
Celebrul serial Dallas este difuzat, din nou, în România. Seria se poate viziona deja pe platforma de streaming Voyo.
Serialul Dallas, unul dintre cele mai vizionate titluri de televiziune din lume, a fost lansat în 1978 şi regizat de Leonard Katzman.
Pe Voyo sunt disponibile momentan primele două sezoane. Primul sezon are 5 episoade, iar cel de-al doilea 24, potrivit datelor de pe platforma Voyo.
Detalii despre serial:
Difuzat în perioada 1978 şi 1991, Dallas are 14 sezoane şi 357 de episoade. În România, serialul a fost difuzat până în 1981 în acelaşi timp cu americanii, iar în 1992 a fost redifuzat în întregime, timp de 3 ani, de către TVR 1.
Dallas a fost transmis prima oară în România în 1979, însă românii au putut urmări atunci doar câteva sezoane, pentru că producţia a fost interzisă de Ceauşescu, potrivit adevarul.ro.
Din distribuţie fac parte nume precum Larry Hagman, Priscilla Presley, Patrick Duffy şi Linda Gray.
Detalii, pe Paginadeseriale.ro
Autor: Adriana Diură adriana.diurapaginademedia.ro