Un nou sezon al emisiunii Vedeta Populară ia startul la TVR 1, din această săptămână. Show-ul, prezentat de Iuliana Tudor, ia startul pe 24 aprilie, de la ora 21.00, anunţă postul public de televiziune.
De la masa juriului, Grigore Leşe, Cornelia Rednic, Niculina Stoican, Elise Stan şi Bogdan Mihai Simion vor urmări cu ochi de specialişti evoluţia pe scenă a concurenţilor.
Emisiunea Vedeta Populară a fost, în 2021, cea mai urmărită emisiune de la TVR 1, după cum menţionează şi raportul de activitate al postului public.
Iuliana Tudor:
„Faptul că am ajuns la cel de-al optulea sezon ’Vedeta populară’ se datorează nu doar muncii unor echipe de profesionişti – oameni de televiziune şi ansambluri artistice – ci şi telespectatorilor care ne privesc în număr mare şi ne aşteaptă să revenim pe micul ecran, precum şi concurenţilor care ne calcă pragul.
M-am bucurat să văd că, în acest sezon, avem acoperită şi zona de rapsozi – artişti aflaţi la vârsta maturităţii, care, lăsând la o parte teama pe care pandemia ne-a strecurat-o în inimă, dar şi emoţia firească de a nu dezamăgi, s-au prezentat la preselecţii.
Vom avea, aşadar, participanţi de toate vârstele, iar juriul va avea din nou dificultăţi în a decide cine merită să meargă mai departe în concurs. Publicul nostru va beneficia, aşadar, de aceeaşi calitate a programului cu care s-au obişnuit, iar acesta este cel mai bun motor pentru noi. Vă aştept în seara de Paşti şi în fiecare duminică seară, de la ora 21.00, la TVR 1.”
Noul sezon readuce în prim-plan ansambluri şi orchestre din ţară: Orchestra Ansamblului Profesionist Banatul, dirijor Sebastian Roşca, Ansamblul Naţional Transilvania, condus de Eduard Albina, Ansamblul Maria Tănase, dirijor Nicolae Drăghia, Ansamblul Cindrelul - Junii Sibiului, dirijor Gabriel Popescu, Orchestra Ansamblului Brâuleţul din Constanţa, condusă de dirijor Cristian Obrejan, precum şi celebrii Lăutari din Chişinău, sub bagheta maestrului Nicolae Botgros.
Din comuna Ciugud din judeţul Alba vine să deschidă sezonul 8 „Vedeta populară” o tânără care a studiat 12 ani vioara şi 8 ani pianul. Îi fac concurenţă o elevă la Liceul de Muzică din Târgu Jiu, o absolventă de Chimie care lucrează acum într-un cabinet de avocatură din Cluj, o suceveancă de 19 ani care studiază muzica şi lucrează ca barista la o cafenea, dar visează la o carieră de poliţistă, precum şi o elevă la Liceul de Muzică Tudor Jarda din Bistriţa.
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
In rest, felicitari Doamnei Iuliana Tudor, juriului si participantilor.
Cu stima dr.ing.Eugeniu Oprescu