INTERVIURILE PAGINADEMEDIA. Selly, adică Andrei Şelaru, a ajuns la trei milioane de abonaţi pe youtube, cel mai mare număr de abonaţi al unui creator de conţinut în limba română. În aproape doi ani a făcut ultimul milion.
Cum a ajuns Selly la trei milioane de abonaţi? Cum a fost afectat de momentul petrecerii de ziua lui, cea cu Tzancă Uraganul? Cum s-a văzut emisiunea de pe Prima TV? Legat de vaccinare, se va implica?
Selly, la Interviurile Paginademedia:
"Mă simt prost să o spun, dar momentul cu petrecerea a fost cea mai mare creştere de anul ăsta. Atât în cifre pe Youtube, cât şi în cifre pe Instagram, perioada 28 februarie-5 martie a fost cea mai bună săptămână de anul acesta. S-ar putea să o depăşească săptămâna asta, cea cu 3 milioane. A fost cea mai bună perioadă de-a mea de anul ăsta.
Nu a fost un moment emblematic pentru mine, însă oamenii sunt atraşi de controversă. E important de subliniat că şi procentul de like-uri şi cel de dislike-uri. Mă bucur că poziţia pe care am avut-o a reuşit să rezoneze cu un număr mare de oameni.
Nu mi-aş fi dorit ca episodul acela să se fi întâmplat neapărat, însă oamenii iubesc controversa.
Selly Andrei Şelaru:
- „Pe 1 iunie am făcut 3 milioane de abonaţi. De la 2 milioane la 3 milioane a fost o perioadă de 2 ani şi 3 luni. Până la 2 milioane - din 2012 până în 2018, deci în şase ani şi trei luni.
- Vara e bună pentru cifre pentru Youtube. În vara lui 2019 am avut o serie interesantă, în care să mă împac cu oamenii cu care am avut diferite contraziceri în online. În vara lui 2020, pe lângă piese cu 5GANG, subiectul cu educaţia, pe care nu l-am gândit să atragă views, dar subiectul a generat o discuţie naţională asupra educaţiei. A adus mult public, deşi a fost o chestie de unde am vorbit din inimă şi nu am văzut-o ca pe o strategie.
- Cel mai mare segment e cel de 18-24 de ani, următoarele mari sunt cele vecine: segmentul 13-18 şi segmentul 24-30. E firesc ca odată ce creşti să crească şi publicul.
Despre perioada în care a făcut emisiunea de la Prima TV:
- A fost tot o creştere, dar nu a fost o creştere atât de rapidă. E greu să faci un conţinut care să meargă şi pe Youtube şi pe tv, care să meargă şi pentru publicul de 15-20, pentru cel de 15-30 sau 30+. Sunt lucruri greu de funcţionat în acelaşi format.
Proiectul Selly Show a avut rezultate, dar nu au fost impresionante nici pe Youtube, nici pe tv pentru că a vrut să mulţumească pe toată lumea. E greu să mulţumeşti pe toată lumea.
Statistic, nu a fost o stagnare, ci o creştere, dar a fost o creştere destul de lentă.
- Nu cred că au venit abonaţi de altă vârstă în momentul în care era emisiunea. Creşterea a fost pe zona de educaţie, acolo au venit foarte mulţi părinţi, oameni care au terminat liceul acum 10 ani sau facultatea acum 5-6 ani şi care şi-au adus aminte odată cu postarea videoclipului că lucrurile au rămas la fel.
Publicul a rămas alături de mine după acel episod.
Despre venirea ascultătorilor de manele pe contul său după petrecerea cu Tzancă:
- Cu siguranţă am crescut pe această zonă, dar am crescut şi pe celelalte zone de public. Dezbaterea ar trebui să fie restricţiile pe care le încălcasem.
Problema mai mare a oamenilor a fost că eu am ascultat manele atunci, nu că am încălcat restricţiile şi că am încălcat legea.
