Pro TV nu va mai transmite meciurile naţionalei României din 2022, scrie GSP.ro.
Conform sursei citate, Pro TV ar fi pierdut drepturile de difuzare în favoarea a două televiziuni naţionale care „şi-au unit forţele”: Antena 1 şi Prima TV.
Pro TV va mai difuza doar cele şase partide rămase din preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2022, care se vor juca în toamna acestui an. Postul din Pache Protopopescu transmitea partidele României din 2018.
În perioada 2022-2025, Antena 1 şi Prima TV îşi vor împărţi jocurile României din preliminariile Campionatului European 2024, care va fi găzduit de Germania, calificările pentru Mondialul din 2026, care se va disputa în SUA, Mexic şi Canada, dar şi două ediţii de Liga Naţiunilor (2022 şi 2024).
În total vor fi peste 30 de meciuri în cele trei competiţii.
Antena 1 şi Prima TV nu vor da simultan meciurilor
Un aspect important anunţat de Gazeta Sporturilor: Antena 1 şi Prima TV nu vor da meciurile simultan. După ce se va stabili calendarul meciurilor pe 2022, cele două televiziuni vor putea alege pe rând ce meciuri vor da, cu menţiunea că Antena 1 va avea prioritate.
Exemplul oferit de GSP.RO: „dacă ar fi existat acest contract pentru 2021, atunci Antena 1 ar fi bifat că transmite România - Germania, Prima TV ar fi ales returul Germania - România, apoi ar fi ales iarăşi A1 urmată de Prima până la epuizarea tuturor jocurilor din respectivul an.”
Primele meciuri transmise de Antena 1 şi Prima TV ar urma să aibă loc în perioada iunie-septembrie 2022, în Liga Naţiunilor.
Antena 1 a difuzat meciurile României în trecut
Antena 1 a difuzat ultima dată meciurile României în 2013, când avea drepturile pentru Preliminariile Cupei Mondiale din Brazilia. De atunci, postul Intact a renunţat, treptat, la competiţiile sportive şi chiar şi-a închis rubrica de sport a Observatorului. Decizia a fost luată în februarie 2014.
La începutul anului 2020, însă, Antena 1 a revenit cu rubrica de sport şi şi-a făcut o întreagă redacţie de sport, după cum Paginademedia.ro a scris AICI.
Pe de altă parte, Prima TV este un post deţinut de Clever Media, compania care deţine şi posturile Look Sport. Pe Prima TV s-au difuzat în ultima perioadă meciuri amicale ale selecţionatei care va merge la Jocurile Olimpice din Tokyo.
Comentarii
Si Umorul Sec slab in audiente. Mai mereu sub Lei. Ha ha ha !
În urma acestui CE sunt multe motive de supărare.
Chestiile astea sunt facute temporar ,dar macar mai vezi ceva altfel la tv!
Nu inteleg de ce nu exista o clauza a federatiei care sa oblige ca meciurile nationalei sa fie difuzate doar de televiziunea publica si sa nu mai fie asa vanata de privati. Dupa ce au vazut ca produce audienta la PROTV repede a sarit si concurenta sa le fure meciurile. Ce nu avea PRO comentatori dar tare mi-e frica de ce vom auzi la Antena.
#PROSTIA SE VA PLĂTI SCUMP! (PRO TV face deja asta cu prima jumătate de campionat, noroc cu a doua ce conține finala, sferturile și optimile, poate recuperează din pierderile NEprevăzute și iese pe plus...)
P.S.
Sunt tare curios ce o să facă Alpha Kids sâmbătă de la 10 dimineața (proastă ora de difuzare, îl puteau pune pe Fodor după Next Star ca să se lege, dar de, ce să le ceri oamenilor?! Parcă chiar vor să li se taie câte 10% o dată la câteva luni)... Oare va intra și emisiunea asta în categoria "Greșelilor amatoricești" de la Antena 1, enumerate mai sus, din pricina unor decizii vitale luate în mod defectuos precum ora de difuzare???