Vedetele care „intră la apă”. Antena 1 dezvăluie încă 11 concurenţi din show-ul „Splash! Vedete la apă”, care va debuta săptămâna viitoare.
Pe lângă Alina Puşcaş anunţată deja, în concurs mai sunt şi nume ca:
- Giani Kiriţă şi Cătălin Cazacu (foşti concurenţi Exatlon şi apoi parte din echipa emisiunii Vulturii de noapte la Kanal D)
- Mario Fresh (cântăreţ în echipa lui Alex Velea şi fost concurent Asia Express şi Exatlon)
- Otilia Bilionera (fostă concurentă Ferma)
- Margherita
- Cristi Pulhac (fost fotbalist)
- pălărierul Radu Itu
- Fachiru din Periş (fost concurent la Românii au talent)
- Dj Harra
- Chelsea Gandrabura şi Natalia Duminică
Primele ediţii vor fi difuzate în zilele de 13 şi 14 august, adică vineri (de la 20:30) şi sâmbătă (de la 20:00).
GALERIE FOTO - Vedetele anunţate pentru emisiunea Splash, de pe Antena 1
Reamintim că Iulia Albu, Nea Mărin şi Jean de la Craiova sunt primii juraţi anunţaţi. De partea cealaltă, Ramona Olaru, Anna Lesko şi Răzvan Fodor sunt prezentatori, iar Paula Chirilă şi Romică Ţociu sunt coprezentatori.
Conform formatului, juraţii vor fi cei care vor nota evoluţia în concurs, dar vor ţine cont şi de impresia artistică şi de partea tehnică a săriturilor, iar fiecare va acorda o singură notă pentru fiecare concurent.
La finalul fiecărei ediţii, autorul celei mai spectaculoase sărituri va fi ales de membrii juriului pentru a se califica în marea finală.
Ediţii noi vor fi în fiecare vineri şi sâmbătă.
„Splash! Vedete la apă” revine după şase ani
Antena 1 a lansat emisiunea-concurs Splash! Vedete la apă în vara lui 2013. Formatul emisiunii este similar cu cel al producţiei „Splash!” din Statele Unite.
Prezentatorul emisiunii a fost Pepe, iar în juriu erau Cătălin Preda, multiplu campion naţional la sărituri, Anda Adam şi Daniel Buzdugan. Din al doilea sezon, Ozana Barabancea şi Cosmin Seleşi i-au înlocuit pe Adam şi Buzdugan.
Pepe a mai avut de-a lungul sezoanelor şi co-prezentatoare. Din acest proiect au mai făcut parte Roxana Vancea, Roxana Ionescu „Mama natură”, Bianca Drăguşanu, Diana Munteanu sau Alina Puşcaş.
De asemenea, şi Romică Ţociu şi Cornel Palade au avut momente de umor în cadrul emisiunii.
Emisiunea nu s-a mai difuzat din vara lui 2015.
CITEŞTE ŞI: Începe „Splash! Vedete la apă”. Show-ul va fi în weekend, la Antena 1. Primul concurent dezvăluit
CITEŞTE ŞI: Vedete la apă. Antena 1 anunţă coprezentatorii emisiunii. Romică Ţociu, unul dintre ei
CITEŞTE ŞI: FOTO. Cine prezintă „Splash”, show-ul Antenei 1? Ramona de la Neatza şi Anna Lesko, în echipă
CITEŞTE ŞI: Vedete la apă. Iulia Albu, Nea Marin şi Jean de la Craiova, primii juraţi anunţaţi în show-ul Antenei 1
CITEŞTE ŞI: Antena 1 reînvie formatul „Splash! Vedete la apă”. Anunţă un nou sezon
Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
Comentarii
P.S. (pentru unii cu memorie scurtă)
1)Giani Kiriță a fost mai întâi pe la emisiunile Antenei 1 și după la Kanal D, la Exatlon, trădându-i pe cei de la Antena 1. Ba chiar se făcea mișto de trecutul lui la Exatlon, sezonul 1. (A nu se încurca cu Survivor.)
2) Fachirul de la Periș nu poate fi numit vedetă PRO TV doar pentru că a apărut o dată la Românii au Talent și s-a făcut de râs la Sport.ro (PRO X acum). El a fost într-un con de umbră ani buni, până să fie și el scos de la naftalină ca să participe toamna trecută la iUmor. Aparent, prin prestația lui și-a asigurat participarea doar în grila de vară, că în primăvară iar a lipsit.
3) Practic, SINGURII (mai) FURAȚI sunt Cătălin Cazacu (care oricum jongla între TVR 2 unde are "Aventuriile lui Cazacu" și canalul de youtube al Kanal D) și Otilia Bilionera. Că restul numelor din listă sunt nume luate din "stand-by"-ul televiziunii românești ale ultimelor decenii, fără apariții notabile la TV în ultimii ani...