INTERVIU VIDEO. Exclusiv Paginademedia. Marian Olteanu, despre serialul Clanul, într-un nou proiect Paginademedia: Face Off este numele seriei de interviuri cu actori şi oameni de film şi teatru. Gazdă: jurnalista şi actriţa Anca Bejan.
Veşti bune pentru fanii serialului Clanul. Actor într-unul dintre rolurile principale, Marian Olteanu vorbeşte, în interviul Paginademedia.ro, că echipa de producţie lucrează în continuare la acest proiect.
„Sunt în perioada de minivacanţă dintre sezoanele 2 şi 3 de la Clanul. E posibil să fie şi sezonul 4, dar hai să-l facem pe 3 primul şi după aia mai vedem.
Sunt în perioada asta de vacanţă dintre sezoane în care mai am nişte spectacole pe la Teatru Mic, unde sunt angajat din 2017, ianuarie, a spus interpretul personajului David Pribeag, „un mafiot infiltrat în poliţie”.
Interviul a fost făcut cu doar câteva zile înaintea difuzării pe Voyo a ultimului episod din sezonul al doilea. Duminică, 7 mai, la TV se transmite penultimul episod din sezonul al doilea, dar cei care sunt abonaţi la platforma de streaming deţinută de Pro TV, Voyo, pot urmări deja ultimul episod, ce va fi difuzat pe micile ecrane abia duminica viitoare, 14 mai.
Marian Olteanu a acceptat invitaţia Paginademedia.ro de a participa la podcast-ul „Fce Off”. A povestit cum a fost cooptat în distribuţia serialului, cum decurg filmările, cine i-a dat curaj şi... în ce spectacole poate fi văzut la Teatrul Mic, unde este angajat de mai bine de şase ani. Redăm mai jos interviul şi vă invităm să-l ascultaţi şi pe canalul Pagina de Media de pe YouTube.
Câteva idei din interviu:
- Am aflat de casting, fiind în baza de date a Domnicăi Cârciumaru, care e una dintre cele mai mari (n.r. – agente de casting). Aveau nevoie pentru serialul Clanul de un băiat blond, cu ochi albaştri, pe tipologia mea...S-a nimerit să mă cheme pe mine, să dau o probă. M-au plăcut din prima. Asta mi-au explicat ulterior oamenii de acolo.
- Un sezon se filmează în şase luni, iar programul de filmări e de 5 zile pe săptămână, câte 12 ore pe zi
- A fost făcut să fie aşa, să joc eu cu alături de dl. Mihăiţă, de dna. Carmen, de Şerban Pavlu, de dl. Ivaşcu. Oamenii ăştia sunt ca o şcoală vie pentru mine. Ce relaxare am putut să deprind sezoanele astea, pe care le-am filmat alături de oamenii ăştia, este inimaginabilă. Şi ca experienţă.
- Relaţia dintre mine şi dl. Mihăiţă şi oamenii pe care i-am enumerat mai devreme simt că m-a ajutat să evoluez ca actor. Şi ei m-au ajutat să fac asta fiindcă au fost foarte darnici.
- După două sezoane de Clanul mie nu mi s-a urcat faima la cap. Dar cred că mi-o traduc simplu: cred că am ruşinea aia de moldovean în mine. Sunt moldovean şi noi venim în Bucureşti cu o ruşine de moldoveni
VIDEO. Povestea lui Marian Olteanu, actor principal în Clanul: „Mi-a fost foarte teamă la început să mă uit la mine”
Ce poţi să ne spui despre evoluţia personajului tău şi despre ce ar putea să i se întâmple în următorul sezon.
Personajul meu, acest individ David Prebeagu, apare ca un poliţist în primele zile de la angajare la Brigada de Combatere a Crimei Organizate, în cabinetul domnului inspector comisar şef Costoiu, interpretat de inegalabilul, magistralul şi adorabilul Şerban Pavlu.
Personajul meu apare ca un simplu poliţist, şef de promoţie care a ieşit de pe băncile şcolii de poliţie, angajat la biroul domnului Costoiu, în poliţie. Se află foarte repede, chiar la finalul primului episod din sezonul întâi, că el este de fapt un mafiot infiltrat în poliţie...
