Skip to main content

De la Neatza, la iUmor. Dani Oţil încearcă şi el fotoliul de jurat. „De trei ani tot aştept să fiu chemat“

 
Dani Oţil, noul jurat-surpriză de la iUmor, ediţia de duminică, 17 aprilie. Sursa foto: Antena 1
Dani Oţil, noul jurat-surpriză de la iUmor, ediţia de duminică, 17 aprilie. Sursa foto: Antena 1

Dani Oţil este noul jurat-surpriză de la iUmor. Chiar dacă e învăţat să fie în platoul Antenei 1 de la primele ore ale dimineţii, prezentatorul TV ne va spune Neatza la ore târzii. Totul pentru un show de umor.

Publicitate

De altfel, Dani Oţil a mărturisit că abia aştepta să fie invitat la iUmor. El va fi coleg cu Delia, Cheloo şi Mihai Bendeac în ediţia de duminică, 17 aprilie, de la ora 20.00.

Dani Oţil, despre postura de jurat:

„Sunt fan iUmor, ştiu foarte multe numere şi mereu m-am întrebat dacă aş avea ce trebuie pentru a fi la masa juriului. De aproximativ trei ani tot aştept să fiu chemat aici.

Am un filtru pe care îl pun peste tot ce se întâmplă pe scenă: omul acesta dacă ar veni cu grupul meu de prieteni la cabană şi ne-ar spune glume, noi am râde sau l-am da afară în zăpadă? Cred că la asta se rezumă totul“.

Ce vrea Dani Oţil să vadă la iUmor?

„Mi-ar plăcea să văd oameni care sunt cu adevărat fericiţi, nu persoane care zâmbesc ca maseuzele din Thailanda. Nu vreau să văd ultraprofesionişti.

Sunt pasionat de iUmor pentru că am văzut aici câţiva oameni care au făcut stand-up povestindu-şi viaţa şi ei nu ştiau de fapt că fac stand-up. Genul acesta de oameni îl ador”, a declarat prezentatorul TV, într-un comunicat.

Sezonul 12 al show-ului iUmor aduce în fiecare ediţie un nou jurat surpriză la pupitru, care va asista şi va analiza numerele unei zile întregi de filmare.

Până acum, au participat ca juraţi surpriză la iUmor următoarele personalităţi:

  • actriţa Rodica Popescu Bitănescu,
  • chef Florin Dumitrescu
  • Ana Morodan, influencer,
  • jurnalistul Răzvan Exarhu,
  • stand-upperul Micutzu,
  • actriţa Carmen Tănase,
  • Coregraful Mihai Petre.

Citeşte şi: De la Dancing on ice, Mihai Petre "alunecă" spre iUmor. Pentru o singură zi


Citeşte şi: De la Morning Glory, la iUmor. Răzvan Exarhu, noul jurat surpriză


Citeşte şi: Micutzu vine la iUmor, dar ca jurat. „Voi încerca să dau like acolo unde Cheloo va da dislike“

Autor: Alexandra Irimiea alexandra.irimieapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Zerovig Zerovig
    1 punct și ceva e nimic la cât e ieftina

    Care un punct si ceva postacule ? Ca erau 2.
    Si Survivor are dublu comercial fata de scumpa emisiune Bucatareala Zero.
  • Mile Mile
    1 punct și ceva e nimic la cât e ieftina
  • ViseTaica ViseTaica
    deocamdată e egal cu survivor ha

    Ce egal ? Ce visezi ? Egal ? Pai duminica trecuta Survivor a sters pe jos cu Umor Sec. Avea 2 rating comercial peste. Ce egal visezi ?
  • Mile Mile
    Leo deocamdată e egal cu survivor ha
  • Șerban Șerban
    Am sărit peste acest episod, tocmai din cauza acestui libidinos dezgustător, pește de profesie de fiecare dată când este invitată câte o femeie la Neața.
  • Postica Postica
    Mult peste la pensionari în rest 7

    E cu mult peste pe comercial. Ce visezi ? Mult peste la pensionari are Adelinara Zero, Factoratii Zero, Accesatii Zero, Marinica Zero.
    Sa nu mai zic de Cunoscutii Pensionari. Cu dublu national decat comercial. Vrei link sa te faci de ras ?
  • Leo Leo
    Iumor a ajuns o penibilitate absurda! I data inviti un non-name din radio, apoi un altul de prin trust (care inafara de tatuaje hidoase si zambet fals nu are absolut Nimic!), Si ca sa puncteze si mai grav absurditatea inutilitatii il mai aduce si pe pocnitoarea de Otil.

    Eu zic ca iumor e pe "drumul cel bun" al vietii fara de moarte la loc cu verdeata...
  • Mile Mile
    Mult peste la pensionari în rest 7
  • Postacila Postacila
    5 național și 6 la esomar fără pensionari

    Slabut. Imperiul Leilor sta mult mai bine la comercial. Si vezi ca Survivor e peste Umor Sec. Deci are mai mult public educat postac.
  • Postacila Postacila
    bravo iumor public educat domina putine emisiuni intra aici ha

    Unde educati postac ? Ce visezi ? Si vezi ca Umor Sec sub Survivor. Nu zici asta postac ?
  • Mile Mile
    5 național și 6 la esomar fără pensionari
  • Xenox Xenox
    Poți fi mai explicit, Mile? Unde exact domină, pe ce categorie de public?
  • mile mile
    bravo iumor public educat domina putine emisiuni intra aici ha

Trimite un comentariu

sus