Skip to main content

INTERVIU. Selly, despre Buzz House: The Movie 2: „Am optat pentru mai multe filmări de zi, în loc de filmări de noapte. Pe partea de scenariu am adus îmbunătăţiri considerabile faţă de Buzz House 1”

 
INTERVIU. Selly, despre Buzz House: The Movie 2: „Am optat pentru mai multe filmări de zi, în loc de filmări de noapte. Pe partea de scenariu am adus îmbunătăţiri considerabile faţă de Buzz House 1”

INTERVIU. Partea a doua a filmului cu influenceri intră în cinematografe. Selly se pregăteşte de lansarea noului film Buzz House: The Movie 2, o continuare a producţiei Buzz House: The Movie, care va putea fi văzută la cinema începând din 15 aprilie.

Publicitate

Cu ce este diferit faţă de primul film?

„Principala modificare a fost că am optat pentru mai multe filmări de zi, în loc de filmări de noapte, ceea ce a ajutat considerabil întregul flux al producţiei. De asemenea, pe partea de scenariu, consider că am adus îmbunătăţiri considerabile faţă de Buzz House 1”, a spus Selly pentru Paginademedia.

Comedia horror Buzz House: The Movie 2 aduce o nouă serie de influenceri. Andrei Şelaru revine în rolul lui Selly. Distribuţia este completată de Albert Constantin (Albert NBN), Marius Neagu (Imogen), Miruna Rumina şi Tina Duceac (care a jucat în serialul Lia - soţia soţului meu de la Antena 1 şi în filmul Mentorii).

Reality-show-ul Buzz House, formatul de la care a plecat ideea filmului, poate fi urmărit integral pe canalul de YouTube al lui Selly. Cele două sezoane sunt disponibile. În plus, Buzz House: The Movie este acum pe Netflix.

Scenariu similar ca în Buzz House: The Movie

„Buzz House: The Movie 2 este o comedie horror, continuare a primei părţi. Funcţionează pe un schelet similar de scenariu, însă cu o distribuţie total nouă, reprezentată de concurenţii sezonului doi din emisiunea Buzz House.”

Detalii, în interviul de mai jos cu Selly:

Paginademedia.ro: Ai învăţat ceva din primul film pe care ai dorit să-l îmbunătăţeşti în Buzz House: The Movie 2?

Selly: În primul rând, la nivel de producţie, am făcut îmbunătăţiri care ne-au ajutat să realizăm un produs de calitate mult mai repede.

Principala modificare a fost că am optat pentru mai multe filmări de zi, în loc de filmări de noapte, ceea ce a ajutat considerabil întregul flux al producţiei.

De asemenea, pe partea de scenariu, consider că am adus îmbunătăţiri considerabile faţă de Buzz House 1.

Paginademedia.ro: Ce vom vedea în partea a doua?

Selly: După succesul primei părţi, foarte mulţi oameni din comunitatea noastră ne-au scris că îşi doresc şi partea a doua.

Consider că franciza Buzz House încă mai are multe de oferit, iar această a doua parte este un produs foarte bine închegat.

Paginademedia.ro: De ce ai mai făcut încă o parte Buzz House: The Movie?

Selly: Buzz House: The Movie 2 este o comedie horror, continuare a primei părţi. Funcţionează pe un schelet similar de scenariu, însă cu o distribuţie total nouă, reprezentată de concurenţii sezonului doi din emisiunea Buzz House.

Avem mult mai multe surprize şi o producţie mult mai calitativă! Totul, de la imagine, la sunet, la jocul actoricesc, este mai bun decât în prima parte.

Paginademedia.ro: Vor mai urma şi altele?

Selly: Este prea devreme să spunem acum. Vom vedea în funcţie de succesul acestei părţi şi în funcţie de o potenţială emisiune Buzz House 3, pentru că orice film am face se va baza pe o emisiune.

Paginademedia.ro: V-aţi confruntat cu momente grele în timpul filmărilor pentru Buzz House: The Movie 2?

Selly: Fiecare producţie de film vine cu provocările ei, mai ales atunci când lucrezi cu o distribuţie numeroasă. Niciunul dintre noi, actorii din film, nu are o pregătire actoricească în spate, ceea ce bineînţeles că este şi o binecuvântare, dar şi un blestem.

Este un film cu influenceri. Însă, mai important decât aptitudinile actoriceşti este cât de autentice sunt personajele, în raport cu ceea ce sunt ele în online, cu personajele lor reale, pentru că ei se joacă pe ei înşişi.

Paginademedia.ro: Ai jucat în mai multe filme în ultimii ani. Simţi că aptitudinile tale de actor s-au îmbunătăţit?

Selly: Probabil că joc mai bine astăzi decât în primul film pe care l-am făcut, dar nu sunt actor şi nu am o pregătire solidă în spate.

Mi-aş dori să exersez mai mult această abilitate pe viitor, însă, sincer să fiu, îmi place mai mult rolul de producător decât de actor.

Paginademedia.ro: Mai urmează şi alte filme produse de tine?

Selly: Cu siguranţă vor mai urma şi alte filme! Cel mai important la un film, credem noi, este să ai o audienţă suficient de vastă, încât filmul să poată fi rentabil. Costurile de producţie pentru filmele care se fac în România au crescut considerabil.

Acest lucru este ceva sănătos şi normal pentru o piaţă în creştere şi în plină dezvoltare. Ne bucurăm că întreaga industrie cinematografică creşte, însă această creştere de costuri face ca decizia de a face sau nu un film să fie una care trebuie analizată mult mai bine. Cu siguranţă voi mai produce alte filme în viitor, însă.

VIDEO. Buzz House: The Movie 2 - TRAILER

 

Autor: Adriana Diură adriana.diurapaginademedia.ro
viewscnt

sus