Skip to main content

Realitatea, amendă pentru...amendă. A fost sancţionată după ce şi-a continuat emisia online când trebuia să-şi suspende programul

 
Realitatea, amendă pentru...amendă. A fost sancţionată după ce şi-a continuat emisia online când trebuia să-şi suspende programul

Realitatea Plus a atras încă o sancţiune de la CNA pentru ziua în care a trebuit să-şi suspende emisia obişnuită pentru trei ore. 

Publicitate

Pe data de 19 februarie, postul a primit cea mai dură sancţiune din istoria sa, suspendarea emisiei pentru trei ore, în intervalul 18.00 - 21.00. Pe televiziunea clasică, postul a aplicat sancţiunea, dar nu şi online pe canalul de YouTube „Tu Decizi”, pe care se difuzează emisia obişnuită a Realităţii. Paginademedia.ro a relatat la momentul respectiv despre găselniţa postului de ştiri. 

Postul a fost amendat cu 2.500 de lei pentru că nu a respectat difuzarea textului sancţiunii conform licenţei audiovizuale. Postul a primit şi o somaţie pentru că nu şi-a notificat canalele de pe digital. 

Cum s-a apărat Realitatea

Avocatul Ioan Georgescu, cel care a reprezentat Realitatea în faţa CNA, le-a spus că nu consideră că a fost încălcată legea, iar în decizia de sancţionare trimisă către post se specifică clar că textul sancţiunii trebuie difuzat de Realitatea Plus şi Realitatea Plus HD. 

„Faptul că emisia nu a fost suspendată nu reprezintă o încălcare a legii. Faptul că emisia a fost preluată de un canal de YouTube aparţinând unei alte entităţi juridice nu reprezintă o încălcare a obligaţiei legale stabilită prin decizia de sancţionare. În esenţă, din punctul meu de vedere, nu este o încălcare a legii. PHG Media Invest (compania care deţine Realitatea - n.r.) şi-a respectat obligaţia legală stabilită prin decizia CNA.”

Pe de altă parte, Monica Gubernat, membru CNA, i-a explicat că potrivit datelor prezentate în certificatul de licenţă al televiziunii, postul emite atât clasic, dar are şi alte tipuri de transmisie, precum TikTok, Facebook, YouTube. 

Monica Gubernat, membru CNA: 

„Dacă v-aţi fi uitat pe cartonul pe care l-aţi primit când vi s-a acordat licenţa prin comunicaţii electronice, aţi vedea că în momentul când aţi primit licenţa pentru Realitatea aţi bifat la alte tipuri de transmisiuneTikTok, Facebook şi alte canale de comunicare. Ceea ce înseamnă că cel puţin pe canalul de TikTok al Realitatea trebuia oprită emisia.”

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

sus