
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) condamnă ferm difuzarea pe platformele de socializare a imaginilor şocante în care o tânără este ucisă cu brutalitate, în plină stradă, în faţa fiicei minore.
Potrivit unui comunicat transmis astăzi, Consiliul a cerut eliminarea de urgenţă a clipului video de pe reţelele de socializare.
„Consiliul Naţional al Audiovizualului a transmis în regim de urgenţă solicitări oficiale către toate platformele digitale relevante – inclusiv X (fosta Twitter), Facebook, Instagram, TikTok şi YouTube – pentru eliminarea cu celeritate a materialelor audiovizuale care conţin imaginile crimei”, a anunţat instituţia.
„Protejarea demnităţii umane nu este opţională. Este o obligaţie. Iar în faţa unor astfel de tragedii, este şi o măsură de decenţă esenţială”, au mai adăugat reprezentanţii instituţiei.
CNA condamnă „distribuirea necontrolată, iresponsabilă şi profund nocivă, pe marile platforme digitale” a filmării.
„Prezentarea publică a unor astfel de acte de o violenţă extremă nu doar că tulbură grav ordinea publică şi afectează profund emoţional opinia publică, dar contribuie şi la generarea unui discurs periculos, în care fapta este relativizată sau chiar justificată”, a anunţat CNA în comunicat.
Avertisment pentru televiziuni: „Goana după audienţă nu justifică încălcarea legii”
CNA transmite un avertisment dur şi către televiziunile din România.
„Consiliul cere imperativ tuturor posturilor de televiziune să respecte legislaţia audiovizuală, să evite orice formă de exploatare a durerii umane în scop senzationalist şi să garanteze protejarea dreptului la imagine şi demnitate al persoanelor aflate în suferinţă, în special al membrilor familiei victimei.”
În finalul comunicatului, Consiliul anunţă că va monitoriza atent modul în care posturile TV şi platformele online gestionează astfel de situaţii.
„CNA nu va tolera nicio abatere de la lege sub pretextul informării publicului sau al concurenţei de piaţă. Protejarea demnităţii umane nu este opţională. Este o obligaţie. Iar în faţa unor astfel de tragedii, este şi o măsură de decenţă esenţială.”
Amintim că sâmbătă, 31 mai, o tânără femeie însărcinată de doar 23 de ani, a fost împuşcată de fostul iubit în timp ce se afla pe stradă în cartierul Cosmopolis de lângă Bucureşti. Ea a fost dusă la spital însă nu a mai putut fi salvată. Martoră la crimă a fost şi fetiţa de doar 3 ani a femeii.
Poliţia a făcut numeroase filtre pentru a-l prinde pe atacator care s-a sinucis lângă un magazin din complex.
Imaginile suprinse de camerele de supraveghere din complex au început să circule la scurt timp pe Facebook, Instagram sau TikTok.
COMUNICAT DE PRESĂ integral, în continuare:
Consiliul Naţional al Audiovizualului condamnă ferm distribuirea necontrolată, iresponsabilă şi profund nocivă, pe marile platforme digitale, a unei filmări în care o tânără este ucisă în mod brutal, în plină stradă, în faţa propriei fiice minore. Prezentarea publică a unor astfel de acte de o violenţă extremă nu doar că tulbură grav ordinea publică şi afectează profund emoţional opinia publică, dar contribuie şi la generarea unui discurs periculos, în care fapta este relativizată sau chiar justificată.
Răspândirea necontrolată a acestor imagini în spaţiul digital contravine standardelor internaţionale privind protecţia demnităţii umane, afectează grav minorii şi contribuie la banalizarea violenţei în societate. Într-un astfel de context, protecţia publicului, în special a minorilor, nu mai este doar o obligaţie legală, ci devine o datorie morală urgentă şi neechivocă.
În acest sens, Consiliul Naţional al Audiovizualului a transmis în regim de urgenţă solicitări oficiale către toate platformele digitale relevante – inclusiv X (fosta Twitter), Facebook, Instagram, TikTok şi YouTube – pentru eliminarea cu celeritate a materialelor audiovizuale care conţin imaginile crimei.
Aceste înregistrări încalcă grav politicile interne ale platformelor privind conţinutul violent şi extrem de sângeros şi, totodată, contravin legislaţiei audiovizuale din România, care interzice difuzarea unor astfel de conţinuturi care pot afecta dezvoltarea psihologică şi emoţională a minorilor şi pot provoca traume în rândul publicului larg.
Decizia CNA are la bază dispoziţiile Legii audiovizualului nr. 504/2002, care conferă autorităţii calitatea de garant al interesului public în domeniul comunicării audiovizuale şi solicită imperativ respectarea normelor legale şi de etică digitală de către toţi actorii implicaţi în distribuţia de conţinut online.
Totodată, Consiliul adresează un avertisment ferm radiodifuzorilor din România care, în goana după audienţă, aleg să difuzeze în mod repetat imagini cu caracter extrem de violent, ignorând complet demnitatea umană şi suferinţa familiei victimei. CNA atrage atenţia că astfel de practici sunt profund iresponsabile, încalcă flagrant legea, contravin principiilor etice şi riscă să încurajeze o cultură mediatică dominată de violenţă, cinism şi lipsă de empatie.
Consiliul cere imperativ tuturor posturilor de televiziune să respecte legislaţia audiovizuală, să evite orice formă de exploatare a durerii umane în scop senzationalist şi să garanteze protejarea dreptului la imagine şi demnitate al persoanelor aflate în suferinţă, în special al membrilor familiei victimei.
CNA nu va tolera nicio abatere de la lege sub pretextul informării publicului sau al concurenţei de piaţă. Protejarea demnităţii umane nu este opţională. Este o obligaţie. Iar în faţa unor astfel de tragedii, este şi o măsură de decenţă esenţială.
Vom urmări strict respectarea legii. CNA nu va tolera nicio abatere. Nicio crimă nu trebuie să devină spectacol.
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro