
VIDEO. Nou proiect video produs de Paginademedia. Dragoş Muşat, cunoscut pentru Tetelu', dar şi pentru personajul Sorin Ovidiu Vîntu, pe care l-a jucat pe TV alături de Divertis, începe un podcast în colaborare cu Paginademedia.ro.
Titlul podcastului: Vorba lu' Tetelu, după celebrul personaj pe care l-a lansat în Academia Caţavencu, unde ţinea Jurnalul lui Tetelul
Recent, Dragoş Muşat a lansat şi volumul "Jurnalul european al lui Tetelu", un volum care cuprinde "cugetările" celebrului personaj într-o perioadă în care viitorul politic al României era încă incert.
"A fost scrisă chiar în perioada în care lucrurile erau în derulare: era campanie electorală, au fost alegeri, nu se ştia cine va fi la Cotroceni. E scrisă "la cald", în timp real", a povestit Tetelu' la lansarea cărţii.
Practic, lansarea cărţii (la care au participat, printre alţii, Toni Grecu, Radu Buzăianu şi Răzvan Zamfir - B1TV) a fost şi prilejul anunţului legat de colaborarea cu Paginademedia.ro.
Primul invitat, un preot plin de poveşti. Şi legat de media
Un episod special pentru startul proiectului Vorba lu' Tetelu. Preotul care a condus secţia în limba română a Radio Vatican şi cel care s-a ocupat de vizita Papei Fracisc în România: Wilhelm Dancă.
Un podcast cu multe poveşti, de la partea de radio, la viaţa la Vatican, relaţia cu Papa Ioan Paul al II-lea, dar şi cu Papa Fracisc şi multe multe altele. Le găsiţi mai jos în podcastul video.
Înainte, pe scurt, cine este Wilhelm Dancă, profesor de filozofie şi de teologie:
- 1980-1986: licenţa la Institutul Teologic Romano-Catolic de grad universitar din Iaşi
- 1991-1996: masteratul şi doctoratul la Facultatea de Filozofie, Universitatea Pontificală Gregoriana din Roma (Italia)
- 1998-2018: conferenţiar, profesor şi rector timp de şase ani la Institutul Teologic Romano-Catolic din Bucureşti.
- 2012-2024: decan al Facultăţii de Teologie Romano-Catolică, Universitatea Bucureşti
- Membu a numeroase societăţi ştiinţifice
- Membru corespondent al Academiei Române
- 1998: membru în colegiul ştiinţific şi director (1998-2011) al revistei Dialog teologic din Iaşi.
- 2003: membru în colegiul ştiinţific al revistei Argumentum din Iaşi
- 2004: membru în colegiul ştiinţific al revistei Studii tomiste din Bucureşti
- 2012: membru în consiliul ştiinţific şi director al revistei Caietele Institutului Catolic din Bucureşti.
- 2016: membru în colegiul ştiinţific al revistei BSU – International Journal for Humanities and Social Sciences.
- 2020: membru în colegiul ştiinţific şi director al revistei Verbum, Revista Facultăţii de Teologie Catolică din Bucureşti.
Puteţi găsi CV-ul detaliat, cu toate distincţiile primite şi lucrările scrise, aici.
VIDEO. Vorba' lu' Tetelu' - primul episod
Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro