Skip to main content

Ediţie specială a campaniei „Omul anului” la TVR. Jurnalistul Toni Hriţac, redactor-şef Ziarul de Iaşi, printre invitaţi

 
Ediţie specială a campaniei „Omul anului” la TVR. Jurnalistul Toni Hriţac, redactor-şef Ziarul de Iaşi, printre invitaţi

Ediţie specială a campaniei „Omul Anului”. Joi, 4 iulie, TVR 1 prezintă poveştile a 20 de oameni obişnuiţi care fac fapte deosebite şi care au fost descoperiţi în prima parte a acestui an în campania Omul anului, notează tvr1.ro.

Publicitate

În ediţia specială care se va difuza de la 21.00, vor urca pe scenă VH2, Paula Seling şi Guz, Kyrie Mendel (unul dintre gazdele emisiunii Ora de vară), Romaniţa Duminică (semifinalistă Vocea României în 2018 şi fostă concurentă la emisiunea de dating Femeia alege) şi Alexandra Căpitănescu (câştigătoare sezonului 11 Vocea României)

Alţi 20 de oameni obişnuiţi vor fi prezentaţi în sezonul de toamnă al campaniei „Omul anului”, tot săptămână de săptămână, iar cei de acasă îi pot vota pe omulanului.tvr.ro.

Din totalul de 40 de eroi, pe baza votului telespectatorilor, dar şi în urma alegerii juriului, 12 se vor califica în gala finală ce urmează a fi organizată pe 1 Decembrie. Iar dintre ei se va alege „Omul anului 2024”, prin decizia egală a telespectatorilor şi a juriului.

Cine sunt cei 20 de oameni obişnuiţi din campania „Omul anului” 2024?

Anamaria Popa poartă stindardul în „Cetatea Voluntarilor de Bine”, iar împreună cu echipa pe care a reuşit să o strângă, lucrează în paralel pe mai multe şantiere: a renovat spitale, grădiniţe, a construit creşe, iar planurile ei nu se opresc;

Mircea şi Niţa Nedea, soţ şi soţie, profesori de Biologie la Colegiul Naţional „Costache Negruzzi”' din Iaşi, schimbă destinele multor tineri în fiecare an, pregătind gratis copiii nevoiaşi, dar cu rezultate foarte bune la învăţătură, pentru admiterea la Medicină;

Prin organizaţia pe care a înfiinţat-o acum 10 ani, Lidia Vulea oferă spijin educaţional pentru 500 de copii din satele sărace ale Clujului, promovând „Educaţia ca leac pentru sărăcie”; programator de profesie, dar pasionată de confecţionarea decoraţiunilor; 

Mădălina Rădulescu e unul dintre „IT-iştii care programează binele”; 

Ciprian Alexa, culegătorul de folclor din satele Moldovei, face legătura dintre „Noi şi vechi – Poveste fără sfârşit”: merge în şcoli să îi înveţe pe copii ce sunt şi cum sună cavalul, tilinca, drâmba, fluieraşul sau buciumul, descoperă şi promovează meşteri populari; dintr-o persoană cu dizabilităţi,

Marius Brăila s-a transformat într-un supererou cu multiple şi nebănuite abilităţi - a înfiinţat o şcoală pentru copii cu dizabilităţi şi ne arată în fiecare zi că „Supereroii sunt printre noi!”; 

Cristina Lapis şi soţul ei au construit „Sanctuarul urşilor salvaţi de om”, cel mai mare sanctuar de urşi bruni din lume ( „Libearty”) şi cel mai mare proiect de bunăstare a animalelor din Europa;

„Managerul de fapte bune” Răzvan Popa e iniţiatorul primului centru unde pot merge gratuit la psiholog persoanele care suferă de depresii, chiar şi cei care nu aud; 

Ion Sănduloiu a înfiinţat divizia Câini de Avalanşă a Salvamont, arătându-ne importanţa unei echipe speciale - „Un om şi un câine pentru viaţă”; 

Pr. dr. Bogdan Chiorean este preotul-medic care îngrijeşte gratis mii de muribunzi, fiindu-le „Călăuză pentru marea trecere”; „cel care scoate diamante din noroi”,