Tu te uiţi la serial?
Da.
Adică nu îţi e greu să te priveşti? Ştiu că unii actori nu pot face asta...
Mi-a fost foarte teamă la început să mă uit la mine. Dar acesta este un exerciţiu de fapt pentru actori. E un exerciţiu util, benefic pentru orice tânăr actor care face asta şi care dă cu nasu de lucrurile astea, indiferent că e vorba de teatru sau de film. Mă ajută să am un punct de vedere strict obiectiv al meu faţă de mine, ca un simplu spectator.
Dar mie cel mai greu până m-am obişnuit a fost să mă aud, pe teatru, pentru că vorbitul pe scenă e diferit de cel cu lavalieră sau cu microfon.
M-am obişnuit mai greu cu exerciţiu ăsta, dar m-am obişnuit într-un final şi am început să am un punct de vedere obiectiv şi să nu mă deranjeze greşelile pe care le făceam sau pe care eu le observam la mine sau le observau alţii la mine, pentru că într-un final asta m-a ajutat să evoluez, să cresc şi să îmi dau seama unde aş putea să îmbunătăţesc anumite lucruri
Este Marian Olteanu oltean, aşa cum spune şi numele?
Nu, doar mă cheamă Olteanu, dar sunt moldovean. Mă cheamă Marian-Gabriel Olteanu şi sunt din Vaslui.
GALERIE FOTO. Marian Olteanu
Ţi-a fost greu să scapi de accentul de moldovean?
Nu, deloc.
De când eşti în Bucureşti?
Din 2011, după ce am dat BAC-ul. Am dat admitere la Actorie şi la Iaşi, şi la Bucureşti.
Ai fost admis la ambele?
Da.
Şi de ce ai venit la Bucureşti?
Aşa am simţit. Am simţit că ar trebui să vin la Bucureşti. Prima admitere am dat-o la Iaşi, pentru că aşa era programată, prima. A fost în iunie. Şi cea din Bucureşti a fost în septembrie.
Aşa e. Admiterile la facultăţile de Actorie nu se suprapun, aşa că poţi da în acelaşi an admitere şi în Bucureşti, şi în Iaşi, şi la Târgu Mureş etc...
Deci acum sunt mai multe variante şi ai mai multe ocazii de a te face actor.
Şi când s-a gândit Marian Olteanu să devină actor?
Am un răspuns mai concret şi un răspuns mai din amintiri. Pe care îl vrei?
Pe amândouă.
Eram cu ai mei acasă, în Vaslui, era în perioada unui Crăciun, cred că ne uitam la PRO TV şi se dădea „Singur acasă”, cu blondul ăla, cu ochii albaştri (n.r.: Macaulay Culkin) şi ne uitam toţi trei. Şi eu eram mic, blond, cu ochi albaştri. Ţin minte că m-a întrebat maică-mea „Uite, ăsta seamănă cu tine.
Nu ţi-ar plăcea să ajungi şi tu la televizor, să fii actor?”. Şi în momentul ăla m-am ruşinat şi am zis „Probabil da”. Asta e povestea cu prima amintire concretă cu mine având primul gând către actorie. După care, în liceu, am intrat la limbi străine, bilingv franceză, şi dirigintele meu, Alexandru Mâţă, a făcut nişte spectacole şi două filme amaturiceşti. În clasa a IX-a – a X-a se întâmplau proiectele astea.
Ce poţi să ne spui despre Tătuţu? Îţi place acest personaj?
Da, domnul Mihăiţă este... Eu încă nu-mi dau seama cum... Adică a fost făcut să fie aşa, să joc eu cu alături de dl. Mihăiţă, de dna. Carmen, de Şerban Pavlu, de dl. Ivaşcu. Oamenii ăştia sunt ca o şcoală vie pentru mine. Ce relaxare am putut să deprind sezoanele astea, pe care le-am filmat alături de oamenii ăştia, este inimaginabilă. Şi ca experienţă...
Acuma sunt mult mai relaxat atunci când vine vorba de camere de filmat. Înţeleg cum e să filmez pe mai multe planuri, pe unghiuri. Asta ţine şi de partea tehnică, dar relaţia dintre mine şi dl. Mihăiţă şi oamenii pe care i-am enumerat mai devreme simt că m-a ajutat să evoluez ca actor.
