Povestea ajunge la final. Se încheie serialul Vlad, după aproape trei ani de la debutul pe Pro TV.
Ultimul episod al peliculei cu Adi Nartea va fi difuzat în această seară, 6 decembrie, de la ora 20:30. Vorbim despre episodul 13, din sezonul patru.
De notat că ultimul episod din Vlad este deja disponibil pe voyo, pentru cei cu abonament.
Sezonul patru a debutat în această toamnă, iar filmările au început în luna iunie. Acestea au fost încheiate la începutul lunii noiembrie. Distribuţiei iniţiale s-au alăturat multe nume importante: Tudor Chirilă, Marius Manole, Augustin Viziru, Adrian Titieni şi Maria Obretin.
În schimb, din poveste au ieşit alţi actori: Bebe Cotimanis (el nu mai apare, dar a rămas narator), Ion Haiduc şi Dan Condurache, printre alţii.
De asemenea, ultimul sezon a venit şi cu un nou regizor: Igor Cobileanski (Umbre sau Hackerville).
Povestea din Vlad. O licenţă turcească şi bani de la Guvern
Reamintim că serialul Vlad a debutat în februarie 2019 şi spune povestea lui Adrian (Anghel Damian), un tânăr care a fost închis pe nedrept în urma înscenării unui jaf. Cei care l-au trădat sunt chiar prietenii lui, Eliza (Olimpia Melinte), Ştefan Dragomir (Andrei Aradits) şi Leonard Cazacu (Emilian Oprea).
După ce scapă din închisoare, Adrian devine Vlad, rol interpretat de Adrian Nartea, şi se transformă într-un bărbat de succes, bogat, şarmant, care are aliaţi puternici ce sunt pregătiţi să pună la punct toate detaliile unui plan perfect de răzbunare.
Primul sezon a fost făcut după o lincenţă turcească: serialul Ezel. Ulterior, Anghel Damian s-a ocupat de scenariul celui de al doilea sezon al serialului. A continuat şi în următoarele sezoane.
Un alt aspect interesant ar fi că sezonul doi din serialul Vlad a fost realizat (şi) cu bani de la Guvern. Pro TV a primit 4,2 milioane de lei (aproape un milion de euro).
Câţi oameni s-au uitat
Serialul Vlad a debutat cu cifre foarte bune, care au scăzut apoi de la un sezon la altul. Peste 1,7 milioane de români din toată ţara se uitau.
Cifrele serialului Vlad - o producţie realizată după licenţa turcească a serialului Ezel (difuzat, de Kanal D, în urmă cu mai mulţi ani) - au fost mult în faţa Asia Express şi la oraşe, la vremea respectivă. În schimb, episoadele sezonului patru au fost des depăşit de Asia Express.
Prin comparaţie, primul episod din sezonul patru era urmărit de 1,2 milioane de telespectatori.
În spatele camerelor de filmat ale serialului Vlad
Înainte de lansarea primului sezon, Paginademedia.ro a fost în culisele serialului, la filmări şi a stat de vorbă cu regizorul viitoarei producţii.
„Serialul are origini turceşti, însă are şi origini franceze, deoarece este inspirat din povestea lui Monte Cristo, prin urmare trebuie să luăm ce este mai bun din fiecare”, spunea atunci regizorul Jesus dell Cerro pentru Paginademedia.ro.
VIDEO. Serialul „Vlad”, în spatele camerelor
Citeşte şi: Schimbare în serialul Vlad: un nou regizor, cu multe "Umbre" în spate
Citeşte şi: Serialele Vlad şi Ezel, în oglindă. Cât a respectat Pro TV din licenţa serialului turcesc?
Citeşte şi: În spatele camerelor de filmat ale serialului Vlad, de la Pro TV. Un serial românesc, inspirat de o poveste franţuzească, adaptată de turci şi regizată de un spaniol
Citeşte şi: Câţi români au văzut primul episod din Vlad?
Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
Vlad un proiect cu un super buget in contraductie cu calitatea "produsului"! Am mai scris despre asta cu alte ocazii, nu o sa reiau acum special pt tine...
Audiente? Tu glumesti sau ai fost plecat de pe planeta 4 ani? Acest serial nu sa ridicat niciodata in audiente pe cat se asteptau sau isi doreau producatorii lui (Peo tv) , tu te bagi in seama fara cap si fara picioare. Hai, abtine-te "cocos"!
Postacule, cum am mai zis, cele mai mari audiente pentru un serial romanesc dupa Las Fierbinti. De serialele Antenutei nu ne zici nimic ? Adela, Fructul Oprit, Narcisa Salbatica ? Alea ce audiente au avut ?