TVR l-a numit pe Dan Vasile ca noul şef pe departamentul de Sport. Jurnalistul lucrează de peste 20 de ani în televiziunea publică.
Numirea lui a venit după ce Dorin Chioţea, fostul şef al Departamentului Emisiuni şi Ştiri Sportive din TVR, şi-a dat demisia, după numai un an în această poziţie.
Care a fost problema?
Birocraţia sufocantă, după cum a spus pentru Paginademedia.ro. Chioţea le-a motivat colegilor săi într-un mesaj că decizia sa are „rădăcini solide în obligaţia legală de a depune declaraţia de avere“.
Cine este Dan Vasile, noul şef TVR pe Sport
Dan Vasile are 51 de ani şi deţine un contract cu televiziunea publică încă din 1999. El a spus, pentru Pro Sport, că are misiunea de a creşte valoarea producţiilor sportive de la TVR, dar şi de a „curăţa” imaginea gigantului media.
„Încerc să duc mai departe munca începută de Dorin Chioţea şi să facem în aşa fel încât Sportul de la TVR să se ducă mai sus. Acum, sunt doar vorbe. Faptele trebuie să vorbească şi sper să o facă”, a declarat Dan Vasile pentru ProSport.
Numirea lui Dan Vasile este interimară, dar poate fi prelungită în anumite condiţii.
Carte de vizită Dan Vasile
- Infomedia – 1996-1997
- Cronica Română – 1997-1999
- Sportul Românesc – aprilie – septembrie 99-99
- TVR – 1 septembrie 1999 – prezent
Comentarii
Ce a fost și ce a ajuns redacția sport de la TVR!