Şi-au mutat casa într-o rulotă, străbat Europa şi documentează vieţile românilor plecaţi în străinătate. Este, pe scurt, povestea proiectului „Teleleu”, fondat de jurnalista Elena Stancu şi de fotograful Cosmin Bumbuţ.
O vor spune chiar ei în emisiunea Garantat 100%, cu Cătălin Ştefănescu. Se vede duminică, 18 aprilie, de la ora 23:00.
Elena Stancu şi Cosmin Bumbuţ, creatorii proiectului „Teleleu”, vor povesti cum au mers de-a lungul şi de-a latul Europei pentru a documenta viaţa românilor plecaţi la muncă în străinătate.
De ani buni, cei doi trăiesc într-o maşină special amenajată pentru călătorii pe termen lung.
„Proiectul Teleleu e o muncă de profunzime, care vorbeşte în cunoştinţă de cauză despre românii din Europa, despre relaţia lor cu lumea de acasă, despre mulţimea de fire nevăzute care îi leagă de societatea românească, şi despre uriaşa influenţă pe care aceşti oameni o au asupra României contemporane.
Într-un fel extrem de direct, după o documentare impresionantă şi după o mare experienţă umană acumulată în ani, invitaţii noştri pun degetul pe rană şi vorbesc despre lucruri pe care noi, aici, acasă, obişnuim să le băgăm sub preş”, punctează Cătălin Ştefănescu.
Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
Apreciez că îl promovați aici pe Pagina de media.