Toni Hriţac e redactor şef la Ziarul de Iaşi şi iniţiatorul proiectului Pro Ruralis, ocupându-se de accesul, cu şanse egale, pentru elevi superdotaţi, proveniţi din mediul rural, la condiţii optime de educaţie, în şcoli performante;

Ramona Vişoiu, agent şef de poliţie, a reuşit să convingă o tânără să renunţe la gestul suprem, după ore în şir de discuţii cu ea, demostrând că „Puterea cuvintelor salvează vieţi”; 

Tiberiu Antipa e „Orfan pentru orfani”, prin asociaţia lui luptând pentru a sprijini toate categoriile de oameni vulnerabili, dar, cu precădere, copiii din orfelinatele României;

Greta Predoi, „Profesorul de  chimie... a vieţii”, a transformat şcoala din satul Butea, judeţul Iaşi, în şcoala europeană la care visa; 

Doru Danileţ, cel care a pus arcul în mâna primului sportiv paralimpic din România, are „O nouă ţintă în viaţă”; pregăteşte la tir cu arcul persoane cu dizabilităţi;

Liviu Apostol a salvat un bărbat prin aplicarea manevrelor de resuscitare învăţate în copilărie, devenind „Şofer în cursa vieţii”;

Aurelian Ştefan a depus un „Jurământ pentru viaţa necuvântătoarelor”, prin crearea Homeless Animal Hospital, un spital ce oferă servicii gratuite pentru vieţuitoare;

Pompierul Marian Cătălin Rădoacă e „Salvator şi în timpul liber”, el sărind în ajutorul unui om ce plutea pe apa îngheţată a unui lac din Caracal;

Dorel Săndesc, şeful clinicii de Anestestezie şi Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean din Timişoara, poate fi prezentat drept „Medicul care mută munţii”, fiind cel care a inţiat în România o acţiune voluntară inedită, Caravana Medicală; 

Sarah Nicole Smith, „Mama de peste 9 mări şi 9 ţări”, are 9 copii, 7 infiaţi şi 2 în plasament, pe care i-a salvat din spitale, fiecare dintre ei având probleme grave de sănătate. 

Cine sunt membrii juriului campaniei „Omul anului 2024”:

  • Carmen Uscatu (fondator al Asociaţiei „Dăruieşte Viaţă”, cea care a realizat campania „Noi facem un spital”), 
  • Adelina Toncean (fondatoarea Asociaţiei „Blondie”, al cărei proiect se numeşte „Luăm un avion” pentru zboruri medicale de urgenţă destinate copiilor cu afecţiuni medicale grave, care au nevoie să ajungă la un spital din afară ţării)
  • Alex Găvan (performer de top al României în alpinismul de altitudine extremă, conservaţionist şi spirit liber, fondator al platformei civice „Împreună pentru Centura Verde”)
  • Zoli Toth (muzician, ecologist, iniţiator al celui mai recent proiect ”BeatAgora”)
  • Adelin Petrişor (jurnalist TVR, reporter în zonele de conflict şi război)

Ce spun gazdele campaniei?

Mădălina Dobrovolschi:

„La începutul acestui an am pornit împreună în una dintre cele mai frumoase călătorii. Aceea de a descoperi eroii de lângă noi, oamenii obişnuiţi care fac fapte extraordinare. Deseori nevăzuţi, aceştia îşi duc misiunea de suflet cu discreţie.

Împreună formează o reţea a binelui care transformă, salvează, alină, inspiră, o reţea care creşte zi de zi şi care ajunge până în cele mai izolate locuri ale ţării. Iar rolul nostru şi al telespectatorilor este să-i descoperim şi să le acordăm recunoaşterea pe care o merită”.

Bogdan Muzgoci:

„Sunt oamenii care fac şi aduc binele oriunde păşesc, cei care schimbă încet şi sigur lumea. Oameni pe care nu îi găseşti în topuri, nu sunt în trend, însă ei sunt cei care contează cu adevărat pentru viitorul nostru.

Am descoperit până acum 20 de eroi, oameni cu poveşti de viaţă extraordinare, care pot să-i inspire pe tinerii de astăzi, să îi facă să le urmeze exemplul şi să le îmbrăţişeze valorile”

Autor: Adriana Diură adriana.diurapaginademedia.ro
viewscnt

sus