Şi ei m-au ajutat să fac asta fiindcă au fost foarte darnici. La Clanul s-a şi format echipa asta superbă de care o să-mi fie foarte dor. Chiar nu-mi vine să cred cum a trecut un an. Noi am început filmările la Clanul anul trecut pe 9 mai...
Cum ai fost ales în distribuţia acestui serial?
Am aflat de casting, fiind în baza de date a Domnicăi Cârciumaru, care e una dintre cele mai mari (n.r. – agente de casting). Aveau nevoie pentru serialul Clanul de un băiat blond, cu ochi albaştri, pe tipologia mea...S-a nimerit să mă cheme pe mine, să dau o probă. M-au plăcut din prima. Asta mi-au explicat ulterior oamenii de acolo.
Tu ai simţit că te-au plăcut din prima?
Da. Am simţit că oamenii erau ochi şi urechi la mine.
Ce poţi spune unui tânăr actor, la început de drum în această meserie, care ar dori să ştie cum se procedează?
Tânărul student la Actorie va vedea că dacă stai în mediu potrivit sau într-un mediu în care oportunităţile apar, zvonurile sunt în aer, va auzi despre aceste casting-uri. Aşa cum am aflat şi eu.
Pe mine nimeni nu m-a ajutat nimeni. Aşa că şi acel tânăr cu siguranţă va auzi, trebuie doar să primul pas, acela de a ieşi din casă, de a da admitere şi de a fi conştiincios. După aia talentul şi instinctul lui îi vor dicta viaţa.
Care crezi tu, din experienţa acumulată până acum din teatru şi de la filmpri, că sunt cele mai importante atribute ale unui actor?
Să fie foarte muncitor, 100%, să lase talentul la uşă. Asta e o lecţie pe care eu am primit-o în anul I de facultate, de la profesorul pe care l-am avut eu la licenţă, şi anume dl. Florin Zamfirescu. Ne-a zis foarte clar: „Aţi intrat aici, felicitări! Bravo vouă! Lăsaţi talentul la uşă. Aici trebuie să munciţi. Pentru că înseamnă să munceşti pentru un casting, înseamnă să munceşti pentru admitere, înseamnă să munceşti pentru un examen la facultate sau orice alt rol.
Fie că e vorba de teatru, fie că e vorba de film, sau să te prezinţi la un podcast, asta e strict meseria ta: să îţi dai seama când vine vorba de muncă, când vine vorba de disciplină, trebuie să fii profesionist. Într-adevăr, eu am mai am avut nişte scăpări...
La ce te referi atunci când zic scăpări?
Nu ştiu să-ţi explic, dar, probabil, în perioada de facultate şi în cea postuniversitară, în care tinereţea încă bate prin vene şi prin inimi, mai apar mici greşeli ale tinereţii, valorile tinereţii, cum se zice. Şi atuncea pot exista scăpări, greşeli.
Te referi la faptul că ţi s-a urcat succesul la cap?
Poate că e şi asta, la unii... Mie nu mi s-a întâmplat asta. După două sezoane de Clanul mie nu mi s-a urcat faima la cap. Dar cred că mi-o traduc simplu: cred că am ruşinea aia de moldovean în mine. Sunt moldovean şi noi venim în Bucureşti cu o ruşine de moldoveni, că noi suntem inferior...
Când spuneam scăpări ale tinereţii pe care le-am avut, mă refeream la întârzieri la filmări, întârzieri la repetiţii la teatru, o prezentare la casting mai amatoricească.
Eşti un băiat tare frumos. În ce măsură că eşti conştient de asta şi în ce măsură te ajută sau încurcă?
Da, e un beneficiu în plus. Eu nu mă simt frumos. Eu mă simt chipeş... Dar nişte oameni mai în vârstă mi-au dat un sfat, mi-au zis aşa: „Vezi că frumuseţea chiar e trecătoare şi dacă nu o să ai nimic în cap nu o să ai nimic nici în cap, nici pe faţă, aşa că vezi ce faci când o să dispară faţa”.
Dar cum mai e cu emoţiile? Ai emoţii mari atunci când sunt ai tăi între spectatori, la teatru?
