Un nou cuplu păşeşte pe insulă! De data aceasta, unul dintre ei este creator de conţinut. Despre cine este vorba?
Cel de-al doilea cuplu din acest an este format din Remi Dobre şi Bianca Iotu, în vârstă de 24, respectiv 36 de ani. Sunt împreună de trei ani şi vin la insulă cu gândul de a vedea în ce direcţie se îndreaptă relaţia lor.
Bianca este instructor de pilates şi are propriul ei studio, acolo unde îşi lasă pasiunea să se întâlnească cu persoanele dornice să facă mişcare şi să simtă o schimbare în stilul de viaţă.
Remi este creator de conţinut, iar materialele lui din mediul online au devenit în ultima vreme tot mai virale, datorită modului original în care sunt create.
S-au cunoscut prin fratele Biancăi, prieten cu Remi, când erau într-o altă ţară pentru un festival. Diferenţa mare de vârstă i-a făcut să creadă că nu ar putea fi ceva între ei, însă timpul le-a demonstrat contrariul.
Ea nu locuia în România, însă a decis să-şi schimbe viaţa şi s-a mutat pentru a-şi dezvolta pasiunea pentru pilates.
Aceasta vrea mai multă comunicare şi o stabilitate emoţională de care simte că are nevoie, iar el îşi doreşte să i le ofere. Pot cei doi să-şi găsească răspunsurile de care au nevoie şi să-şi dea seama de următorii paşi în viitorul lor comun? Noul sezon începe din 4 septembrie, pe Antena 1 şi Antena Play.
