Un text despre trenurile care circulă în România a fost desemnat materialul lunii octombrie, la Bursele Liviu Iancu. A fost semnat de Denis Grigorescu, jurnalist Adevărul, care a câştigat şi bursa de 2.500 de lei.
Articolul s-a intitulat „Căile Ferate Române, pericol public. Trenurile circulă ani de zile fără revizii capitale, pe o reţea dezastruoasă” şi face o radiografie dureroasă a situaţiei în care se află CFR.
Pe scurt din articol:
- „Acum doi ani au fost înregistrate cele mai multe accidente feroviare – în aproape 70% dintre ele cauzele fiind reprezentate de starea necorespunzătoare a infrastructurii”, este una dintre concluziile dure ale analizei.
- „Astfel, din 1990 şi până la începutul lunii septembrie 2021, în România au fost produse 847 de accidente feroviare, dintre care nu mai puţin de 652 au fost deraieri, 155 de incendii la materialul rulant, iar 40 au reprezentat coliziuni”, arată textul lui Denis Grigorescu.
- Nu în ultimul rând, mai punctează că „din totalul de 13.676 km linii curente şi directe de cale ferată din ţara noastră, nu mai puţin de 9.829 km sunt scadenţi la reînnoire (reparaţie capitală), respectiv un procent de 71,87%.”
Acordarea burselor, în memoria jurnalistului Liviu Iancu, se face pentru: Reportaje, Investigaţii/Anchete şi Opinii/Pamflet. Câştigătorii sunt desemnaţi de juriul format din toţi jurnaliştii Profit.ro.
CITEŞTE ŞI: Articolul lunii august la „Bursele Liviu Iancu”: O jurnalistă a mers în trenul CFR cu două locomotive defecte
CITEŞTE ŞI: Materialul lunii la „Bursele Liviu Iancu”: O anchetă din presa locală despre dezinfectanţii „cu 0% substanţă activă”
Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
Trimite un comentariu