceam propuneri de tiraj, negociam.
Eu am pus pe masă tiraj de 200.000. Toţi au zis că fiind despre mâncare, la asta mă pricep, să rămână cum zic eu. Eu mă aşteptam ca cifra negociată să rămână în jos.
Mi-am dat seama că am rămas cu un tiraj mare. M-am zbătut foarte tare, am făcut tot felul de deal-uri, cu publicaţii de specialitate, cu site-uri. Din primul număr s-au dus 140.000, ceea ce a fost o performanţă, doar că ştiam că toate proiectele astea, nesusţinute masiv planează, că nu au motor.
Mai puteam reduce tirajul de la numărul 5. Primele patru numere mergeau cu 200.000. A fost foarte complicat. În momentul ăla, ai putea spune că e reacţia unui om disperat, m-am apucat să gătesc din cărţi, eu având conţinutul viitor."
"Am dezlănţuit monstrul mâncării din mine"
Tudosiei, un om înaintea vremurilor lui, a pus bazele, în 2009, unor grupuri pe Facebook pe care le-a crescut destul de repede. Trebuia să găsească soluţii rapide pentru a vinde tirajele fantastice ale Jurnalului, la pachet cu cărţile de reţete.
"Vorbim despre fix 2009, anul cu inserturile şi la sfârşitul căruia eu mi-am dat demisia. Nu pentru că nu mă simţeam bine să fac asta. Dar printre ingrediente, discuţii despre mâncare, mi-am dat seama că e ceva atât de puternic în mine încât am dezlănţuit un monstru.
Am început să gătesc din reţetele lui Jamie, alea pe care urma să le publicăm. Le puneam pe online, se stârneau tot felul de discuţii, apoi le arătam oamenilor ce vor putea găsi în ţări, sperând că o să meargă şi mai bine vânzările. Au funcţionat foarte bine.
Am avut şi o relaţie foarte bună cu cei de la Curtea Veche Publishing cu care am scos seria respectivă şi care au găsit modalităţi de revânzare a retururilor. N-a fost deloc un dezastru financiar. Ba din contră, a fost un succes seria respectivă. Cel mai mare câştig a fost că am dezlănţuit monstrul mâncării din mine."
Adio, marketing. Bun-venit Băcănia Veche!
Marius Tudosiei, povesteşte în Interviul Lunii de la Paginademedia.ro, cum a început Băcănia Veche şi de ce şi-a dat demisia de la un job unde, matematic, îi ieşeau toate calculele.
"Spre sfârşitul anului mi-am dat seama că, deşi îmi place foarte tare ce fac, eu tot timpul am avut porniri antreprenoriale. Trebuia să fac un proiect cu mâncare. Curgea din mine. Şi l-am anunţat pe Marius că îmi dau demisia. Nu m-a crezut că plec. Nu aveam niciun motiv, matematic, dar emoţial am avut un singur motiv, foarte puternic: îmi doream un proiect cu mâncare.
Atunci mi-am dat seama că sunt prea copil şi necopt ca să fac un restaurant. Am avut nevoie de 10 ani pentru asta. Şi mi se pare un timp bun pe care mi l-am acordat. Dar mi-am dat seama că am un talent în a descoperi oameni autentici care fac mâncare bună.
Pentru Ioana nu a fost o veste foarte bună. Eram cu un copil de un an şi ceva, cu un apartament în franci elveţieni, prin urmare contextul era complet nefavorabil. Doar că uneori trebuie să strângi din dinţi şi să te arunci, că altfel n-o să părăseşti trambulina niciodată.
Ce ştiam sigur e că toţi anii în care am lucrat în media, fie că am scris, fie că m-am ocupat de marketing m-au ajutat şi m-au determinat să pot lua un subiect şi să-l povestesc de la un capăt la altul, foarte explicit, pentru un anume tip de public."
Cum a ajuns la ideea de Băcănie?
Aveam exerciţiul analizelor rapide a unor situaţii. Eram într-un context nefavorabil. N-aveam bani, aveam nişte datorii foarte mari pe termen lung, la bancă, pricepere să am un restaurant nu, dar mi-am găsit exact această nişă care presupune descoperirea de lucruri de peste tot prin ţară.
Un lucru pe care oricum îl făceam pentru noi, acasă. Niciodată n-am putut să mă acomodez cu mâncarea proastă. Preferam să stau flămând, decât să mănânc prost.
Degeaba are etichetă de ecologic, dacă are gust de carton. Căutam mâncare cu personalitate. După vreo două luni am găsit şi casa din Barbu Văcărescu şi m-am apucat de şantier.
Eu sunt un tip foarte determinat. Ştii cum arată un pitbull care se prinde de un cauciuc atârnat în copac? Ăla sunt eu. Nu aveam cum să renunţ. Cred că a fost perioada în care temperatura corpului meu naturală era de 39 de grade. Am trăit totul foarte intens.
Foarte multă vreme am trăit din salariul Ioanei. Nu a fost uşor, dar am ajuns în septembrie 2010 deschizând Băcănia veche, un proiect care a suscitat interes pentru că el a fost povestit cu subiect şi predicat, pentru că eu am construit o comunitate online înainte să am prăvălia fizică.
Am avut şi perioade complicate, cu trafic redus, cu încasări mici, cu profit negativ, dar proiectul a funcţionat pentru că l-am pus pe o direcţie de la care nu m-am abătut niciodată. N-am avut nicio emoţie să mă despart de furnizori care nu mai livrau la calitatea de care aveam nevoie.
Într-o vreme eram prezent prin totul felul de reviste. Era o Băcănie care putea scrie coerent despre ce vinde, despre ce coace.
Făceam tot felul de evenimente şi mi s-a reproşat de ce încercăm să transformăm o pâine într-un eveniment. Răspunsul meu a fost simplu: „Pentru unii oameni, o pâine bună poate fi un eveniment în sine. S-ar putea să fie pâinea cu care nu s-au mai întâlnit de 20 de ani.“
Tu ai un gust pe care încă îl cauţi?
Mă pot considera fericit pentru că sunt în preajma unor gusturi atât de diverse şi variate. Caut tot timpul gustul cu care am crescut în copilărie. Pentru mine mâncarea e şi o emoţie, în egală măsură.
Iei o îmbucătură de ceva şi îţi vin tot felul de amintiri la care nu ai mai avut acces în ultima vreme. Deschizi nişte sertare la care n-ai mai umblat.
În afară de mâncare nu mă ocup de nimic altceva, aşa că am timp să experimentez şi să mă joc şi să obţin nişte rezultate care mă îmbogăţesc interior.
Dacă se dă acum reset lumii, aş alege mâncarea. Dacă m-ar lovi amnezia, înainte să mă duc la camera de externări, mă opresc în chicinetă. Toate joburile mele au fost nişte pregătiri să mă aducă aici.
Comentarii