Oamenii s-au supărat pe genul muzical ascultat, asta mi se pare grav. Nu asta e relevant. Dacă era ceva de blamat era încălcarea restricţiilor.
Despre bani:
- încasările din AdSense (publicitatea pe youtube) se învârt în jur de 8.000-15.000 de euro într-o lună - doar ce te plăteşte Youtube. Pe an, valoarea PP-urile vândute (Product Placementurilor) nu depăşete 1 milion de euro.
Despre vaccinare:
- nu am nicio problemă în a mă vaccina, o voi face atunci când o să fie recomandat pentru mine să fac treaba asta. Voi şi anunţa când voi face asta, dar probabil că o să anunţ că m-am vaccinat. O să le recomand şi celorlalţi să se vaccineze, dar nu într-un mod agresiv.
Nu cred într-un mesaj agresiv în zona asta de vaccinare, pentru că de ce facem campanii? Le facem pentru cei care nu cred în asta şi trebuie să ai un ton echilibrat.
Interviurile Paginademedia sunt suţinute de Telekom.
VIDEO. Cum a ajuns Selly la 3 milioane de abonaţi pe youtube:
INTERVIUL cu Andrei Şelaru - Selly, detaliat:
Selly, despre cum a ajuns la 3 milioane de abonaţi pe Youtube:
- „Pe 1 iunie am făcut 3 milioane de abonaţi şi mereu înainte de un milestone de acest gen se întâmplă un hype. Ieri (nr.red. pe 1 iunie) am făcut 5-6.000 de abonaţi dacă nu mă înşel. Pentru că era hype-ul ăsta cu 3 milioane.
- De la 2 milioane la 3 milioane a fost o perioadă de 2 ani şi 3 luni. Până la 2 milioane - din 2012 până în 2018, deci în şase ani şi trei luni.
- Mult timp înveţi. Eu ştiu poate 10% sau 7-8% din ce înseamnă să fii cu adevărat un Youtuber, cum să foloseşti platforma asta la potenţialul maxim. Acum 4 ani ştiam 2, 3-4%. E foarte mult de învăţat, nu se învaţă din carte, se învaţă făcând.
Am avut o perioadă în care am învăţat, în care mi-am perfecţionat conţinutul şi o perioadă în care am folosit skill-urile dobândite pentru a avea o creştere rapidă. La început nu ştiam să fac Youtube, pot să zic că aveam experienţă când am ajuns de la 2 la 3 milioane
- Numărul de abonaţi sare mult atunci când reuşeşti să faci un mecanism prin care omul să fie atent la videoclipurile tale mai mult timp, adică să creezi o continuitate între videoclipuri.
O continuitate tematică, dai o provocare, trebuie să faci serii de videoclipuri. E unul dintre capitole în Academia de Vlogging. Pe noi ne-a ajutat şi partea muzicală, cea a 5Gang.
- Piesele aduc abonaţi, toate piesele 5Gang au adus oameni. Au fost colaborări cu alţi Youtuberi, videoclipurile din vara lui 2019 şi 2020.
Eu vara dedic cel mai mult timp vlogului, e o perioadă importantă pentru mine. Vara e bună pentru cifre pentru Youtube. În vara lui 2019 am avut o serie interesantă, în care să mă împac cu oamenii cu care am avut diferite contraziceri în online.
În vara lui 2020, pe lângă piese cu 5GANG, subiectul cu educaţia, pe care nu l-am gândit să atragă views, dar subiectul ăla s-a întâmplat şi s-a generat o discuţie naţională asupra educaţiei. În vara lui 2020 au adus mult public, deşi a fost o chestie de unde am vorbit din inimă şi nu am văzut-o ca pe o strategie.
Despre emisiunea de la Prima TV în online (cât a crescut):
- A fost tot o creştere, dar nu a fost o creştere atât de rapidă. E greu să faci un conţinut care să meargă şi pe Youtube şi pe tv, care să meargă şi pentru publicul de 15-20, pentru cel de 15-30 sau 30+. Sunt lucruri greu de funcţionat în acelaşi format.