Nu mai am. Acum e mai mult bucurie. Oricum, emoţiile sunt diferite. Când e taică-miu în sală, simt să-i arăt ca de la bărbat la bărbat, iar când e maică-mea e mai safe, e foarte linişte pe pământ...
Asta înseamnă că nu prea ai fost criticat în copilărie. Nu?
A ba da. Taică-miu a fost ăla cu critica, mama era cu „Hai, lasă-l în pace?”.
Mai ai fraţi, surori?
Nimic, singur-cuc.
Aşadar, ai fost cam răsfăţat...
Foarte răsfăţat, foarte iubit, foarte alintat. Cu „Puiu, mamii”.
Şi ai rămas alintat?
Da.
Crezi că e bine?
Da. Dar nu în muncă. Dacă mă alint în muncă nu mai e bine. Se vede că e o alintătură, se vede răsfăţul. Se vede copilul din mine care e bucuros şi dă pe afară. Eu asta fac oricum, dar ştiu şi să-mi temperez chestia asta. Asta cred eu că dăunează la noi, care care suntem aşa, alintaţi.
Trebuie să ne opunem nişte oprelişti, pentru că altfel e dăunător. Şi e greu să găseşti pe cineva care să stea cu tine în casă să suporte aşa ceva...
Şi pe cine a găsit Marian Olteanu să stea cu el în casă?
Nimeni nu mă suportă... Nu glumesc. Am iubit şi eu cât am iubit... A fost frumos... Cică iubeşti de trei ori în viaţă. Eu o aştept pe a treia.
Revenind la Clanul. Te recunoaşte lumea pe stradă?
Da.
Şi cum reacţionezi când se întâmplă asta?
Mă bucur.
Chiar dacă te nimereşte într-o zi proastă şi poate n-ai chef să faci poze sau să stai la vorbe cu fanii serialului?
S-a întâmplat şi asta. Îmi cer scuze, câteodată sunt neprietenos, dar nu s-a întâmplat des. Dar dacă vrea omul neapărat o poză, o fac. Mi-am dat seama că e aşa e publicul, n-are el nici o vină pentru ce problemă ai tu acasă. El vrea să vadă o poveste
Te-ai gândit vreodată să abandonezi meseria asta?
Da, au fost momente...
Care este regimul de filmare la Clanul? În cât timp se filmează un sezon?
Un sezon se filmează în şase luni, iar programul de filmări e de 5 zile pesăptămână, câte 12 ore pe zi, cu over-uri.
Asta înseamnă că îţi mănâncă foarte mult timp şi, atunci când filmezi pentru un serial, cumva eşti blocat în acel proiect...
Da, nu mai ai fizic timp de altceva.
Ai pierdut alte proiecte din cauza asta?
N-au, pentru că oamenii care ştiu de mine în breaslă că filmez pentru Clanul şi care se gândeau poate la mine pentru un alt rol m-au exclus din start, probabil. Toată lumea m-a păsuit, a fost îngăduitoare cu mine. Şi asta a fost un avantaj, pentru că un rol ca cel din Clanul nu vine aşa des.
Ce nu ştie lumea despre tine şi ţi-ar fi ruşine să afle?
Hai să spun că nu degeaba nu sunt într-o relaţie...
Adică?
Ei bine, analizaţi.
Dacă ar trebui să alegi între teatru şi film ce ai alege?
Cred că nu există albă sau neagră. Orice actor care a prins să facă şi una, şi alta, cu siguranţă vreau să le facă pe amândouă. Nu cred că există actor care să facă pe bune şi teatru, şi film şi să zică „Eu aleg asta”.
Ce pasiuni mai ai?
Muzica. Mai când la chitară, mai fac un beatbox. Mi-a dat taică-miu acuma o muzicuţă mai veche. Îmi place să fac versuri, rime pe loc, cu prietenii la o distracţie, dar nu e ceva serios. Doar for fun.
Mi-ar plăcea să fiu într-un studio de muzică... La mine acasă muzica e dată foarte tare. Ascult orice. Am un vecin care stă sub mine şi tot chema poliţia, că îl deranjează.
Autor: Anca Bejan anca.bejanpaginademedia.ro
