VIDEO. Loud&Clear, primul podcast de dicţie din România. Cum vorbesc prezentatorii TV? Cum ar putea vorbi mai bine? Dar reporterii de teren? Observaţii şi sfaturi practice de la Caromen Ivanov, la Ora de dicţie.
"În general, noi trebuie să punem într-o propoziţie un singur accent. Avem un singur cuvânt cheie pe care ar trebui să îl căutăm", spune Carmen Ivanov, trainer dicţie.ro.
Continuă:
"Dacă nu suntem obişnuiţi cu procesul de căutare a cuvântului, ar trebui să facem asta cu pixul şi hârtia în faţă: luam fraza, împărţim frazele în propoziţii, ne căutăm în fiecare propoziţie un cuvânt cheie, îl subliniem şi apoi încercăm să citim cu voce tare apăsând pe acel cuvânt."
Ce se poate întâmpla?
"Dacă pui mai multe accente într-o propoziţie apare acel „cântat” şi atunci este foarte ciudat pentru cel de acasă pentru că îl bulversezi. Dacă într-o propoziţie ai negaţie, singurul cuvânt de accentuat în respectiva propoziţie este negaţia. Nu ai de ce să accentuezi un alt cuvânt."
Un episod Loud&Clear aplicat, cu multe exemple legate de prezentatorii TV şi reporterii TV. Plus exerciţii "pentru acasă".
Loud&Clear - Ora de dicţie, primul podcast de dicţie din România, este un un proiect Paginademedia.ro şi Dicţie.ro. Proiectul este susţinut de Vodafone.
Citeşte şi: Ştiaţi că este incorect "Centrare în careu"? Comentatorul Ion Alexandru ne spune de ce
Citeşte şi: Unde greşim când spunem scenă, piscină sau ascensiune?
Vezi şi celelalte episoade Loud&Clear:
VIDEO. Loud&Clear episodul TREI. Cum vorbesc prezentatorii TV şi reporterii de teren?
Carmen Ivanov, despre reporteri şi prezentatori TV:
- Atunci când citeşti ştiri la prompter, virgula ar trebui să fie ignorată şi, în general, virgula încadrează o sursă, o apoziţie, iar vocea ar trebui să coboare pe apoziţia respectivă.
- Prezentatorii pun prea multe accente pe cuvinte sau prea puţine, dar în general au tendinţa să pună mai multe accente decât ar trebui într-o propoziţie. În general, noi trebuie să punem într-o propoziţie un singur accent. Avem un singur cuvânt cheie pe care ar trebui să îl căutăm. Dacă nu suntem obişnuiţi cu procesul de căutare a cuvântului, ar trebui să facem asta cu pixul şi hârtia în faţă: luam fraza, împărţim frazele în propoziţii, ne căutăm în fiecare propoziţie un cuvânt cheie, îl subliniem şi apoi încercăm să citim cu voce tare apăsând pe acel cuvânt.
Dacă pui mai multe accente într-o propoziţie apare acel „cântat” şi atunci este foarte ciudat pentru cel de acasă pentru că îl bulversezi. Dacă într-o propoziţie ai negaţie, singurul cuvânt de accentuat în respectiva propoziţie este negaţia. Nu ai de ce să accentuezi un alt cuvânt.
Dacă ai o frază cu două propoziţii şi într-una ai negaţie şi într-una nu ai, atunci vei accentua negaţia şi poate verbul sau cifra foarte mare, dar nicidecum mai mult de un cuvânt per propoziţie.
Soluţii:
- Un prezentator ar trebui să-şi citească ştirile dinainte de mai multe ori. În al doilea rând, ar trebui ca un prezentator aflat la început să facă ce am spus mai devreme: să-şi împartă frazele în propoziţii, să îşi găsească cuvintele cheie, să le sublinieze şi să încerce să se ţină de ce el tocmai a subliniat pe ştirile respective, pentru că în felul acesta va avea un control mai mare.
- De asemenea, prezentatorul de ştiri ar trebui să-şi ia jurnalul de ştiri şi să se uite să vadă ce a făcut, pentru că dicţia mai rugineşte, mai putem avea derapaje. Poate trebuie să-ţi dai un refresh în ceea ce priveşte dicţia şi atunci tu nu ai de unde să ştii. Singur te poţi autoevalua şi să faci câteva excerciţii să îţi revii în cazul în care ai un derapaj, iar dacă eşti începător poţi să-ţi dai seama unde ai greşit, sesizezi greşelile şi încerci să le eviţi.
Cum vorbesc reporterii - sfaturi:
- „Reporterul de teren trebuie să-şi gândească textele. Dacă vorbim de un live, de o relatare care trebuie să se întindă de la 30 de secunde până la 2 minute, asta înseamnă că trebuie să ştii foarte bine despre ce să vorbeşti, să-ţi pui în ordine discursul dar părerea mea şi sfatul meu este că nu trebuie să-ţi înveţi discursul de la un capăt la celălat, deoarece dacă vei uita un cuvânt s-ar putea să ţi se prăbuşească întregul eşafodaj.
În cazul acesta e posibil să o dai în bară chiar în direct. Trebuie să ştii despre ce să urmează să vorbeşti, să ai subiectul foarte bine documentat, să-ţi faci în minte un plan sau chiar pe hârtie şi să ai 2-3 puncte pe care să le urmezi.
În cazul în care ai uitat unul dintre lucruri, nu are rost să te străduieşti să îl aduci din nou în discuţie, pentru că lumea de acasă nu ştie ce ţi-ai pregătit tu în minte şi câtă informaţia trebuia să dai. Mai bine dai mai puţină informaţie dacă eşti reporter pe live decât să dai mai multă informaţii bâlbâindu-te.
Este extrem de important să ştii că nu ai un prompter, deci nu ai de ce nu ai de ce să ţii ritmul rapid pe care îl poate avea un prezentator, poţi să vorbeşti aşa cum vorbeşti tu în mod obişnuit, dar evident trebuie să mă pui precum comentatorii de sport în starea respectivă.
În cazul unui accident, de exemplu, trebuie să îţi adaptezi tonul, să vii cu un ton mai dramatic. Dacă eşti pe stadion şi se întâmplă o victorie pentru România şi eşti reporter pe live ar trebui să nu fii pe un ton de înmormântare, ci să ai un ton optimist, fericit şi care să mă aducă în starea pe care o au cei care sunt prezenţi pe respectivul stadion.
- Reporterul nu ar trebui să-şi construiască live-ul cu fraze lungi, alambicate, cu foarte multe propoziţii intercalate pentru că s-ar putea să ne debusoleze atât de tare, atât pentru noi cât şi pe el, încât nu va mai înţelege nici el ce să spună.
Cu atât mai puţin cel de acasă. De asemenea, în momentul în care ai nume complicate sau cifre este în regulă să ai o notiţă şi să îţi arunci ochii pe foaie şi să revii cu privirea în cameră, pentru că decât să greşeşti cifra, mai bine ai acea notiţă. Reporterul ar trebui să meargă pe propoziţii scurte, fără gerunzii şi fără propoziţii intercalate. Să-şi facă viaţa mai uşoară.
Citeşte şi: Ştiaţi că este incorect "Centrare în careu"? Comentatorul Ion Alexandru ne spune de ce
Citeşte şi: Unde greşim când spunem scenă, piscină sau ascensiune?
Vezi şi celelalte episoade Loud&Clear:
Trimite un comentariu