Skip to main content

Dan Capatos va lua o pauză din televiziune din cauza unor probleme de sănătate. Cine prezintă emisiunea în locul lui

 
Dan Capatos va lua o pauză din televiziune din cauza unor probleme de sănătate. Cine prezintă emisiunea în locul lui

Dan Capatos, prezentatorul emisiunii Un show păcătos, va lua o pauză din televiziune din cauza unor probleme de sănătate. 

Publicitate

Potrivit declaraţiilor sale, medicii i-au depistat un polip pe una dintre corzile vocale, iar afecţiunea necesită intervenţie chirurgicală, scrie a1.ro.

Prezentatorul TV a mai povestit că după operaţie, urmează o perioadă de recuperare, care implică în primele două săptămâni de la intervenţie repaus total. De asemenea, acesta va avea nevoie de exerciţii de logopedie ulterior.

Astfel, Dan Capatos va lipsi timp de două luni şi jumătate din emisiunea sa de pe Antena Stars.

Cine prezintă emisiunea în locul lui?

Emisiunea Un show păcătos de la Antena Stars va fi prezentată de Mara Bănică şi Silviu Andrei în perioada în care el va lipsi.

Prezentatorul va reveni de la 1 septembrie, la două săptămâni după debutul următorului sezon.

Ce spune prezentatorul despre intervenţie?

„E o intervenţie de rutină din punctul de vedere al chirurgilor, nu e nimic extraordinar care să aducă panică (...) Doar că repausul este unul specific, două săptămâni este de repaus total, două săptămâni cu nişte exerciţii de logopedie, incompatibile cu prezentarea unei emisiuni (...).

Oricât m-aş fi chinuit să stau spre finalul acestui sezon, vocea nu mă mai ajută şi de aici se leagă cumva şi alte probleme. Obosesc foarte mult şi se pune presiune şi pe inimă, şi pe plămâni şi medicii au luat hotărârea că intervenţia trebuie făcută acum (...) Vă las pe mâini bune”, a spus Dan Capatos, la Un show păcătos.

El a mai adăugat: 

„Eu o să pierd şi începutul următorului sezon timp de două săptămâni, aşadar veţi fi cu Mara şi cu Silviu începând de mâine până la finalul sezonului (...) E, practic, cea mai lungă pauză.

De când am început emisiunea, de aproape 18 ani, nu am lipsit aproape niciodată două luni şi jumătate, dar aşa s-a nimerit. Era vacanţa şi a mai apărut şi această o lună şi un pic”.

Amintim că în august 2024, Antena a readus în grila sa de programe emisiunea Un show păcătos, după mai bine de şapte ani de când şi-a schimbat denumirea în Xtra Night Show.

Citeşte şi: Antena reînvie emisiunea Un show păcătos. Cu cine face echipă Capatos

Autor: Adriana Diură adriana.diurapaginademedia.ro
viewscnt

sus