Proiectul Selly Show a avut rezultate, dar nu au fost impresionante nici pe Youtube, nici pe tv pentru că a vrut să mulţumească pe toată lumea. E greu să mulţumeşti pe toată lumea. Statistic, nu a fost o stagnare, ci o creştere, dar a fost o creştere destul de lentă.
- Nu cred că au venit abonaţi de altă vârstă în momentul în care era emisiunea. Creşterea a fost pe zona de educaţie, acolo au venit foarte mulţi părinţi, oameni care au terminat liceul acum 10 ani sau facultatea acum 5-6 ani şi care şi-au adus aminte odată cu postarea videoclipului că lucrurile au rămas la fel. Publicul a rămas alături de mine după acel episod.
Despre publicul său de pe Youtube:
- Cel mai mare segment e cel de 18-24 de ani, următoarele mari sunt cele vecine: segmentul 13-18 şi segmentul 24-30. E firesc ca odată ce creşti să crească şi publicul.
- E important să facă diferenţă între fanii care sunt activi şi care este în zona 13-18, pentru că acest segment de public este mai dedicat, are timp liber, e mult mai prietenos ideei de a susţine un artist sau un creator.
Ăsta e nucleul meu de fani, e comunitatea mea pe care o iubesc. După care avem o plajă de oameni care sunt abonaţi, le place ceea ce postez, se uită, comentează şi dau un like. În plaja asta de 18-24 de ani sunt atenţi de mesaje, sunt interesaţi de ceea ce faci, dar atât.
Episodul cu petrecerea (cum s-a văzut în numărul de abonaţi):
- Mă simt prost să o spun, dar a fost cea mai mare creştere de anul ăsta, atât în cifre pe Youtube, cât şi în cifre pe Instagram, periaoda 28 februarie-5 martie a fost cea mai bună săptămână de anul ăsta ca cifre. S-ar putea să o depăşească săptămâna asta, cea cu 3 milioane. A fost cea mai bună perioadă de-a mea de anul ăsta.
- Oamenii au venit din Facebook, ceea ce e un indicator de unde au venit. S-a discutat şi în bula asta de corporaţii, deci Facebook a fost sursa externă a acestui videoclip, au mai venit oameni de pe site-uri de ştiri din ţară.
- Nu a fost un moment emblematic pentru mine, însă oamenii sunt atraşi de controversă. E important de subliniat că şi procentul de like-uri şi cel de dislike-uri. Mă bucur că poziţia pe care am avut-o a reuşit să rezoneze cu un număr mare de oameni.
Nu mi-aş fi dorit ca episodul ăla să se fi întâmplat neapărat, însă oamenii iubesc controversa. Mulţi oameni şi-au dat cu părerea despre treaba asta, inclusiv domnul Mândruţă şi am simţit nevoia să răspund.
- Presa creează un conţinut, noi suntem omul, aşa cum apar în faţa camerei. E foarte greu de făcut o pararelă între presă şi alta e să compari cu un creator de conţinut.
Despre venirea ascultătorilor de manele pe contul său:
- Cu siguranţă am crescut pe această zonă, dar am crescut şi pe celelalte zone de public. Dezbaterea ar trebui să fie restricţiile pe care le încălcasem. Problema mai mare a oamenilor a fost că eu am ascultat manele atunci, nu că am încălcat restricţiile şi că am încălcat legea.
Oamenii s-au supărat pe genul muzical ascultat, asta mi se pare grav. Nu asta e relevant. Dacă era ceva de blamat era încălcarea restricţiilor.
Cum monetizează abonaţii şi cum e creşterea pe business:
- Un obiectiv pe care l-am atins este diversificarea şi creşterea unor surse de venit din ceea ce fac. Evident e o creştere continuă pe zona de publictate, a vânzărilor, o creştere a evenimentelor înainte de pandemie.
