OFICIAL. Antena 3 anunţă în mod oficial emisiunea realizată în colaborare cu CNN. De asemenea, postul Intact lansează şi o platformă de ştiri tot cu postul TV american.
Noua emisiunumită numită „News Hour with CNN” debutează luni, 10 mai, de la ora 18:00. Se va difuza de luni până vineri şi va dura o oră.
Din informaţiile Paginademedia.ro, confirmate de oficialii Antena 3, prezentatorii vor fi: Ana-Maria Roman, Sabrina Preda şi Sergiu Cora. Detalii, AICI
De asemenea, din echipa de producţie face parte şi Mirela Voicu (prezentatoarea emisiunii Voi cu Voicu), iar printre reporteri se numără Alina Manolache, ex Digi 24 şi Libertatea.
Pe lângă ştirile aduse de reporterii CNN, se vor mai adăuga subiecte din actualitatea internă, anchete şi reportaje, după cum spun cei de la Antena 3.
În afara emisiunii de pe TV, Antena 3 anunţă şi lansarea platformei de ştiri - „International News Powered by CNN”. Concret, pe site-ul antena3.ro vor fi ştiri de pe cnn.com scrise în limba română.
Mihai Gâdea, CEO Antena 3, spune:
„Am lucrat aproape un an de zile alături de colegii mei la acest proiect, probabil cel mai provocator şi spectaculos din cariera noastră, şi acum aproape că nu mai am răbdare să venim cu acest produs în faţa publicului din România, la o săptămână după Paşte.
Au fost luni de pregătiri intense - imediat după semnarea acestui parteneriat strategic cu CNN – sesiuni de training, de selecţie pentru echipă, de investiţii în echipamente şi decoruri care ne vor diferenţia şi mai mult de orice alt furnizor de ştiri din România.
Vă invit să vă fixaţi ceasurile la ora şase după-amiaza şi să fiţi parte în fiecare zi a acestei experienţe unice. În aceiaşi zi va fi lansat şi fluxul de ştiri online International News powered by CNN care va livra în limba română, pe antena3.ro cele mai relevante ştiri de pe cnn .com , cea mai credibilă sursă de informaţie din lume. CNN este cel mai prestigios brand de ştiri media din lume şi cel mai distribuit canal de televiziune la nivel global.”
Comentarii