Dacă acum un an sau un an şi jumătate, un procentaj covârşitor din veniturile generate veneau din acelaşi loc - PP-urile (Product Placementuri), dar acum e un echilibru.
E zona de vânzări pe produse, cele digitale (cum ar fi Academia de Vlogging). E un pas făcut în direcţia asta de educaţie digitală, e un curs de 8 ore în care învăţi multe lucruri, chiar e un curs tehnic, stufon, în care se explică multe lucruri. Veniturile au crescut cu totul şi brandurile reprezintă cea mai mare sursă de venit şi au crescut colaborările cu branduri, am parteneri în zona şi branduri cu care lucrăm de ani de zile.
- Suntem parteneri pe termen lung cu Banca Transilvania, un alt brand cu care lucrăm de mult timp este Lidl, avem o colaborare care a început acum mai mult timp cu Campofrio, cu P&G mai avem colaborare. Pe toate zonele lucrăm cu câte cineva. Lucrăm foarte bine cu Huawei, cu ei am prelungit recent.
- încasările din AdSense (publicitatea pe youtube) se învârt în jur de 8.000-15.000 de euro într-o lună - doar ce te plăteşte Youtube. Pe an, valoarea PP-urile vândute (Product Placementurilor) nu depăşete 1 milion de euro.
Despre marcatul publicităţii:
- Nu prea pun parteneriat plătit, dar e de la sine înţeles când spun într-un videoclip „Îi mulţumesc sponsorului X...”. Nu punem P-uri în colţ la videoclipuri.
Despre campaniile pro-vaccinare:
- De cerut, mi s-a cerut (nr.red să ia parte la campaniile pro-vaccinare) de la branduri private care au vrut să pună umărul, cât şi din partea statului. Răspunsul meu a fost următorul: eu nu m-am vaccinat, nu pentru că nu vreau să mă vaccinez, ci pentru că nu e indicat acum să mă vaccinez din cauza unei situaţii.
Nu e recomandat pentru mine să administrez vaccinul în următoarele 2-3 luni.
- Nu consider că este bine să spui oamenilor: „Vaccinaţi-vă!” dacă tu nu te-ai vaccinat.
- Pot să spun foarte deschis că nu am nicio problemă în a mă vaccina, o voi face atunci când o să fie recomandat pentru mine să fac treaba asta. Voi şi anunţa când voi face asta, dar probabil că o să anunţ că m-am vaccinat.
O să le recomand şi celorlalţi să se vaccineze, dar nu într-un mod agresiv. Nu cred într-un mesaj agresiv în zona asta de vaccinare, pentru că de ce facem campanii? Le facem pentru cei care nu cred în asta şi trebuie să ai un ton echilibrat.
- Atunci când izolăm oamenii care nu cred în vaccin, o să ne dăm seama că sunt foarte mulţi şi noi să rămânem izolaţi. Consider că trebuie să ne vaccinăm şi consider că e bine ca oamenii să se vaccineze. E decizia oamenilor.
- Am avut o solicitare din partea Ministerului Sănătăţii, dar nu s-a concretizat.
Ce urmează pentru contul lui Selly:
- Eu pot să garantez pentru a face un conţinut bun, nu e totul despre creştere, ci despre responsabiltiatea de a menţine oamenii loiali. Mă gândesc, ok, am 3 milioane şi mă gândesc ce le spun, cum îi fac să râdă.
Mie asta îmi place - să fac omul să râdă. Vreau ca oamenii să rămână alături de mine. Cred că e loc de creştere.
- Când vorbim de 3 milioane de oameni, vorbim de oameni diferiţi, e greu să îi mulţumeşti pe toţi, e de 6 ori mai greu cu trei milioane.
- O să facem nişte chestii care vor fi în format de vlog, în stilul unor show-uri.
Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
Comentarii